Harghita: Trei urși au ajuns printre oameni, în numai o oră

Ultima actualizare:

    Urșii au fost alungați în pădureFOTO: Arhivă Click!
Urșii au fost alungați în pădureFOTO: Arhivă Click!

În mai puțin de o oră, trei urși au ajuns în Băile Tușnad și Voșlăbeni, cel mai probabil în căutare de hrană. Jandarmii i-au alungat și fac apel la oameni să anunțe autoritățile de fiecare dată când animalele intră în comunitatea lor.

Primul apel a venit, joi seară, de la o femeie care anunţa că în comuna Voşlăbeni un urs şi-a făcut apariţia lângă casele de pe strada Mihai Eminescu. Chiar dacă locuitorii au încercat să-l îndepărteze, lucru pe care jandarmii nu îl recomandă, animalul nu a plecat. Patrula din cadrul Detaşamentului 4 Jandarmi Gheorgheni a reuşit îndepărtarea ursului din proximitatea caselor înspre pădure, dar la scurt timp în zonă şi-a făcut apariţia un alt urs, de această dată de talie mai mică. Şi acesta a fost reîntors în pădure, anunță Agerpres.

La nici 20 de minute de la primul apel, tot prin intermediul numărului de urgenţă 112, un bărbat a semnalat prezenţa unui urs în apropierea unui magazin din staţiunea Băile Tuşnad, la o distanţă mică de gara CFR din localitate. Pe timpul îndepărtării acestuia înspre pădure de către o patrulă din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil, un alt bărbat a sunat la 112 pentru a anunţa prezenţa aceluiaşi urs în apropierea gării.

”Echipajele de jandarmerie prezente în cele două localităţi au acţionat pentru prevenirea oricăror incidente şi au rămas în zonă pentru a se asigura că urşii nu mai revin”, au precizat reprezentanţii IJJ Harghita. Jandarmii le reamintesc oamenilor că este recomandat ca de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Citiți și:

Doi urşi au intrat într-o benzinărie la Azuga

Localități terorizate de urși. Cum se apără locanicii de atacul sălbăticiunilor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net