Cine a fost cel mai popular sfânt din istoria bimilenară a creștinătății?
Creștinătatea celebrează luni, 13 iunie 2016, memoria celui mai popular sfânt din întreaga sa istorie aproape bimilenară. Sfântul Anton de Padova, un fost călugăr franciscan, pe numele său real Fernando Martin de Bulhoes, s-a născut la Lisabona la 15 august 1195, în Portugalia (la 15 august se marchează anual una dintre cele mai importante sărbători mariane) și s-a stins din viață la 13 iunie 1231, în apropiere de Padova, în nordul Italiei.
La mai puțin de un an de la moartea sa, 13 mai 1232, Anton de Padova a fost declarat sfânt de către Papă, fiind cea mai rapidă declarație de acest tip din întreaga istorie a Bisericii creștine, cu excepția cazului mamei lui Isus Cristos, Sf. Maria.
Catolicii și ortodocșii îl prețuiesc deopotrivă la aproape opt secole de la moartea sa
Toată lumea îl cunoaște așadar de aproape opt secole pe Sfântul Anton și nu contenește să vorbească despre binefacerile pe care el continuă să le împarte tuturor acelora care aleargă la ajutorul său.
În fapt, atât creștinătatea catolică, cât și cea ortodoxă recunosc, chiar dacă cea din urmă cu jumătate de gură, că puterea acestui sfânt întrece adesea așteptările evlavioșilor care își pun încrederea în el. Faimei de făcător de minuni ce o avea încă din zilele în care trăia i s-a adăugat cea consumată după moartea sa.
Numeroasele biserici zidite în cinstea lui sunt nenumărate, iar altarele închinate amintirii lui se găsesc atât în catedralele mărețe ale orașelor, dar și în modestele bisericuțe de la sate. Icoana lui, prezentă în casele creștine, străjuiește de la loc de cinste fericirea familiilor.
Sfântul Anton a devenit sfântul universal, și această popularitate i-a adus-o tocmai faima minunilor sale. Un papă din secolul al XIX-lea, Papa Leon al XIII-lea, i-a găsit cel mai potrivit supranume: sfântul lumii întregi.
Bucureștenii se închină la statuia acestuia fie în catedrala catolică, fie în biserici ortodoxe
În București, spre exemplu, Sfântul Anton e cinstit cu precădere în zilele de marți, de peste ani.
La Catedrala Catolică „Sf. Iosif” există o statuie a sfântului ce adună săptămânal zeci de pâini aduse ofrandă de zeci de credincioși care vin să se roage pentru rezolvarea durerilor sau patimilor lor. Aceste pâini ajung, în cele mai multe cazuri, la cei care nu au nimic de mâncare. E interesant de știut că nu doar catolicii fac acest lucru, ci și foarte mulți ortodocși. Aceștia fac de multe ori confuzia între sfinții Anton de Padova și Antonie cel Mare, cel din urmă fiind cel care a dat naștere mișcării isihastice din Egipt din secolul al IV-lea d.C.
Realitatea face ca în fiecare marți, după modelul inspirat de catolici, Biserica ortodoxă din Centrul Vechi cu hramul Sf. Antonie cel Mare, de lângă Hanul lui Manuc, e luată cu asalt de diverși credincioși. Cu toții vorbesc despre minunile săvârșite de Sf. Antonie, dar pentru un observator atent e evident că rețeta aplicată de credincioși vine pe filiera sfântului ce odihnește și azi la Padova.
Povestea zecilor de minuni făcute de sfânt de-a lungul timpului
În ce constă faima sfântului? Se spune despre minunile Sfântului Anton au devenit în timp atât de dese încât, dacă ar fi adunate, ar alcătui o minune fără sfârșit. Ba, s-a mai spus și că ar fi ceva cu totul neobișnuit dacă acestea nu s-ar mai întâmpla.
Spre exemplu, a pus la loc piciorul pe care și-l tăiase un tânăr, din căință că-și lovise tatăl cu acesta. O femeie care se temea că nu-i fuseseră iertate păcatele, a putut vedea cu ochii ei cum acestea se ștergeau de pe hârtia pe care ea le scrisese ca să le arate sfântului. Un altul a încercat să-l păcălească cerându-i să-i învie fiul. Însă lucrurile aveau să ia o întorsătură dramatic, că ci tânărul în cauză muri cu adevărat, iar tatăl, deznădăjduit, cerând Sfântului Anton iertare, îl rugă cu lacrimi să-i învie feciorul, ceea ce omul lui Dumnezeu, iertător și blând, și făcu.
Anton de Padova și-a întrebuințat puterea de a face minuni chiar și pentru tatăl său, aflat la Lisabona. Acesta era învinovățit de crimă, pentru că în grădina lui se descoperise cadavrul unui om. În zadar tatăl se apărase, căci fu dus în închisoare și era cât pe ce să fie osândit, când sfântul, ca să arate nevinovăția tatălui său, rămânând în rugăciune pe amvon la Padova, unde predica, apăru la Lisabona, merse la cimitir să cheme din mormânt pe cel ucis și îl duse viu înaintea judecătorilor care aflară din însăși gura lui că acesta era nevinovat.
Sfântul Anton de Padova este redat de cele mai multe ori purtând în brațe un copil. Legenda spune că pe când era odată la Camposampiero, un orășel aflat în apropiere de Padova, veghând noaptea în rugăciune, în casa contelui de acolo, pruncul Isus i se arătă într-o strălucire mare și se lăsă luat în brațe și dezmierdat de Anton, care, fericit la culme, îi spuse cele mai dulci vorbe de iubire. Contele văzu și auzi totul și povesti și altora minunea petrecută.
Într-un alt oraș avea să aducă pace într-o familie, făcând să vorbească un nou-născut, pentru a o apăra pe maică-sa de învinuirile nedrepte ale soțului. Dar o minune și mai zguduitoare a făcut la Florența, unde, spre a dovedi cât de urât este viciul zgârceniei, a spus că zgârciții își țin inima în lada de bani. Și pentru că tocmai atunci murise unul dintre aceștia, localnicii au căutat și găsit într-adevăr inima plină de sânge a acestuia în cufărul cu bani.
Anton de Padova avea un talent deosebit și pentru predicarea cuvântului Domnului. Vorbea într-o singură limbă, dar era înțeles de toți cei ce-l ascultau, indifferent de etnia lor. Iar predicile sale, deși rostite cu glas normal, se auzeau până la mari depărtări.
Faima sa deosebită constă în descoperirea lucrurilor pierdute sau furate
Faima sfântului portughez constă în mod particular din harul deosebit al acestuia de a regăsi lucruri pierdute sau furate.
Spre deosebire de alți sfinți, Anton de Padova mângâie și ajută pe acei care, din vina sau fără vina lor, au pierdut lucruri scumpe sau folositoare și vor să le găsească. Întâmplarea care i-a adus renumele Sfântului Anton s-ar fi petrecut în Franța.
Pe când Sfântul Anton se afla la Montpellier, i s-a furat un manuscris în care el comentase psalmii. Sfântul ținea mult la această operă a sa și de aceea se îndreptă cu rugăciuni fierbinți către Dumnezeu ca să-l ajute s-o găsească. Rezultatul? Pe când hoțul traversa un pod înalt, îi ieși înainte un individ furios care îl amenință cu sabia, poruncindu-i să ducă înapoi manuscrisul. Fără întârziere, Sfântul Anton și-a dobândit manuscrisul.
Puterea rugăciunilor sale a devenit așadar proverbială. Așa că astăzi toți cei ce-și pun speranța în Sfântul Anton au convingerea fermă că tot ce se pierde se poate și afla prin intervenția acestuia.
Acestei convingeri i se adaugă și siguranța că toate cele existente nu se vor mai pierde, dacă vor fi încredințate grijii sfântului. Tocmai de aceea mulți își recomandă Sfântului Anton bunurile personale, alții, înainte de a pune la poștă sau a trimite lucruri, hârtii de valoare, le pun sub paza Sfântului Anton.
Despre faima sfântului se poveștește și în următoarele rânduri: se spune că un negustor din Spania, numit Anton Dante, plecase în America de Sud pentru comerț, și se oprise la Lima. Soția sa, rămasă acasă, îi scrise în mai multe rânduri, însă nu primi nici un răspuns.
Întristată de acest fapt, se duse în biserica Sfântul Francisc din Oviedo, unde era o statuie a Sfântului Anton, și-i puse în mână o scrisoare pentru bărbatul ei; apoi făcu o rugăciune fierbinte, cerând acestuia să-i dea harul să primească răspuns. A doua zi veni iarăși să se roage sfântului și văzu scrisoarea tot în mâna acestuia. Atunci, crezând că era tot aceea ce o pusese ea, se plânse că sfântul n-o ascultase.
Un călugăr, prezent în biserică, o îndemnă să ia scrisoarea din mâna Sfântului, căci el încercase, dar nu izbutise. Femeia întinse mâna și scoase cu ușurință scrisoarea. În același timp îi căzură la picioare, din haina sfântului, 3.000 de scuzi mexicani. Deschise scrisoarea și află răspunsul dorit, precum și lămuriri privitoare la bani.
Negustorul îi scria, printre altele, că îi trimitea răspunsul prin același călugăr franciscan care îi adusese scrisoarea...
Un alt simbol al sfântului e floarea de crin, semn al curățeniei sufletești de care acesta a dat dovadă pe tot parcursul vieții sale pământești.
