Filarmonica „Banatul”, obligată de instanță să-l despăgubească pe instrumentistul care a căzut de pe scenă și și-a distrus viola

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Filarmonica Banatul din Timișoara Foto: adevarul.ro
Filarmonica Banatul din Timișoara Foto: adevarul.ro

Un instrumentist care a căzut de pe scena Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara, după ce o parte din aceasta s-a rupt, a dat în judecată societatea corală. După doi ani, artistul a câștigat în instanță, iar Filarmonica ”Banatul” trebuie să-i achite 7.000 de euro.

Incidentul a avut loc în februarie 2019. Filarmonica „Banatul” se pregătea de un concert, când unul dintre instrumentişti a căzut cu tot cu scaun şi violă, de pe scenă, direct pe podeaua sălii de spectacol, unde se aflau spectatorii. În urma căzăturii, violistul a suferit răni uşoare, dar atât viola, cât şi arcuşul au fost distruse, artistul fiind nevoit să cânte în concert la viola unui coleg.

Filarmonica trebuie să-i achite 7.000 de euro   

Pentru că viola era a sa, și nu a filarmonicii, instrumentistul a cerut în instanță să îi fie achitată suma de 7.000 de euro, contravaloarea arcuşului şi a violei. Timişoreanul a susținut că viola era fabricată după un model Stradivarius de către un lutier renumit, dintr-un lemn vechi de 40 de ani, având o calitate acustică deosebită.

În privinţa incidentului în care i-a fost distrusă viola, instrumentistul a arătat în proces că numărul artiștilor care se aflau pe scenă în timpul concertului era prea mare pentru scena pusă la dispoziţie de către Filarmonica Banatul Timişoara. Astfel, el a atras atenția că orchestra era înghesuită.

Aflați mai multe amănunte pe adevarul.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cod portocaliu ploi torentiale vijelie puternica grindina vestul tarii 2 iulie 2024 910565 webp
joergelman skyscraper 347463 jpg
plaja bulgaria foto pixabay jpg
Explozie Germania jpeg
the crystal zgarie nori orizontal captura video jpg
insula iepurilor japonia profimedia (2) jpg
ford craiova jpg
gelu voican voiculescu jpeg
image
image