10 ani de închisoare pentru un băcăuan care și-a ucis soția, după ce au făcut dragoste

Ultima actualizare:

    Sursă foto: Arhivă Click!
Sursă foto: Arhivă Click!

Și-a omorât soția în urma unei crize de gelozie, a recunoscut fapta așa cum au descries-o procurorii și a primit o pedeapsă blândă: 10 ani închisoare şi obligația să achite 100.000 de euro celor doi copii. Atât procurorrii, cât și copiii au contestat decizia Tribunalului Bacău.

Crima s-a petrecut la jumătate lunii ianuarie, anul acesta, în municipiul Comăneşti, din Bacău. Nimic nu avea să prevestească o asemenea faptă, atât victima, cât şi agresorul fiind percepuţi de rude, prieteni şi apropiaţi drept o o familie model. Totuși, relaţiile dintre cei doi soţi se deterioraseră în ultimii ani, din cauza patimii pentru alcool ale bărbatului şi a suspiciunilor acestuia că femeia îl înşeală. La sfâşitul anului 2019, bărbatul chiar se înscrisese la un program de reabilitare, pentru a scăpa de viciul alcoolului, însă nu l-a finalizat. Au mai existat infidelități ale bărbatului, de care soția aflase, însă, în ciuda tensiunilor dintre ei, continuau să păstreze aparenţele unui cuplu fericit în ochii celorlalţi.

Petrecere cu două zile înainte de crimă

Chiar cu două zile înainte de crimă, au organizat o petrecere pentru aniversarea zilei de naştere a fiului lor. Nici unul dintre invitaţi nu a sesizat că între cei doi parteneri ar fi o problemă. Apoi, femeia și-a condus fiica în București, la școală, iar pe fiu la aeroport, acesta urmând să plece în Marea Britanie. Victima a fost văzută revenind la domiciliul din Comăneşti în seara de 13 ianuarie, data când a vorbit pentru ultima dată cu fiul ei la telefon, fără ca acesta să sesizeze ceva în neregulă la mama sa. A doua zi, fiul a încercat să-şi contacteze părinţii, însă nici unul nu i-a mai răspuns la telefon. În după-amiaza de 14 ianuarie, băiatul și-a alertat rudele din țară, mai ales că părinții lui nu fuseseră văzuți nici măcar la firma pe care o dețineau. Așa se face că un unchi de-al băiatului, mai exact frate cu victima, a fost acela care a descoperit, împreună cu polițiștii, oroarea.

A omorât-o după ce a întreținut relații sexuale cu ea

Femeia, aproape complet dezbrăcată, se afla pe podea, având semnele cadaverice instalate. Concluziile medico legale au arătat că a murit sugrumată. În plus, prezenta leziuni specifice de autoapărare. „După consumarea raporturilor sexuale, inculpatul a provocat un conflict cu soţia sa pe care ar fi întrebat-o dacă a satisfăcut-o la fel ca bărbatul cu care o înşela. În timpul conflictului, a lovit peste faţă pe victima, iar aceasta a lovit pe inculpat cu o sticluţă de parfum în zona ochiului stâng. În intervalul orar 9:00-9:30, inculpatul a strâns cu mâinile de gât pe victimă, care a strigat după ajutor, în timp ce se aflau în dormitorul amplasat lângă baia locuinţei. În timpul agresiunii, victima a provocat mai multe excoriaţii pe corpul inculpatului pentru a se apăra, însă, în ciuda apărării şi a strigătelor după ajutor,  nu a putut opri actele agresive ale inculpatului. După ce victima a decedat, ca urmare a sugrumării, inculpatul a realizat mai multe fotografii cu telefonul său mobil, în care cadavrul victimei apare îmbrăcat cu toate obiectele de îmbrăcăminte”, au precizat procurorii în actul de sesizare al instanţei.

Și-a făcut selfie cu soția moartă  

În telefonul mobil al criminalului anchetatorii au descoperit că timp de două ore bărbatul a fotografia cadavrul soţiei în repetate rânduri, realizând inclusiv un selfie alături de ea. La sosirea echipajelor de intervenţie, cadavrul femeii era dezbrăcat aproape în totalitate. În imobil, poliţiştii au găsit mai multe bunuri răvăşite, dar şi o scrisoare prin care îşi cerea iertare.  În faţa instanţei, bărbatul nu a dorit să ofere vreo declaraţie despre împrejurările în care a comis fapta, prevalându-se de dreptul la tăcere. Apărătorul a invocat că fapta a fost săvârşită pe fondul unei crize de gelozie şi că inculpatul nu a dat dovadă de o eventuală perseverenţă infracţională. Din acest motiv, a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, având în vedere şi dispoziţiile privind reducerea limitelor pedepsei cu o treime, ca urmare a aplicării procedurii simplificate În privinţa daunelor morale solicitate de copii, bărbatul a precizat, prin intermediul avocatului, că „a înţeles să compenseze persoanele vătămate, lăsându-le toată averea lui, respectiv bunuri imobile, apartamente şi afaceri”.

Mai multe citiți pe adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net