Îi fac stație lui Ion Țiriac. Trenul de Otopeni va opri la patinoarul milionarului

Ultima actualizare:

    Ion Țiriac a obținuit de la autorități ca trenul de Otopeni să oprească și la patinoarul lui
Ion Țiriac a obținuit de la autorități ca trenul de Otopeni să oprească și la patinoarul lui

S-a luptat în instanță cu Ministerul Transporturilor ca să blocheze trenul de Otopeni, dar până la urmă Ion Țiriac a ajuns să bată palma cu autoritățile. Zilele trecute, milionarul s-a întânit cu Lucian Bode, șeful de la Transporturi, care i-a promis că-i va face stație chiar în fața patinoarului.

În luna mai, trenul va ajunge la Aeroportul Otopeni! Este promisiunea venită de la ministrul Transporturilor, Lucian Bode,  care a vizitat pe 9 ianuarie șantierul.

A fost mulțumit de ce a găsit, iar la final i-a făcut o vizită lui Ion Țiriac la patinoar. Acesta i-a promis milionarului că-i va face stație.

Ce spune Ion Țiriac despre stația din fața patinoarului său

”În cadrul întâlnirii, am constatat cu bucurie deschiderea ministrului Lucian Bode de a găsi soluții pentru continuarea funcționării patinoarului atât pe parcursul lucrărilor la linia feroviară, cât și ulterior finalizării acestora. Adresăm, pe această cale, mulțumiri domniei sale pentru decizia de a sprijini măsurile ce se impun a fi implementate pentru menținerea integrității structurale a patinoarului, astfel încât acesta să poată asigura continuitate copiilor care urmează cursurile școlilor de patinaj și de hockey, precum și miilor de persoane care utilizează patinoarul în scop recreativ. Măsurile ce urmează a fi implementate, în perioada imediat următoare, vizează asigurarea funcționării optime și în condiții de siguranță ridicată, pe termen lung, a Patinoarului Țiriac- Telekom Arena. Astfel, spre exemplu, se vor monta o serie de elemente constructive necesare pentru diminuarea vibrațiilor și a zgomotului, precum și pentru garantarea funcționării în siguranță a facilității sportive. O concluzie utilă ce a reieșit din discuție se referă la beneficiile construirii unei stații de tren în imediata apropiere a patinoarului care să ofere o accesibilitate mai bună pentru sportivii care doresc să utilizeze Patinoarul Țiriac-Telekom Arena, precum și pentru alte obiective de interes din proximitate”, au transmis reprezentanții lui Ion Țiriac.

Trenul de Otopeni, cerință a UEFA

Lucrările la calea ferată de la Otopeni au început pe 9 septembrie 2019 şi costă 398,16 milioane de lei, fără TVA. Coridorul se întinde pe 2,95 km şi urmează să se desprindă din magistrala care merge de la Gara de Nord către Urziceni.

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a vizitat săptămâna trecută șantierul trenului care va duce la Aeroportul Otopeni
Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a vizitat săptămâna trecută șantierul trenului care va duce la Aeroportul Otopeni

Ar trebui să străbată pe piloni strada Drumul Gării Odăi, la o înălţime de 7,5 metri, să supratraverseze DN1 şi să intre în aeroport în zona terminalului ”Plecări”.

Trenul de aeroport a fost o cerință a UEFA, în contextul în care Capitala va găzdui patru meciuri de fotbal în cadrul Euro 2020. Dar lucrarea întâmpină probleme.

Dacă lui Ion Țiriac instanța i-a respins cererea de blocare a lucrării, pe motiv că patinoarul nu este afectat, o vecină de a lui a câștigat suspendarea sa, pe zona sa de proprietate.

Prin curtea ei vor trece pilonii și podul suspendat. Autoritățile au făcut recurs la decizie. În prezent, șantierul este deschis doar în curtea aeroportului.

Lucrarea pentru trenul de la Otopeni este începută doar în curtea aeroportului
Lucrarea pentru trenul de la Otopeni este începută doar în curtea aeroportului

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/exclusiv-ea-blocat-instanta-trenul-spre-otopeni-cine-sa-traiasca-sub-un-pod-cu-trenul

https://www.click.ro/news/social/mai-trenul-va-ajunge-la-otopeni

https://www.click.ro/news/national/motivul-uluitor-pentru-care-s-ales-ca-trenul-spre-otopeni-sa-treaca-prin-curtile-0

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
titanic adobestock jpg
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net