Ce se întâmplă dacă părintele nu îşi exprimă acordul pentru testarea Covid a copilului, la școală

Ultima actualizare:

    foto: Pixabay.com
foto: Pixabay.com

Discuții în jurul formularului privind acordul de testare al elevilor în școli. Documentul este solicitat părinților în momentul în care copilul prezintă simptome specifice COVID-19 la școală, a declarat, vineri seară, Sorin Cîmpeanu, ministrul educației. În același timp, Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, le-a recomandat părinților să aducă formularul încă din prima zi de școală. Azi, Ministerul Educaţiei vine cu o serie de clarificări.

Ministerul Educaţiei  precizează că în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, este aplicat protocolul de izolare. De asemenea, pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical sau moaşă, pacientului îi este solicitat acordul scris.

Comunicatul integral remis de Ministerul Educației

Ce se întâmplă dacă părintele își dă scordul scris

Ordinul comun M.E.C/M.S. nr. 3.235/93/04.02.2021 specifică în mod expres la Punctul VII, lit.b) şi c) din Anexa, faptul că:

b) În cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau alta simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare. În cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorele legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. Elevul care a împlinit vârsta de 18 ani va semna consimţământul personal. Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maxim 24 ore.

Ce se întâmplă dacă părintele nu își dă scordul scris

Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori.

c) Testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi:

1) cadrelor didactice şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs;

2) colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă) cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz.»

Dispoziţiile ordinului comun sunt în concordanţă cu prevederile art. 660 din Legea nr. 95/ 2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind reforma în domeniul sănătăţii care prevede:

«Art. 660 (1) Pentru a fi supus la metode de prevenţie, diagnostic şi tratament, cu potenţial de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic stomatolog, asistent medical/moaşă, conform prevederilor alin. (2) şi (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obţinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul stomatolog, asistentul medical/moaşa sunt datori să prezinte pacientului informaţii la un nivel ştiinţific rezonabil pentru puterea de înţelegere a acestuia.

(3) Informaţiile trebuie să conţină: diagnosticul, natura şi scopul tratamentului, riscurile şi consecinţele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile şi consecinţele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.»

Deşi în ordinul comun nu este reglementat conţinutul formularului privind consimţământul informat sau obligaţia transmiterii consimţământului informat începând cu revenirea la cursuri/transmiterea consimţământului informat anterior intervenirii unor situaţii speciale, precizam că toţi acei părinţi care doresc completarea formularelor de consimţământ anticipat pentru testare în cazul apariţiei unor situaţii speciale, o pot face din proprie iniţiativă.

În interesul bunei organizări şi al siguranţei sanitare în şcoli, Ministerul Educaţiei va sprijini Ministerul Sănătăţii pentru transmiterea recomandării de a colecta (benevol/non-obligatoriu) formularele de consimţământ informat pentru testare în cazul apariţiei unor situaţii speciale”, precizează Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă remis, sâmbătă, publicat de News.ro.

Citește și:

Cum arată formularul prin care părinții îsi dau acordul ca elevii să fie testați COVID la școală

Copiii vor fi testați anti-COVID la școală. Părinții trebuie să-și dea acordul printr-un formular

image
image
image
image
image
image
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
image
actualitate.net
image
actualitate.net