66 de ani de la moartea Regelui Carol al II-lea al României

carol-al-ii-a-fost-supranumit-regele-playboy.jpg

Regele Carol al II-lea a avut nenumarate cuceriri, fiind supranumit „regele playboy”
Regele Carol al II-lea a avut nenumărate cuceriri, fiind supranumit „regele playboy”
Foto: adevarul.ro

În 4 aprilie se împlinesc 66 de ani de la moartea unuia dintre cei patru regi pe care i-a avut România, Carol al II-lea, care a domnit între 1930 și 1940, aventurosul tată al fostului suveran, Mihai I. Deși a fost și este considerat un fel de „oaie neagră” a Monarhiei Române, Carol al II-lea a avut, dincolo de viața personală zbuciumată și tendințele dictatoriale, merite deosebite în încurajarea culturii și artiștilor, dorindu-și a rămâne în istorie drept „Voievodul culturii române”. Din păcate, celelalte laturi ale lui, precum și contextul istoric tulbure în care a domnit, mai ales în ultimii ani, i-au refuzat, se pare, dreptul la această titulatură pentru posteritate, rămânând doar cu porecla de „regele playboy”.

Carol s-a născut la 3/15 octombrie 1893, în Castelul Peleș din Sinaia, fiind primul dintre cei șase copii ai cuplului Ferdinand – Maria, viitorii rege și regină sub domnia cărora s-a înfăptuit România Mare. În ciuda educației severe, impusă de normele regale de atunci, Carol a devenit foarte rapid conștient de poziția privilegiată în care i-a fost dat să vină pe lume. Pentru a-i scoate fumurile din cap, familia l-a trimis în Germania, la Şcoala Militară de la Potsdam. Avea să revină de acolo transformat într-un tânăr zvelt și înalt, cu alură de star, mai ales că era și blond, cu ochi albaștri. Și cu o mare pasiune pentru uniformele militare ce îl va însoți toată viața, implicându-se, în timpul propriei domnii chiar în designul unora dintre uniformele purtate inclusiv de militarii armatei române.

Carol al II-lea a dezertat ca să se însoare cu Zizi Lambrino

Dar Carol mai avea ceva: o problemă medicală, priapism, ce se manifesta printr-o stare de erecție cvasipermanentă, dublată de o virilitate neaobișnuită. lucru ce avea să marcheze destinul, atât personal, dar, într-un fel, și pe cel al țării căreia i-a fost monarh. Istoria a consemnat, de exemplu, prin rândurile fostului ministru, dar și mare „combinator de culise” al epocii, Constantin Argetoianu, inițierea în amorul trupesc a tânărului prinț, la vîrsta de 16 ani. „Prinţului i s-a prezentat o femeie de moravuri uşoare şi după ce au petrecut noaptea împreuna, aceasta ar fi exclamat: M-a omorât nene Alecule! De 14 ori şi niciodată mai puţin... de fiecare dată la fel", scria Argetoianu în „Memoriile” sale.

carol-si-zizi-lambrino.jpg

Carol al II-lea alaturi de Zizi Lambrino, prima lui mare iubire, casatoria lor fiind anulata de casa regala
Carol al II-lea alaturi de Zizi Lambrino, prima lui mare iubire, căsătoria lor fiind anulată de Casa Regală
Foto: wikipedia.ro

 

Toată această pasiune și învolburare trupească a fost, la rândul ei, dublată de pasiuni sufletești considerate nepotrivite pentru un prinț ce avea să moștenească Tronul într-o bună zi. După mai multe idile cu diverse dudui pe care le alinta „păsărica mea”, Carol trece la lucruri mult mai grave. În vara lui 1918, în plină campanile de război, din poziție de ofițer de comandă al unei unități din Târgu-Neamț, dar fiind deja și Prinț Moștenitor – Ferdinand devenind rege din septembrie 1914, după moartea unchiului său, Carol I  - Carol se decide să dezerteze, să treacă liniile inamice deghizat în uniform de ofițer rus și să se căsătorească religios în Odessa, la 31 august 1918, cu marea lui iubire de atunci, Ioana Lambrino, cunoscută ca „Zizi”, încălcând toate normele regale, dar și constituționale în vigoare, în privința mariajului unui prinț roman. Luată prin surprindere, Casa Regală a reacționat dur, însă Carol a amenințat cu renunțarea la dreptul de moștenitor al Tronului. Chiar și după anularea căsătoriei, în ianuarie 1919, de către Tribunalul Ilfov, Carol și Zizi continuau să se întâlnească, presiunile asupra lor determinându-l pe Carol să-și anunțe o nouă renunțare la tron. Până la urmă, Zizi a fost trimisă, de voie, de nevoie, la Paris, unde a fost instalată cu o rentă corespunzătoare împreună cu micuțul Mircea Grigore, niciodată recunoscut de Casa Regală, rodul relației cu Carol, viitorul tată al actualului Paul Lambrino sau Paul de România.

Carol a fost expediat într-o călătorie în jurul lumii, la finalul căreia îi aranjează întâlnirea cu Prințesa Elena a Greciei și Danemarcei. Urmează o pasiune fulgerătoare – care, însă, pe Carol nu avea să-l țină prea mult – nunta, desfășurată la Atena, la 10 martie 1921, apoi nașterea unicului lor copil, viitorul Rege Mihai I, la 25 octombrie în același an. Dar cum Elena e nevoită să revină în Grecia, Carol își reia vechile obiceiuri, bântuind bordelurile – era client fidel al faimosului stabiliment „Crucea de Piatră”, „culegând” dame chiar de pe străzi și ducând o viață plină de chefuri, tutun și băuturi fine.

carol-si-elena-lupescu-in-1952.jpg

Carol si Elena Lupescu, fotografiati in 1952, cu un an inainte de moartea fostului rege
Carol si Elena Lupescu, in 1952, cu un an inainte de moartea fostului rege
Foto: enciclopediaromaniei.ro

A renunțat la Tron de 3 ori, ultima dată pentru Elena Lupescu

Dar viața îi oferă întâlnirea  - sau reîntîlnirea, cei doi cunoscându-se mai demult, fără a avea vreo legătură - cu femeia vieții: Elena Magda Lupescu, căsătorită în acel moment cu un căpitan Ionel Tempeanu, de la Vânători de Munte care avea să divorțeze rapid de cea care va intra în istorie cu supranumele de „Duduia”. „O aventurieră româncă, cu o viaţă amoroasă scandaloasă, roşcată, cu ochii verzi, un pic durdulie şi cu un bun simţ al umorului”, o caracterizează Enciclopedia Britanică pe cea care, totuși, avea să îi rămână alături până la moarte. Pentru ea, Carol fuge cu ea la Paris, de unde trimite o scrisoare prin care renunță – a treia oară – la Tron, cerând să devină o persoană particular sub numele de Carol Caraiman. De data asta și Regele Ferdinand, dar și Ionel Brătianu, marele șef liberal și prim-ministru, îi fac pe plac. La 4 ianuarie 1926, se ia în mod official act de renunțarea lui Carol la Tron, fiind desemnat ca Prinț Moștenitor micuțul lui fiu, Mihai. Se mai decide ca, în cazul în care va deveni rege până la majorat, să se instituie o Regență care să conducă statul.

Ceea ce chiar s-a întâmplat, probabil mult mai rapid decât bănuiau mulți. Regele Ferdinand moare la 20 iulie 1927, iar Mihai I devine Regele României la doar 6 ani, sub tutela Regenței formată inițial din Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, Patriarhul Miron Cristea și Gh. Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca lucrurile să fie și mai negre pentru țară. Dar favorabile lui Carol, patru luni mai târziu moare și Ionel Brătianu, principalul lui opozant intern. Carol a continuat să ducă o viață luxoasă în Franța, alături de Elena Lupescu. Dar ideea de a fi, totuși, rege, nu era chiar de de aruncat, așa că după multe mașinațiuni de culise, promisiuni făcute politicienilor români, ce aveau să rămână fără acoperire în fapte, Carol revine pe neașteptate în țară, aterizând cu un mic avion pe aerodromul din Băneasa, la zece seara. Două zile mai tîrziu, la 8 iunie 1930,  își detronează, pur și simplu, fiul prea mic ca să înțeleagă ce i se întâmplă și care, de altfel, nici nu își prea văzuse, practic, tatăl până atunci.

Începeau cei zece ani de domnie ai Regelui Carol al II-lea. Una marcată nu doar de influența Elenei Lupescu – Reginei Elena, mama lui Mihai, fiindu-i interzis, din 1932, să mai calce în România - și a celor din Camarila regală, ci și de schimbări majore în politica țării, schimbări influențate și de ascensiunea forțelor dictatoriale în unele dintre principalele țări europene și venirea lor la putere, de la Italia lui Mussolini, încă din 1922, la generalul Franco, în Spania și mai ales, la Adolf Hitler, în Germania, din ianuarie 1933. Animat încă de la început de gândul dezbinării partidelor politice, Carol al II-lea a instaurat, finalmente, propriul regim autoritar, la 10 februarie 1938, când Constituția democratic din 1923 e suspendată, câteva săptămâni mai târziu fiind adoptată o nouă Constituție, în sensul dorit de Carol.

Carol al II-lea a domnit 10 ani, instaurând un regim dictatorial, în 1938

Nou înființatul Front al Renașterii Naționale avea să devină singura formațiune politică permisă, totul fiind remodelat în spiritul unei dictaturi personale și al unui cult al personalității ce avea să-l inspire mai târziu chiar și pe Ceaușescu, de la organizarea tineretului în „Străjerii”, pînă la marile Jamboree naționale, precursoare ale formulelor de mai târziu, cu nume schimbat, ale comuniștilor. Carol a avut, însă și planuri mărețe pentru cultura română, acordând burse, subvenții, înființând prestigioase publicații, ca Revista Fundațiilor Regale, dar și Fundația Regală Carol al II-lea însăși. Se visa un despot luminat, patron al artelor și literelor, dar care cerea supunere totală și lingușiri pe măsură. În același timp, economia țării, bazată preponderant pe agricultură și resursele petrolifere a atins cote nemaiîntîlnite până atunci, leul românesc ajungând să fie la paritate cu francul franțuzesc. Ca o ironie a sorții, dar și o altă dovadă a caracterului lui Carol, cînd propriul frate, Principele Nicolae a dorit să se însooare cu femeia iubită, Ioana Doletti – ceea ce a și făcut până la urmă - Carol, din postura de rege, a reacționat furibund, ajungându-se pînă la urmă la excluderea lui Nicolae din rândul Casei Regale și plecarea lui în exil, în 1937, ca persoană particular, ca și Carol cândva, sub numele de Nicolae Brana.

S-a căsătorit cu Elena Lupescu în 1947, la Rio de Janeiro

Războiul bătea însă la ușă și, pe fondul pierderilor teritoriale din 1940, dar și a pierderii susținerii generalilor din armată, Carol a renunțat la tron, la 6 septembrie 1940. Pentru a doua oară devenea rege fiul său, Mihai, de data asta la vârsta de aproape 19 ani. Dar șeful statului, „mâna de fier” a țării devenea Generalul, apoi Mareșalul, Ion Antonescu, inițial ca prim-ministru, apoi prin autoproclamarea drept „Conducător al Statului”. Carol a fost cel care a plecat cu vagoanele trenului sufocate de bunuri de preț și mari valori, beneficiind și de o rentă pe care o negociase cu Antonescu. Și-a permis, astfel, să ducă o viață fără griji materiale, stabilindu-se, pe durata războiului prin diverse țări din America de Sud. De altfel, la 3 iulie 1947 îi va împlini visul Elenei Lupescu și se va căsători cu ea într-o ceremonia desfășurată la Rio de Janeiro și transformând-o în Prințesa Elena. Va reveni în Europa, finalmente, stabilindu-se în Portugalia unde avea să și moară, la Estoril, în 4 aprilie 1953, la nici 60 de ani. Cu o lună înainte, murise și Zizi Lambrino, practic, prima lui soție, dar la Paris. „Duduia” avea să trăiască până în 1977. A fost înmormântat lângă Panteonul regilor Portugaliei din Portugalia. Rămășițele pământești aveau să fie mutate abia în 2013, într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeș, pentru ca luna trecută să fie din nou mutate, de data aceasta în interiorul noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale din aceeași localitate, dormindu-și somnul de veci chiar lângă fiul cu care, în timpul vieții,  nu s-a înțeles deloc, Mihai I.

Loading...

Citește și

  • O ştire bombă a fost preluată de presa internaţională: Principesa Irina, una din fiicele Regelui Mihai, a fost arestată în SUA. Acuzaţia este incredibilă: la ferma lor din Oregon, soţii Irina şi John Wesley Walker găzduiau lupte de cocoşi, întreceri interzise în SUA. Fiica Regelui riscă cel puţin cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari.

  • print, paul, proprietati, castele, vile, revendicari, lia

    Paul de România susţine că moşteneşte 37% din averea regală, plus partea ce i-ar fi revenit tatălui său şi urmaşilor Elenei Lupescu. Adică zeci de proprietăţi: palate, podgorii, moşii, bălţi cu peşte, un minister, Biblioteca Universitară, sedii de ambasade şi chiar intrarea din Palatul Cotroceni.