Cine este David Burghiu, directorul Termoenergetica, pe care Nicușor Dan a anunțat că-l dă afară. Are un salariu uriaș

Ultima actualizare:

    David Burghiu a deținut dintotdeauna funcții importante în instituțiile statului
David Burghiu a deținut dintotdeauna funcții importante în instituțiile statului

Are 35 de ani și ocupă una dintre cele mai importante funcții din Capitală. Este directorului Companiei Termoenergetica, fostul Radet, care se ocupă cu furnizarea apei calde și a căldurii din București. David Burghiu are un salariu de 6.000 de euro, dar mai câștigă și alți bani din funcții pe care le deține în instuții ale statului. Dar, Nicușor Dan, noul primar a anunțat că-l dă afară.

David Burghiu a fost numit în martie 2018 administrator special al Radet, după care, în 2019, a preluat conducerea Companiei Municipale Termoenergetica, la propunerea Gabrielei Firea, primarul Bucureștiului.

David Burghiu a fost cununat, în vara lui 2018, de cuplul Firea-Pandele. În fotografie apare și primarul Snagovului, care a oficiat căsătoria
David Burghiu a fost cununat, în vara lui 2018, de cuplul Firea-Pandele. În fotografie apare și primarul Snagovului, care a oficiat căsătoria

Ciprian Ciucu, actualul edil al sectorului 6, arăta atunci că bărbatul este finul cuplului Firea-Pandele, care l-a cununat, și a publicat o fotografie în acest sens de la fericitul eveniment.

Salariul lui Burghiu este de 6.000 de euro, adică în jur de 300.000 de lei, dar pleacă acasă cu peste 350.000 de lei, având în vedere că a fost numit, de-a lungul timpului, în diverse comisii și consilii de administrație.

Conform ultimei declarații de avere, în 2019, el a primit îndemnizație și pentru participarea în Comisia pentru aplicarea Legii 550/2002, în valoare de 65.762 lei.

Nicușor Dan: ”Au fost promovați oameni de încredere, neamuri, parteneri de afaceri”

Dar Nicușor Dan a spus clar că-l va da afară imediat ce va prelua mandatul de primar. „Sunt promovați oameni care, fie sunt oameni de încredere, fie sunt neamuri, fie sunt parteneri de afaceri, fie sunt copii de vecini, de neamuri, de parteneri de afaceri. Oamenii aceștia nu trebuie să fi dovedit ceva în viață, e de ajuns să fie la locul potrivit și la momentul potrivit și, deodată, se pomenesc că sunt băgați în vreo 3-4 companii municipale și câștigă dublu față de un om care a muncit toată viața și lucrează 10 ore pe zi într-o multinațională. Imediat ce Consiliul General va fi constituit noua majoritate va schimba componenţa Adunării Generale, deci ulterior a Consiliului de Administraţie  şi a directorului Termoenergetica”, a explicat Nicuşor Dan.

Întrebat ce are să îi reproşeze directorului Termoenergetica, primarul ales al Capitalei a spus: “La întrebarea asta trebuie să îi întrebaţi pe sutele de mii de bucureşteni care nu au avut apă caldă vara asta şi mulţi dintre ei care nu au căldură zilele astea. Termoenergetica a fost un eşec de la momentul înfiinţării sale, un eşec pe partea financiară, datoriile sale sunt undeva la jumătate de miliard de lei către Elcen, un eşec pe ceea ce înseamnă reparaţii la infrastructură şi schimbarea infrastructurii şi cei 680 de metri pe care i-au raportat, asta a fost rezultatul lor. Şi al treilea lucru care ţine mai mult de Primărie decât de Termoenergetica, faptul că nu au fost în stare să ia bani europeni, care erau alocaţi pentru sectorul ăsta”, a precizat noul primar Capitalei, care va învestit în funcție mâine, 29 octombrie.

Activitățile lui David Burghiu, directorul Termoenergetica, în instituțiile publice

Activitatea lui David Burghiu în instituțiile publice a început cu mai bine de zece ani în urmă, imediat după ce a terminat Facultatea de Drept la Academia de Poliție din București.

  • A început în Ministerul Afacerilor de Interne, ca ofițer specialist.A ocupat acest post timp de șase ani, până în 2014, perioadă în care și-a continuat studiile și s-a specializat pe Științe Militare și Informații și Introducere în securitatea națională. La momentul respectiv deja avea patru terenuri, unul agricol în Gorj și trei intravilane în Buzău și Bran. Nici la capitolul imobiliare nu stătea rău, cu patru spații comerciale de 473 mp în total, toate în Mihăilești, Buzău;
  • În 2016 a devenit consilier la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), iar în 2017 s-a angajat la Metrorex ca administrator neexecutiv. Tot în 2017, soția lui, Florea Anna Maria, fiica masonului Gheorghe Florea, a cumpărat două apartamente în Chișinău. Conform Adevărul, Gheorghe Florea, socrul lui Burghiu, prin firma lui Novokom, colaborează cu administrația prezidențială a Rusiei. Primarul Voluntari, Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, a fost cercetat alături de Florea de procurorii anticorupție cum că  ar fi facilitat construirea unui ansamblu rezidențial ilegal. Ambii au fost achitați în 2013, relatează Mediafax;
  • În 2017, Burghiu, la doar 32 de ani, mai adauga două funcții publice: administrator la Compania Națională Parcuri și Grădini și director la Compania Municipală Managamentul Traficului aflată în subordinea Primăriei București și înființată de Gabriela Firea.

În declarația de avere a lui David Burghiu apar toate remunerațiile primite de la stat
În declarația de avere a lui David Burghiu apar toate remunerațiile primite de la stat

În 2017 a primit pentru postul de la Compania Municipală o îndemnizație de 12.472 lei și un salariu de 19.040. La acestea se pun în plus 72.922 lei de la CNAB și 16.794 de la Metrorex. În total 120.000 de lei!

David Burghiu, pe poziția 2 la Camera Deputaților

Chiar dacă va fi dat afară de Nicușor Dan de la Termoenergetica, acesta are șanse să ajungă în Parlament.

Burghiu a fost pus pe lista PSD Ilfov la Camera Deputaților, pe poziția 2, după luptătorul Daniel Ghiță.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/primul-director-care-demisionat-de-la-primaria-capitalei-turches-ablachim-castigat

https://www.click.ro/news/bucuresti/sporuri-de-computer-si-praf-primaria-capitalei-consilier-1100-lei-director-2300

image
image
image
image
image
image
echinoctiul 2019 primavara jpeg
ninsori si ger in martie getty jpg
copii calatorie avion jpg
3 lacul ursu jpg jpeg
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net