Castelul Cantacuzino, bijuteria de pe Valea Prahovei

Ridicarea Castelului Peleş în Sinaia, la 1883, a fost semnalul pentru aristocraţia românească a vremii de a-şi găsi pe Valea Prahovei locuri pentru înălţarea propriilor vile, spre a fi aproape de epicentrul Puterii, atunci când Regele Carol I, apoi urmaşii lui, se aflau la Peleş. Aşa a apărut Castelul Cantacuzino, ridicat la începutul secolului XX de Gheorghe Grigore Cantacuzino. Considerat cel mai bogat român al acelor vremuri, politicianul a dorit să înalţe o construcţie pe măsura rangului şi a averii lui.

Este, mai mult ca sigur, locul cu cea mai frumoasă panoramă asupra lanţului Bucegilor – aproape la 180 de grade – având în faţă Caraimanul. Crucea de pe vârf încă nu era ridicată atunci când, în 1901, Gheorghe Grigore Cantacuzino a dorit să-şi înalţe propriul castel, ca un rival mai mic al regalului Peleş. Născut în 1832, la Bucureşti, Cantacuzino purta un nume istoric ale cărui rădăcini coborau atât către foşti domnitori ai Ţării Româneşti, dar şi spre mari demnitari şi chiar împăraţi ai fostului Imperiu Bizantin.

5-3.-2col-1024px-castelul_cantacuzino_bu-teni_-_vedere_lateral-.jpg

Din 2010, castelul e deschis publicului pentru vizitare

 

Moştenise o mare avere pe care n-a încetat s-o mărească până într-atât încât ajunsese cel mai bogat român al vremurilor şi cel mai mare deţinător de pământuri din „România Mică”. Şef al conservatorilor, ministru în nenumărate rânduri, prim-ministru de două ori, cel poreclit „Nababul” l-a tocmit pe marele arhitect Grigore Cerchez să facă proiectul castelului. Acesta avea, printre altele, să transforme Palatul Cotroceni după gusturile Reginei Maria, dar a proiectat şi Institutul de Arhitectură pe care-l vedem şi azi aproape de Piaţa Universităţii. Cerchez nu l-a dezamăgit pe Cantacuzino, zămislind o construcţie din piatră şi cărămidă în dulcele stil neo-românesc. 

5-4.-2col-grota-fantani-arteziene.jpg

Domeniul este unul vast, cuprinde cascade şi trei fântâni arteziene

 

Gheorghe Grigore Cantacuzino era poreclit „Nababul” datorită averii sale. Legenda spune că, mai târziu, Cantacuzino – într-o dorită demonstraţie de putere financiară – ar fi vrut să acopere acoperişul, dar să paveze şi curtea cu monede de aur - şi nu puse oricum, ci pe cant - dar a renunţat la intenţie. Nu se ştie dacă a fost chiar aşa, căci bogatul politician era mai degrabă renumit prin zgârcenia sa. Pe locul ales, o terasă de la poalele muntelui Zamora, ce dă şi numele actualui cartier din Buşteni, însuşi Carol I se gândise o vreme să înalţe Peleşul. Oricum, proprietatea cantacuzină era mult mai mare, cuprinzând aproape toată zona către Sinaia, cu pădurile de pe versanţii munţilor de pe acea parte a Bucegilor.

5-5.-2col-.jpg

Castelul oferă o privelişte superbă asupra Munţilor Bucegi

 

Castelul a fost gata în 1911, la inaugurare participând însăşi Principesa (pe atunci) Maria cu una dintre fiicele ei, Prinţesa Ileana. Cantacuzino nu avea să se bucure de castel prea multă vreme, o pneumonie doborându-l în martie 1913. Urmaşii lui au avut, însă, posibilitatea să o facă. Dintre cei şase copii ai Nababului, Mihai „Mişu” Cantacuzino a fost, poate, cel mai cunoscut, mai ales prin căsătoria cu năbădăioasa Maruca Cantacuzino, devenită , după moartea soţului, marea iubire a lui George Enescu, dar care, la rândul ei, l-a iubit cu patimă pe carismaticul filosof şi universitar Nae Ionescu, mentorul multor tineri intelectuali din perioada interbelică. Din 1928, oaspeţii castelului au putut admira şi Crucea de pe Caraiman, iar în 1936 a fost sfinţită şi capela domeniului, în prezenţa Reginei Maria, a Patriarhului Miron Cristea şi a marelui istoric Nicolae Iorga. 

5-2.-1col-gheorghe-grigore-cantacuzino-poreclit-nababul.jpg

Politicianul Cantacuzino, zis “Nababul”

 

În vremea comuniştilor, a devenit sanatoriu TBC. Dar vremurile se schimbă, astfel că după instalarea regimului comunist, proprietatea, cu tot cu castel, a fost naţionalizată. Edificiul va deveni un sanatoriu TBC, dar cu „circuit închis”, la el având acces doar figurile importante din Securitate şi Ministerul de Interne comunist. După 1990, proprietatea a fost retrocedată urmaşilor Nababului. În 2004, aceştia au preferat să o vândă unor oameni de afaceri străini. În 2010, după o lungă renovare, Castelul Cantacuzino a fost redeschis publicului, devenind, treptat, atât un pol cultural – are şi statut de muzeu, dar găzduieşte periodic şi evenimente de artă selecte – dar şi un loc de reuniuni mondene, existând un restaurant şi-o terasă, ba chiar şi posibilitatea cazării într-o viluţă construită pe proprietate. Mai există şi o grotă în zona din faţa castelului, pe care o poţi străbate pitit sub perdeaua de apă, cascade şi cele trei fântâni arteziene. Grota are şi ea legenda ei, unii vizitatori spunând că au zărit în obscuritatea ei sfere luminoase, translucide, despre care se crede că ar fi sufletele celor torturaţi şi ucişi chiar aici, la castel, pe vremea comuniştilor, ce ar fi servit nu doar ca sanatoriu, ci şi ca loc de exterminare a opozanţilor regimului, cel puţin în perioada stalinistă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Oricare ar fi adevărul, Castelul Cantacuzino rămâne un loc ce merită a fi văzut, vizitat, simţit, ca o incursiune într-un trecut aristocrat, ce a lăsat, însă, chiar şi oamenilor obişnuiţi, posibilitatea de a se lăsa pătrunşi de parfumul unei epoci ce a fost şi-n veci n-o să mai fie.

Loading...