De ce a demisionat Victor Ponta. Picătura care a umplut paharul

victor ponta.jpg

victor ponta
Victor Ponta laudă regimul lui Erdogan
foto: arhivă Adevărul

Victor Ponta a demisionat miercuri 4 noiembrie, la numai o zi după protestele masive din București, determinate de tragedia din clubul Colectiv. A fost nevoie de 32 de morți și 133 de răniți grav, pentru ca Victor Ponta să facă gestul pe care societatea și președintele i l-au cerut direct în mai multe rânduri. Ultimele gesturi ale premierului a fost pe cât de ciudate, pe atât de revoltătoare pentru opinia publică. Picătura care a umplut paharul a fost demiterea șefului de la Protecția Consumatorului.

Victor Ponta și-a dat demisia, un gest dorit de toată lumea, dar pe care puțini mai sperau să-l vadă pus în faptă. Pus în fața unui plagiat dovedit, urmărit penal, refuzat de liderii politici europeni, confruntat cu mai multe moțiuni de cenzură în Parlament, Victor Ponta (43 de ani) a rezistat pe baricadele puterii cu o tenacitate de care puțini îl bănuiau pe cel mai tânăr premier pe care l-a avut România după 1989.

Așa cum se întâmplă în marile momente ale istoriei, picătura care a umplut paharul a fost un gest aparent nesemnificativ, dar cu o mare încărcătură emoțională. În contextul tragediei de la clubul Colectiv din București, în urma căreia și-au pierdut viața 32 de persoane, iar alte 133 se zbat între viață și moarte în spitalele din Capitală, premierul Victor Ponta a reușit performanța de a anunța o singură demitere, cea a șefului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca.

Asta în condițiile în care primarul sectorului 4, ai cărui funcționari ar fi trebuit să verifice clubul Colectiv, a declarat că este acoperit de hârtii și că nu are de ce să-și asume răspunderea. În plus, ministrul de Interne Gabriel Oprea, el însuși subiectul unei anchete pentru folosirea abuzivă a coloanei oficiale, și-a făcut apariția la locul tragediei alături de Raed Arafat, stârnind furia opiniei publice.

Oamenii au reacționat la aceste gesturi sfidătoare ale autorităților și au ieșit în număr mare în stradă. 32.000 de persoane au cerut demisiile lui Victor Ponta, Gabriel Oprea și Piedone marți seară, 3 noiembrie, numai în Capitală.

Victor Ponta s-a văzut astfel nevoit să-și depună mandatul miercuri, 4 noiembrie, ca să-i tragă după el și pe ceilalți doi funcționari nărăvași: Piedone și-a anunțat și el demisia în scurt timp, în vreme ce capul lui Gabriel Oprea a căzut odată cu Guvernul.

Loading...
 
 

Citește și

  • victor ponta

    Victor Ponta a demisionat din funcţia de prim-ministru al României. Anunţul a fost făcut miercuri dimineaţă (4 noiembrie) de Liviu Dragnea, preşdintele PSD. După câteva minute, însuşi Victor Ponta a făcut o declaraţie pe această temă.

  • proteste in bucuresti

    Circa 32.000 de bucureşteni au protestat marţi (3 noiembrie). Oamenii s-au întâlnit în Piaţa Universităţii, la ora 18:00, iar de acolo au plecat spre Guvern. Protestatarii au ieşit în semn de solidaritate cu victimele incendiului produs în Club Colectiv, care a curmat viaţa a 32 de oameni şi a rănit alţi aproximativ 200. Mii de oameni le-au cerut demisia primarului sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, vicepremierului Gabriel Oprea şi a premierului Victor Ponta.

  • Demisie cu repetiție! Scenariul după care acționează acum Guvernul Ponta nu este nou pentru români. În februarie 2012, premierul în funcție Emil Boc și-a depus mandatul la presiunea străzii. Asta după ce, la fel ca Victor Ponta, a făcut față mai multor moţiuni de cenzură, inclusiv uneia adoptate de Parlament, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009.

  • incendiu club colectiv primarie

    Premierul Victor Ponta a demisionat miercuri, 4 noiembrie, a doua zi după protestele masive din Capitală. Anunțul a fost făcut de președintele PSD Liviu Dragnea, care a transmis un avertisment dur și pentru primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care a refuzat să-și asume răspunderea pentru tragedia din clubul Colectiv.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1