De ce și-a dat ministrul Victor Costache demisia. Inițiativa testării bucureștenilor l-ar fi înfuriat pe premierul Orban

Ultima actualizare:

    Victor Costache a reușit să îl înfurie pe premierul Ludovic Orban cu inițiativa testării pentru coronavirus a bucureștenilorFoto: Mediafax
Victor Costache a reușit să îl înfurie pe premierul Ludovic Orban cu inițiativa testării pentru coronavirus a bucureștenilorFoto: Mediafax

Ministrul Sănătății, Victor Costache, și-a dat demisia, joi dimineața. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât Costache era în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere aflate în prima linie a luptei contra epidemiei de coronavirus. De ce și-a dat demisia Victor Costache? Oficial, din motive profesionale și personale. „Culisele” spun, însă, că ar fi fost demis de premierul Ludovic Orban din cauza inițiativei, anunțată miercuri – dar considerată nerealistă de prim-ministru – de testare pentru coronavirus a tuturor bucureștenilor

Știrea că Victor Costache, ministrul Sănătății, și-a dat demisia în această dificilă perioadă de luptă contra epidemiei de coronavirus ce a cuprins lumea și România, a venit ca un șoc, tocmai ținând cont de situația și problemele sistemului de sănătate asupra căruia, în aceste zile, se exercită o nemaivăzută presiune din cauza tuturor situațiilor create de epidemia de coronavirus în rândul medicilor și în spitalele românești. Însă, potrivit digi24.ro, lui Victor Costache i-a fost cerută demisia. Surse din conducerea PNL au spus pentru digi24.ro că ministrul Sănătății și Ludovic Orban au avut miercuri seară o discuție aprinsă pe tema lipsei de echipamente din spitale și a haosului organizatoric. Însă premierul a fost furios mai ales din cauza anunțului făcut de Costache privind testarea tuturor bucureștenilor, măsură anunțată, se pare, de ministrul Costache fără să aibă acoperire logistică. Sursele citate de digi.24 susțin că lui Victor Costache i s-a cerut să iasă public ca să prezinte scuze cu privire la acest anunț. De asemenea, el ar fi vrut să demisioneze încă de luni, de la izbucnirea scandalului privind situația dezastruoasă din spitale, mai scrie digi24.ro.

De ce și-a dat demisia ministrul Costache? Oficial, din motive profesionale și personale

Ministrul Sănătăţii anunțase în cursul zilei de miercuri, la Adevărul LIVE, că lucrează la un protocol împreună cu dr. Streinu-Cercel, pentru a implementa un program inovativ, prin care să fie testați de noul coronavirus toţi bucureştenii. „Săptămâna viitoare sper să avem şi foarte multe teste disponibile la nivel naţional. Sunt undeva în jur de 180.000, care trebuie să ajungă până cel tarziu la sfârşitul acestei săptămâni. Necesarul pe care l-am indentificat în momentul de faţă este undeva până în minimum 2 milioane, maximum 5 milioane de teste. Acesta este primul necesar la nivel naţional.Astăzi (miercuri, 25 martie - n.red.) am pregătit un protocol cu domnul profesor Streinu-Cercel, care va fi validat şi dorim să implementăm un program inovativ, de tipul celor din Coreea de Sud şi să testam toţi cetăţenii din Bucureşti, cu echipe mobile de testare door to door (din uşă în uşă n.red.), a declarat ministrul la Adevărul LIVE.

Victor Costache a demisionat din funcția de ministru al Sănătății în plină epidemie de coronavirus
Victor Costache a demisionat din funcția de ministru al Sănătății în plină epidemie de coronavirus

Demisia i-ar fi fost cerută de premier din cauza declarațiilor despre testarea bucureștenilor

Se pare că această inițiativă -  considerată nerealistă - a fost picătura care a declanșat furia prim-ministrului la adresa ministrului. Tot joi dimineață, Ludovic Orban a anunțat într-o declarație de presă că a luat act de demisia lui Costache: „Domnul Victor Costache şi-a prezentat demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, din motive profesionale şi personale. Am luat act de această demisie. Îi voi transmite preşedintelui României această demisie pentru a putea să se emită decretul de revocare. Aproape 5 luni de zile Victor Costache a făcut parte din Guvernul pe care-l conduc, am făcut echipă şi am luat o serie de decizii importante pentru sistemul medical. Regret demisia, dar o înţeleg şi îi mulţumesc pentru buna colaborare. Îi voi propune domnului preşedinte pentru funcţia de ministru al Sănătăţii pe domnul Nelu Tătaru (actualul secretar de stat din Ministerul Sănătății – nr)”, a declarat Orban. Înainte de a deveni ministru în primul guvern Orban, în noiembrie 2019, Victor Costache – care era văzut drept o somitate în chirurgia endovasculară și lucrase mulți ani în Franța - era director medical al Clinicii Polisano din Sibiu și conferențiar la Universitatea Lucian Blaga din aceeași localitate.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net