Amănunte despre moțiunea de cenzură. Ce urmează după ce PSD a depus documentul

Ultima actualizare:

    Camerele reunite ale Parlamentului vor ascuta la ora 14.00 moțiunea de cenzură citită de un reprezentant al PSD
Camerele reunite ale Parlamentului vor ascuta la ora 14.00 moțiunea de cenzură citită de un reprezentant al PSD

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc miercuri, de la ora 14.00, în plen pentru a se citi moţiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Cîţu. Click! îți spune ce urmează după depunerea moțiunii de cenzură și care sunt pașii pentru demiterea unul guvern

Documentul a fost depus de prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu.”Au fost înghetaţe pensiile, au fost înghetaţie salariile, au fost îngheţate alocaţiile, iar pe partea cealaltă, în PNRR, vedem doar reforme catastrofale pentru România şi bani foarte mulţi pentru clientela lor politică. Românii, în aceste luni, au sărăcit, doar în mintea premierului Cîţu românii o duc mai bine. Aproape s-au dublat facturile la energie, preţul pe litrul de benzină a ajuns la şase lei, 70% dintre români spun în acest moment că România merge într-o direcţie greşită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească şi parlamentari ai actualei coaliţiei de guvernare care să voteze”, a justificat Grindeanu depunerea moțiunii potrivit news.ro.

Ce urmează după depunerea moțiunii de cenzură

Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii. Conform aricolului 93 din Regulamentul activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Votul asupra moţiunii de cenzură este secret, cu bile, şi se exercită în prezenţa a jumătate plus unu din numărul parlamentarilor. Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea

Citiți și

Ce este moțiunea de cenzură și ce efect are dacă este votată?

34 de moţiuni de cenzură depuse până în prezent în Parlament

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net