5 ani de la Colectiv. Filmul unei tragedii care a zguduit România

Ultima actualizare:
Cristian Popescu Piedone a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare. Procesul este pe rolul Curții de Apel București
Cristian Popescu Piedone a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare. Procesul este pe rolul Curții de Apel București

Azi se împlinesc 5 ani de la incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia 64 de tineri și-au pierdut viața și alți peste 180 au fost răniți. Ziua de 30 octombrie o comemorăm cu multe întrebări care au rămas fără răspuns, cu un proces aflat abia la jumătate, cu părinți care își plâng copiii și victime care încă nu s-au recuperat complet. O mai comemorăm cu rugăciuni, cu depuneri de coroane și cu un lanț uman ce se va organiza diseară, între Curtea de Apel București și clubul Colectiv.

Incendiul din Colectiv a avut loc în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015, în timpul unui concert al trupei Goodbye to Gravity, cu ocazia lansării unui nou album. Focul a fost provocat de artificiile folosite, care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic de pe un stâlp al clădirii. Circa 400 de fani erau înăuntru. A fost cel mai grav accident din România de după 1989.

După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi
După incendiu au fost internaţi în spitale din Capitală 147 de răniţi

Tragedia a îndoliat o țară întreagă și, la momentul respectiv, a schimbat lucruri, ne-a făcut mai uniți. S-au organizat ample proteste, s-a lăsat cu demisii, cu arestări, a picat un guvern, s-au schimbat legi; în același timp s-au organizat concerte caritabile, s-au scris cărți, s-au lansat piese și s-au ținut ample slujbe de pomenire. „Niciodată nu vă vom uita”, au promis atunci, la unison, românii. Iată câteva dintre cele mai importante momente!


    O mare de candele s-a format în acele zile la locul tragediei
O mare de candele s-a format în acele zile la locul tragediei

Proteste masive în toată țara

Imediat după tragedie, guvernul a decretat trei zile de doliu național, iar la 1 noiembrie, în Piața Universității, a fost organizat un marș de comemorare a victimelor, la care au participat 8.000 de oameni. Două zile mai târziu, în același loc, 25.000 de oameni s-au adunat la un miting pentru demiterea primarului sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care declarase că nu are ce să-și reproșeze. De atunci, seară de seară, românii au ieșit masiv în stradă, au urmat proteste atât în țară, cât și în diaspora, s-a scandat împotriva corupției, s-au cerut „spitale, nu catedrale”.

Oamenii au ieșit seară de seară în stradă
Oamenii au ieșit seară de seară în stradă

A picat un guvern

La 4 noiembrie 2015, guvernul Ponta a demisionat, împreună cu primarul Piedone. S-a deschis o anchetă penală și 11 persoane au fost arestate. Procesul încă este pe rolul instanței.

S-au schimbat legi

Printre măsurile care s-au luat imediat după tragedie a fost mărirea cuantumului amenzilor pentru încălcarea de către patronii localurilor a legislației privind securitatea la incendiu. Potrivit Mediafax, în perioada 1 noiembrie 2015 – 1 octombrie 2017, la nivel național, au avut loc 23.618 controale și s-au aplicat 16.871 de amenzi în valoare de 12,6 milioane de euro. A fost aprobată și o Hotărâre de Guvern care schimba mult procedura de funcționare a localurilor.

S-a înființat Asociația Colectiv

În martie 2016, victimele tragediei din Colectiv și rudele lor au înființat o asociație menită să acorde ajutor răniților din Colectiv, dar și marilor arși ai României. De asemenea, și-a propus să contribuie la ridicarea unui Spital Regional pentru Tratarea Arșilor. Multe dorințe ale asociației nu s-au împlinit. „Acum, după 5 ani, nu avem niciun centru de mari arşi construit. Avem doar două secţii la Timişoara şi una la Iaşi. Şi acum, mai nou, o secţie mai micuţă la Spitalul Bagdasar-Arseni, dar care nu este încă funcţională. Avem în continuare infecții nosocomiale în spitale, ascunse. Ne place să tot ascundem sub preş mizeria", a declarat pentru Agerpres Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010.

A 65-a victimă

În iulie 2017, un supraviețuitor al incendiului din Colectiv s-a sinucis, iar Eugen Iancu a spus că este cea de-a 65-a victimă.

Piedone, din nou primar

O mare de candele s-a format în acele zile la locul tragediei
O mare de candele s-a format în acele zile la locul tragediei

Primarul de atunci al sectorului 4 a fost trimis în judecată la 5 mai 2016, fiind acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu. Sentința a venit în decembrie 2019, Piedone fiind condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu legat de eliberarea autoritzațiilor de funcționare pentru club. Cei trei patroni ai clubului au primit și ei câte 11 ani și 8 luni de închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravată și neluarea măsurilor de securitate în muncă. Au mai primit ani de închisoare patroana firmei de artificii, doi pirotehniști, pompierii care au mers în control, dar și funcționari din primărie. Decizia de atunci a Tribunalului București a fost atacată cu apel de toate persoanele condamnate, iar dosarul se află la Curtea de Apel București. Între timp, Piedone a candidat din nou la primărie, de această dată la sectorul 5, și a câștigat.

Iohannis a promulgat azi o lege în sprijinul victimelor

Preşedintele Klaus Iohannis a depus azi, 30 octombrie, o coroană de flori în memoria victimelor de la Clubul Colectiv. Tot azi a promulgat legea care prevede ca plata pentru tratamentul în ţară şi în străinătate al victimelor din 2015 să fie suportată din bugetul Ministerului Sănătăţii, pe toată durata vieţii acestora. „Exact vineri, când se împlinesc cinci ani, voi promulga legea despre care aţi vorbit, care permite extinderea perioadei pentru cei care au avut de suferit”, a declarat președintele.

Lanț al durerii, în această seară, în Capitală

„Acum 5 ani, un lanț al durerii ne-a îngenuncheat. Copii și părinți, frați și surori, prieteni și iubiți au ars pe 30 octombrie 2015 și ne-au schimbat viața fără ca măcar să știe asta. La 5 ani după #colectiv, un lanț de incompetență și corupție încă ucide zi de zi în România, un lanț de aroganță și impostură încă ne îmbolnăvește în loc să ne vindece în spitale, un lanț de nepăsare și iresponsabilitate continuă nedreptatea în loc să pedepsească vinovații în justiție. La 5 ani după Colectiv, cerem dreptate! Distanțați din 4 în 4 metri, vom face un lanț al memoriei între Curtea De Apel Bucuresti și clubul Colectiv”, au anunțat reprezentanții Asociației Colectiv. La eveniment sunt așteptate sute de persoane.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
Inundatii Dubai jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net