Garantează nota 10 succesul unui elev? Vezi ce spun psihologii!

elevi.jpg

structura an scolar 2017-2018, elevi an scolar, elevii se intorc la scoala
Elevii vor avea o vacanță de iarnă mai lungă

Ne punem toate speranțele în copiii noștri, ne dorim ca ei să fie mai buni decât am fost noi, să aibă succes, să ia note bune la școală și să se pregătească pentru un job bun. Astfel, fără să ne dăm seama, punem presiune pe ei. Notele, însă, nu sunt cei mai buni indicatori ai potenţialului pe care îl are un elev. Acestea doar îl forţează să rămână între graniţele unui sistem social derutant, spune psihologul Alexandru Pleşea.

Specialistul afirmă că este demonstrat ştiinţific că nota 10 nu scoate în evidenţă genialitatea unui elev, ci, pur şi simplu, arată gradul ridicat de adeziune la un set de cunoştinţe standardizate, impuse de şcoală.

„Elevii au nevoie să învețe cum să învețe, nu au nevoie de concurență sau reguli impuse. Ei au nevoie să fie ajutați să rămână cât mai aproape de creativitatea și voioșia copilăriei. Cunoaştem cu toţii foarte multe exemple de elevi de nivel mediu sau cu note slabe la învăţătură, dar care au demonstrat, mai ales, după terminarea şcolii, că pot fi genii în orice alt domeniu de activitate. Genialitatea lor a ieşit la iveală abia după ce aceştia au părăsit graniţele sau standardele impuse de mediul academic, deoarece au putut gândi singuri, şi-au dat voie să fie creativi. Sunt mulţi profesori care nu ţin cont de unele sclipiri de geniu, pe care le pot avea unii elevi, ba chiar îi îngrădesc din prima clipă în care observă opinii care nu respectă graniţele lecţiei. Chiar mai rău, există profesori care îi pedepsesc pe elevii nonconformişti şi îi premiază pe elevii care respectă şi aderă robotic la pachetul de cunoştinţe standardizate. Din această cauză, actualul sistem de notare, care premiază conformismul şi pedepseşte nonconformismul, a devenit unul cel puţin discutabil”, afirmă psihologul Pleşea.

În acelaşi timp, specialistul crede că odată adoptat conformismul şi respinsă în totalitatea ideea de creativitate, elevul va îmbrăţisa acest sistem de valori şi în perioada maturităţii. Mai mult, maturitatea este terminarea voioșiei și creației, iar sistemul de educație actual produce maturitate, concurență sau responsabilitate prea mare, încă de la vârste fragede, astfel copii pierzând bucuria adolescenței.

„Educația înseamnă să dezvolți învățarea cât și dezvățarea. Notele care se dau la școală conduc personalitatea unui copil către referința la cum este bine sau nu, să fie în societate. Părinții, cât și profesorii au nevoie să instruiască viitorul unui copil prin modelele lor personale. Un profesor sau un părinte care nu și-a definit o armonie și o stare interioară sănătoasă, nu poate oferi mai departe decât cunoaștere. Atât copiii, cât și adulții au nevoie de înțelegere și mai puțin de cunoaștere. Înțelegerea se face prin jocuri, experiență practică, călatorii, discuții sincere și deschise către copil, toate învăluite sub plapuma dragostei”, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

alexandru_plesea.jpg

elevi nota 10 alexandru plesea
Psihologul Alexandru Pleșea

În opinia acestuia, creația și inovația unui copil se dezvoltă armonios prin exemplul personal al educatorului și mai puțin prin note.

Educatorii buni au un set sănătos de valori morale și etice interioare, știind cum să vadă către viitorul copiilor pe care îi învață.

„Notele sau calificativele produc obișnuințe mentale, standardizare și constrângere prin raport cu sistemul actual. Adăugând ingredintele, precum dragostea, încurajările, joaca, răbdarea, atenția, cei mici pot fi conduși către voioșie, gânduri de creație, fericire interioră și dezvoltare armonioasă”, încheie psihologul Alexandru Pleşea.

 

Loading...