Femeia refuzată de un medic sub pretextul salarizării necorespunzătoare a murit

spital-targu-jiu.jpg

spitalul judetean targu jiu
Femeia a ajuns inițial la Spitalul Județean Târgu-Jiu, cu afecțiuni pulmonare
Citeste tot despre: 

Femeia din județul Gorj care a fost refuzată de un medic de la Spitalul Județean Târgu-Jiu, sub pretextul salarizării necorespunzătoare a personalului, a murit sâmbătă la Craiova. Femeia fusese internată cu o afecțiune pulmonară.

Femeia de 62 de ani, din comuna Borăscu, județul Gorj, ajunsese la Spitalul Județean Târgu-Jiu la sfârșitul lunii ianuarie, din cauza unor afecțiuni pulmonare. Medicul primar Elena Vlad a refuzat să-i facă tratamentul și a menționat în fișa medicală a femeii că ”nu se poate realiza aspirat bronșic în boală infecțioasă deoarece este lipsă personal mediu sanitar pentru FB, cât și lipsă salarizare corespunzătoare a personalului care efectuează această manevră”.

Pacienta a fost transferată în cele din urmă la Craiova, unde a murit sâmbătă. „Este regretabil că a decedat doamna, la Craiova. Nu tolerăm așa ceva. Procedura este mai delicată și mai amplă, nu pot sa iau măsuri până când nu primesc de la Comisia de Disciplină. Aștept niște propuneri de la Colegiul Medicilor privind cercetarea pe care am dispus să o facă, mai am Comisia de Disciplină să facă verificarea respectivă", a declarat, corespondentului Mediafax, Gigel Capotă, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Ce spune managerul spitalului din Târgu-Jiu despre salariile personalului medical

Imediat după incidentul de la Spitalul Județean Târgu-Jiu, managerul unităţii medicale, Gigel Capotă, a declarat că se vor lua măsuri drastice în acest caz. Acesta a mai spus că nici medicii, nici asistenţii medicali nu au de ce să se plângă de salarizare. „Am convocat Comisia de Etică, (…) este regretabil şi eu voi fi ferm. Voi aplica cea mai dură sancţiune. Am sesizat şi Colegiul Medicilor. Fişa de internare nu este locul unde să te plângi de salariu. Cât priveşte salarizarea, nu cred că ar trebui să fie nemulţumiri. Spitalul Judeţean Târgu Jiu este printre puţinele din ţară unde sporurile sunt aproape de pragul maxim şi salariile au crescut pentru medici”, a declarat managerul Gigel Capotă. 

 

Loading...

Citește și