Ce spune Rafila despre circulația virusului gripal din toamnă. ”Au rămas un milion de doze nefolosite”

woman-5829666_1920.jpg

vaccinare, vaccin
Vaccinarea antigripală ajută la prevenirea îmbolnăvirilor
FOTO: Pixabay.com

Virusurile gripale ar putea circula mai intens în această toamnă, faţă de anul trecut, spun specialiștii. Medicul Alexandru Rafila atrage atenția că masurile de prevenție au impiedicat imbolnăvirile cu gripă. Specialistul a mai precizat că în sezonul gripal trecut au rămas un milion de doze nefolosite.

 

Alexandru Rafila atrage atenţia asupra faptului că vaccinarea gripală va fi utilă în contextul în care imunitatea în rândul populaţiei faţă de această infecție este mult mai scăzută comparativ cu anul trecut. " Mulţi dintre cei care s-au vaccinat sunt îndoiţi de utilitatea vaccinării pentru că nu a existat circulaţia virusurilor gripale. Eu cu familia mea ne vom vaccina", precizează medicul, potrivit news.ro.

 

De ce nu am avut anul trecut sezon gripal

Alexandru Rafila a explicat că deși anul trecut nu am avut sezon gripal, anul acesta există suficiente motive să credem că lucrurile vor sta altfel.

"Se testează în momentul de faţă toate aceste persoane simptomatice, dar totuşi din momentul în care ai 0.2%, 0.3% dintre persoanele testate zilnic pozitive, doar atât , aceasta este proporţia de teste pozitive, în mod evident că nu discutăm de viroze cu noul coronavirus ci de alte viroze care au şi ele în momentul de faţă timingul lor, în timp ce toată lumea purta mască, păstra măsurile de distanţare, sau de igienă individuală şi celelalte viroze, inclusiv gripa, circulau mult mai puţin.

 

Iar asta demonstrează că s-ar putea ca în toamnă, în iarnă, să avem şi o circulaţie a virusurilor gripale mai intensă sau semnificativ mai intensă decât în sezonul precedent.

 

Nu trebuie neapărat începută mai devreme campania de vaccinare antigripală, în octombrie e ok dacă începe, important este ca lumea să mai vrea să se vaccineze în contextul în care anul trecut, ştiţi bine că au rămas un milion de doze nefolosite, iar cei care s-au vaccinat, mulţi sunt îndoiţi de utilitatea vaccinării, pentru că nu a existat circulaţia virusurilor gripale. În acest an, dacă toate măsurile acestea legate de utilizarea măştii şi aşa mai departe nu vor mai fi funcţionale, în mod evident circulaţia virusurilor gripale va fi mai intensă sau poate chiar intensă, mai ales că, după un an de pauză, şi imunitatea aceasta care există în mod obişnuit în comunitate faţă de infecţia gripală sigur că este mai mică pentru că virusul nu a circulat, s-au îmbolnăvit extrem de puţine persoane şi atunci evident că şi faţă de gripă trebuie să ne pregătim în mod obişnuit.

 

Eu vă spun cum o să fac eu, eu o să mă vaccinez, familia mea se va vaccina, este bine ca lumea să ţină cont de lucrul ăsta. Chiar dacă anul trecut nu am avut sezon gripal, anul acesta există suficiente motive să credem că nu va mai fi la fel ca anul trecut", a explicat Prof. Alexandru Rafila.

 

 Anul acesta au fost confirmate patru cazuri de îmbolnăviri cu  gripa nouă: un caz gripă cu virus AH1, un caz gripă A nesubtipat și două cazuri gripă cu virus B. Nu s-a înregistrat niciun deces din cauza acestui virus.

 

Citește și:

Răceală, gripă sau Covid-19? Simptomele sunt asemănătoare. Iată cum faci diferența între ele!

Virusul gripal, aproape anihilat de SARS-COV-2

 

Loading...
 
 

Citește și

  • Mădălina Drăghici, cunoscută pentru rolul ei din telenovela românească "Iubire şi onoare", a fost nevoită să stea în casă timp de câteva zile, din cauza unei gripe de care nu mai scăpa.

  • În ultima vreme, medicii depistează peste 75.000 de cazuri de viroze, săptămânal. În Argeş, a apărut şi primul caz de gripă, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia asupra unui nou virus mortal, care se extinde şi care se confundă uşor cu gripa sezonieră. Click! îţi arată cum poţi să deosebeşti cele două boli.

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1