Motivul uluitor pentru care s-a ales ca trenul spre Otopeni să treacă prin curțile oamenilor

tren-aeroportul-otopeni.jpg

Pasagerii care vor să ajungă la aeroport, urcă în trenul de Urziceni și sunt lăsați în Halta Otopeni și preluați apoi de un microbuz
Pasagerii care vor să ajungă la aeroport, urcă în trenul de Urziceni și sunt lăsați în Halta Otopeni și preluați apoi de un microbuz
Foto: Click!

Trenul spre Otopeni a declanșat un adevărat război. Autoritățile sunt acuzate că au un motiv ascuns pentru care au ales ca lucrarea să treacă prin curțile oamenilor. Avocatul Adrian Cuculis vorbește despre faptul că varianta selecționată este și scumpă, și greu de realizat, și dă cu totul peste cap viața oamenilor care locuiesc în zonă.

De aproape cinci luni, cei care au case pe viitorul coridor al magistralei Gara de Nord-Aeroportul Otopeni trăiesc un adevărat coșmar.

Adorm și se trezesc cu gândul că dacă trenul va trece la 6 metri distanță de casele lor, așa cum apare în proiect, acestea se vor prăbuși.

Adrian Cuculis, unul dintre avocații implicați în procesul de supendare a lucrării de modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti Nord- Aeroport Henri Coandă, Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, scoate la iveală unele lucruri care pot pune la îndoială buna credință a autorităților.

Ce spune avocatul Adrian Cuculis despre trenul spre Otopeni

”Există alternativă la linia Otopeni - Gara de Nord. În prezent, cei care vor să ajungă ala aeroport cu trenul sunt lăsați în halta Otopeni și duși în fața terminalului cu microbuzul încă 2 km. Varianta optimă și nu la fel de costisitoare era ca șina să fie dublată și prelungită până în dreptul aeroportului. În acest context, legitim stai și te întrebi dacă nu cumva există un alt interes de cheltuire a banilor atunci când ai deja soluția. Ne gândim ce înseamnă, în esență, plata exproprierilor, care sunt blocate parțial prin decizia instanței, plus proiectul colosal de infrastructură ce costă evident, pe măsură. Sunt de acord, există proiecte de țară, de interes public, însă niciodată nu te poți raporta la campionatul de fotbal ca la un interes public. Juridic cel puțin, nu ține. Nu știu dacă chiar toți cei expropriați au dreptate, însă cu siguranță cei pe care-i reprezint au și li se face o nedreptate. Dacă pui în balanță beneficii și dezavantaje tinzi să spui că e convenabil să avem proiectul ăsta, însă cred că trebuia demult făcut și nu în contextul Euro 2020 și, oricum, nu pe acel tronson. Da, și eu voi beneficia de tren pentru că zbor des prin țară cu dosare, dar vreau să fie respectate primordial drepturile fundamentale și proiectul să fie făcut inteligent și nu cu risipire de fonduri, procese în instanță și nervi întinși”, ne-a declarat Cuculis.

Trenul spre Otopeni ar trebui să ajungă la aeroport pe un viaduct

Potrivit proiectului ales, din cele cinci aflate în discuție, tronsonul se întinde pe 2,95 km și urmează să se desprindă din magistrala care merge de la Gara de Nord către Urziceni.

Ar trebui să străbată pe piloni strada Drumul Gării Odăi, la o înălțime de 7 metri, prin fața patinoarului ridicat de Ion Ţiriac la Otopeni, să supratraverseze DN1 şi să intre în aeroport în zona terminalului ”Plecări”.

Construirea cu tot cu viaduct costă peste 420 de milioane de lei, fără TVA, mult mai mult decât dacă s-ar fi ales varianta prelungirii și dublării căii ferate din zona haltei Otopeni.

Cine este Arcada Company, firma care construiește calea ferată spre Otopeni

Firma care a fost desemnată câștigătoare pe 31 mai 2019 este Arcada Company, abonată de ani de zile la tot ceea ce însemnă lucrări realizate de CFR Infrastrucutură. Iată câteva exemple!

  • Pe 21 aprilie 2017, Arcada, alături de Alstom și Aktor, a pus mâna pe un contract de 1,5 miliarde lei, fără TVA, pentru execuția subtronsonului 2c: Cap Y Ilteu - Gurasada  și a  tronsonului 3: Gurasada-Simeria. Obiectivul general al proiectului era reabilitarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h. Banii ai fost plătiți din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat;
  • Pe 17 august 2010, CFR SA, prin Sucursala Regională Iaşi,  Arcada Company Galaţi a câștigat prin licitație lucrarea "Consolidare terasamente la linia CF Tecuci - Iaşi (etapa I), cu preţul de 3.629.229,3 lei, fără TVA. Sursa de finanţare a fost asigurată din împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei;
  • Pe 9 decembrie 2011, modernizarea staţiei CF Brăila a fost făcută tot de Arcada Company, pentru 7.604.841 de euro, fără TVA;
  • Tot pe 9 decembrie 2011, a câștigat la licitație modernizarea staţiei CF Vaslui. Valoarea totală a contractului a fost de 5.050.387 de euro, fără TVA. Iar contractele se întind pe mulți mai mulți ani.

Arcada Company, trimisă în judecată de DNA

În 2016, DNA Galaţi i-a trimis în judecată pe preşedintele şi vicepreşedintele consiliului de administraţie al Arcada Company, Mihai Humă şi Spiru Mantu.

Procurorii susţineau că, în 2011, în cadrul unui contract de lucrări vizând reconstrucţia infrastructurii rutiere distruse de inundaţiile din anul 2005 în judeţul Vrancea, finanţat de Comisia Europeană, Arcada Company a depus la Ministerul Transporturilor mai multe documente false (proces – verbal pentru verificarea calităţii lucrărilor, situaţia de lucrări la terminare) în scopul de a dovedi îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare. Cu aceste documente se atesta, în mod nereal, executarea unei lucrări de plantare a 30.000 de puieţi de salcâm, ca lucrare de consolidare aferentă unui pod.

”În realizarea demersului, reprezentanţii S.C. Arcada Company S.A. au beneficiat şi de sprijinul inculpaţilor Bostan Mihai şi Pascu Cătălin – Mihai, care, în calitate de şef, respectiv diriginte de şantier, au falsificat, cu bună-ştiinţă, un proces – verbal de verificare a calităţii lucrărilor în care au consemnat că ”, au precizat procurorii anticorupţie gălăţeni.

În realitate, lucrarea nu a fost executată, iar, la terminarea lucrărilor, comisia a recepționat lucrarea, fără obiecţiuni şi fără a întocmi anexa lucrărilor neexecutate.

Prejudicul creat a fost de 138.600 euro.

 

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/exclusiv-ea-blocat-instanta-trenul-spre-otopeni-cine-sa-traiasca-sub-un-pod-cu-trenul

https://www.click.ro/news/national/trenul-va-ajunge-la-aeroportul-otopeni-mai-2020-ministrul-razvan-cuc-semnat-contractul

https://www.click.ro/news/national/s-ales-varianta-pe-unde-va-trece-trenul-spre-aeroport-uite-cand-va-fi-gata

https://www.click.ro/news/national/trenul-gara-de-nord-aeroport-au-inceput-lucrarile-si-sunt-restrictii-de-circulatie

 

Loading...