Ce sunt Propofolul și Ketamina, sedativele care l-au ucis pe copilul de patru ani din Pitești

Ultima actualizare:
Propofolul și Ketamina se administrează numai în unități medicale dotate cu sectie de Terapie Intensivă
Propofolul și Ketamina se administrează numai în unități medicale dotate cu sectie de Terapie Intensivă

Propofolul și ketamina, sedativele care au fost descoperite în cocktailul medicamentos care l-a ucis pe băiețelul de patru ani din Pitești sunt două substanțe care se folosesc numai în unități spitalicești dotate cu secție de terapie intensivă. Motivul? Sunt periculoase, au efecte adverse și contraindicații clare. Dozate și administrate necorespunzător, propofolul și ketamina pot ucide. Uite ce scrie în prospectul lor!

Propofolul și ketamina. Ce sunt, ce conțin și ce contraindicatii au

Propofolul și ketamina sunt medicamente sedative care se folosesc separat, împreună sau în amestec cu alte substanțe pentru sedarea și anestezierea pacienților ce urmează să sufere o interveție chirurgicală. Anestezia cu acest cocktail medicamentos se face intravenos și numai în unități medicale dotate cu secții de terapie intensivă. Mai mult, ca orice anestezic, aceste medicamente se administrează numai de către un medic anestezist.

Ce este propofolul. Prospect

Propofolul aparține unei grupe de medicamente numite anestezice generale. Acestea sunt utilizate pentru a cauza starea de inconștiență (somnul) astfel încât să poată fi efectuate operații chirurgicale sau alte proceduri. De asemenea, propofolul poate fi folosit doar pentru sedare, în așa fel încât pacientul să fie doar somnoros, dar nu complet adormit. Iată cele mai importante lucruri pe care trebuie să le cunoști despre el:

  • Potrivit prospectului, acest medicament nu trebuie administrat dacă pacientul este alergic sau hipersensibil la propofol, soia, arahide, ou, glicerol, acestea fiind componentele care se regăsesc în sedativ.
  • Propofolul este interzis a se administra femeilor gravide;
  • Propofolul nu trebuie administrat persoanelor care au mai puțin de 16 ani și necesită sedare în unități de terapie intensivă.

Propofolul trebuie administrat cu precauție în cazul persoanelor care suferă de o afecțiune care nu permite organismului să prelucreze lipidele în mod adecvat. De asemenea, această substanță ar trebui administrată cu mare atenție dacă pacientul suferă de hipovolemie (volumul sanguin este prea mic), dacă are sau a aveut convulsii, este deshidratat, este foarte slăbit, are probleme cu inima, rinichii, ficatul, are presiune mare în cutia craniană, are probleme cu respirația, suferă de epilepsie.

Propofolul se administrează doar de către medici anesteziști sau medici cu pregătire de specialitate într-o unitate de terapie intensivă. Doza pe care o primește pacientul depinde de vârsta persoanei respective, greutatea corporală și condiția fizică. Medicul va administra doza corectă pentru a induce și menține anestezia sau pentru a atinge nivelul cerut de sedare, urmărind cu atenție reacțiile și semnele vitale (puls, tensiune arterială, respirație, etc).

Propofolul, potrivit prospectului, se injectează atunci când se utilizează pentru a induce anestezia generalăși se va menține prin perfuzie continuă (o injecție mai înceată și mai lungă) atunci când este folosit pentru a menține anestezia generală. Substanța se administrează printr-o injecție intravenoasă sau perfuzie adică printr-un ac sau tub mic plasat într-una dintre vene.

Propofolul poate declașna reacții adverse ale organismului, ca orice alt medicament. Printre cele mai frecvente se numără senzația de durere la locul injectării, iar printre cele frecvente sunt tensiune arterială scăzută, schimbarea modului de a respira, rărirea bătăilor inimii. Rare sunt cazurile de contracții și tremurături ale corpului sau convulsii care pot apărea și la trezire. Tot la trezire se poate produce o colorare anormală a urinei. Foarte rare sunt reacțiile alergice, oprirea inimii, acumularea de lichid în plămâni, ceea ce va face respirația foarte dificilă. După anestezie printre reacțiile adverse posibile se numără greața, vărsăturile, durerile de cap. Mai puțin frecvente sunt umflarea și înroșirea traiectului unei vene din cauza formării unui cheag de sânge. Efecte adverse foarte rare sunt dezinhibiția sexuală, febra, înroșire și durere la locul injectării sau incapacitatea de a redobândi starea de conștiență postoperator. La doze mai mari decât cele recomandate pacientul poate suferi insuficiență cardiacă, pancreatită, aciditate crescută a sângelui, creșterea cantității de potasiu din sânge, creșterea cantității de grăsimi din sânge, anomalii ale bătăilor cardiace, mărimea în volum a ficatului, insuficiență hepatică.

În 2009, Michael Jackson a fost ucis de o supradoză de Propofol. Medicii au declarat că în organismul artistului s-a descoperit o cantitate suficient de mare încât să doboare un rinocer
În 2009, Michael Jackson a fost ucis de o supradoză de Propofol. Medicii au declarat că în organismul artistului s-a descoperit o cantitate suficient de mare încât să doboare un rinocer

Propofolul, medicamentul care l-a omorât pe Michael Jackson

Acest medicament are o reputație destul de proastă fiind considerat „vinovat” pentru moartea lui Michael Jackson. În anul 2009, regele muzicii pop a fost găsit mort după ce luase o supradoză din această substanță, iar acest lucru s-a întâmplat cu acordul tacit al medicului său personal. Acesta din urmă a și fost acuzat de ucidere din culpă și a ispășit o pedeapsă de patru ani de închisoare. Propofolul este o soluție albicioasă și cu textură uleioasă semănând foarte mult cu laptele.

Ce este ketamina și care sunt contraindicațiile

Potrivit prospectului, ketamina este un agent anestezic unic recomandat în intervențiile chirurgicale și procedurile diagnostice de scurtă durată la copii și în cazuri speciale la adulți.

În ce situații se folosește ketamina

Ketamina poate fi folosită în cazul unor intervenții deosebit de dureroase precum schimbarea pansamentului la pacienții cu arsuri, în cazul unor proceduri n eurodiagnostice (cum ar fi pneumoencefalograma, ventriculograma, mielograma, în endoscopii, anumite interveții oftalmologice, intervenții chirurgicale și proceduri diagnostice asupra dinților, gurii sau gâtului, anumite intervenții ginecologice, intervenții asociate inducerii travaliului sau în cazul operațiilor de cezariană, intervenții ortopedice și traumatologice.

Metode de administrare și contraindicații

Ketamina se administrează intravenos, intramuscular sau intravenos prin perfuzie. Ca orice medicament are și contraindicații și nu este recomandat a fi folosită în cazul pacienților cu hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre componente. De asemenea, trebuie evitată în cazul pacienților care suferă de hipertensiune arterală severă sau care prezită risc de creștere semnificativă a tensiunii ateriale (această stare ar putea duce la insuficiență cardiacă, tulburări cardiovasculare severe, traumatism cerebral, hemoragie intracraniană, accident vascular cerebral). Ketamina este contraindicată pacienților care suferă de eclampsie sau preeclampsie, hipertiroidism netratat sau tratat incomplet, antecedente de convulsii, tulburări psihice.

Ketamina este des folosită pentru sedare în cazul anumitor intervenții stomatologice
Ketamina este des folosită pentru sedare în cazul anumitor intervenții stomatologice

Atenționări și precauții speciale

Ketamina trebuie administrată numai de către sau sub supravegherea atentă a unui medic cu experiență, iar echipamentele pentru reanimare trebuie să fie disponibile și pregătite în caz de urgență. Ketamina trebuie folosită cu precauție în următoarele cazuri: timp de 6 luni după angină pectorală instabilă sau infarct miocardic, hipertensiune intracraniană, glaucom sau traumatism ocular, porfirie, infecții pulmonare sau ale tractului respirator superior, hidrocefalie. Doza trebuie administrată lent, în interval de 60 de secunde. Administrarea rapidă poate duce la depresie respiratorie și creșterea bruscă a tensiunii arteriale.

Ketamina, reacții adverse

Printre reacțiile adverse se numărăr tulburări psihice precum delir, confuzie, tulburări de comportament, tulburări ale sistemului nervos precum creșterea tonusului musculaturii, tulburări oculare, tulburări cardiovasculare, tulburări respiratorii, toracice, gastro-intestinale.  

Propofolul și ketamina sunt substanțele găsite în cocktailul mortal administrat copilului de patru ani din Pitești, de către medicul stomatolog. Aceste sedative i-au provocat coma, moartea cerebrală, afecțiuni cardiace severe și, în cele din urmă, moartea. Băiețelul s-a stins miercuri, sub privirile neputincioase ale medicilor de la spitalul Grigore Alexandrescu din București și în prezența părinților săi care nu s-au dezlipit o clipă de la căpătâiul lui. 

Citește și: 

Copilul mort după tratamentul dentar, sedat cu propofol și ketamină

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net