Gabriela Firea: «La şefia PSD nu candidez. Am alţi colegi din partid mai calificaţi decât mine»

gabriela-firea-antena3.jpg

gabriela firea
Gabriela Firea, invitată vineri, 27 decembrie, la Antena 3
foto: captură Antena3

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care este şi vicepreşedinte regional al PSD, spune că nu va candida la şefia partidului, la Congres. "Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine, au experienţă mai multă, sunt de mai mulţi ani în PSD", afirmă Firea.

Firea a declarat, vineri, la Antena 3, că şi-ar dori ca la Congresul PSD să fie o dezbatere de idei. "Să se vină cu o echipă, aşa mi s-ar părea potrivit pentru acest moment, pentru că formaţiunea politică a trecut prin foarte multe încercări şi are şanse mari să se reabiliteze, mai ales prin comparaţie cu erorile grave care se fac în acest moment la guvernare, dar numai prin analiza foarte atentă a tuturor deciziilor pe care urmează să le ia. Dacă din nou vom judeca prin prisma unor persoane şi nu prin prisma unor principii, cred că vom fi pe un drum greşit", a afirma ea.

Gabriela Firea a spus că nu va candida la şefia PSD

"Nu, la şefia PSD nu candidez. Nu candidez pentru că vreau să mă dedic în totalitate Primăriei Capitalei şi două job-uri cu multă responsabilitate nu se pot face bine, corect şi coerent şi dinamic. Undeva ar fi un minus. A fi primar general este într-adevăr o muncă, pe care o fac toţi primarii din ţară, răspunderea este mult mai mare pentru că este un număr mai mare de cetăţeni. (...) Şi cred că este şi prematur. Am alţi colegi din partid care sunt mai calificaţi decât mine, au experienţă mai multă, sunt de mai mulţi ani în PSD", a susţinut primarul general. Potrivit Gabrielei Firea, trebuie "să fie cineva din garda veche împreună cu cineva din garda nouă. Să fie şi cei care au trecut prin toate etapele partidului (...) şi cineva care să vină din noua generaţie de politicieni, care să aducă un suflu nou. Să fie şi doamne, şi domni (...)". Firea a menţionat că Paul Stănescu este persoana cea mai potrivită să ocupe funcţia de secretar general al PSD. 

Gabriela Firea: "Paul Stănescu m-a propus candidat la Primăria Capitalei"

"Să ştiţi că domnul Stănescu m-a propus pe mine candidat la Primăria Capitalei, şi într-un final şi domnul Dragnea, după ce a citit mai multe sondaje de opinie, a achiesat. Nu a fost ideea domnului Dragnea şi domnul Dragnea (...) la un moment dat va recunoaşte. Domnul Paul Stănescu mi-a spus că m-a auzit la un Congres cum am vorbit delegaţilor, deşi până atunci nu interacţionasem decât de bună ziua, nu aveam nicio relaţie mai apropiată (...) şi a spus că sunt un om care poate să crească în politică, poate să creeze acea empatie cu membrii noştri şi simpatizanţii şi că aş fi un candidat potrivit pentru Primăria Capitalei", a povestit Gabriela Firea vineri, în emisiunea de la la Antena 3.

Citește și:

Cine este Marcel Ciolacu, noul preşedinte interimar al PSD. Imagini controversate alături de Omar Hayssam

Viorica Dăncilă a demisionat de la conducerea PSD: «Nu este un gest de slăbiciune»

 

Loading...

Citește și

  • gabriela firea copil tort

    Gabriela Firea s-a bucurat de câteva momente frumoase în familie în ultimele săptămâni. Fosta jurnalistă, actualmente primarul general al Capitalei, a trecut prin clipe grele de la finele anului trecut şi până acum din cauza problemelor de sănătate. Gabriela Firea s-a operat de două ori la colon şi urmează să fie supusă unei a treia intervenţii chirurgicale în curând. Până atunci însă, primarul Capitalei a profitat de aniversarea de 4 ani a fiului cel mic pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi.

  • Preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu explică pierderea alegerilor prezidenţiale, spunând că au fost nişte decizii foarte greşite luate de PSD şi că în acest context, decizia ca Viorica Dăncilă să fie şi preşedinte de partid, dar şi candidat, a fost una greşită.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1