Miliardarul ASOS și-a îngropat cei trei copii uciși în atacurile din Sri Lanka. Mesajul dureros al familiei

miliardar-asos-inmormantare-copii.jpg

Cei trei copii ai miliardarului ASOS au fost înmormântați în sicrie albe
foto: AFP

Cel mai bogat om din Danemarca, Anders Holch Povlsen, și-a înmormântat cei trei copii morți în atentatele din Sri Lanka, din duminica Paștelui Catolic. Magnatul, care deține magazinul ASOS, și soția sa și-au luat la revedere sâmbătă, 4 mai, de la cei mici, în cadrul unei ceremonii la care au participat membri ai familiei regale daneze, dar și prim-ministrul Lars Lokke Rasmussen.

Două dintre fiicele lui Anders Holch Povlsen, Alma și Agnes, dar și băiatul lui, Alfred, au fost uciși în atentatul de la hotelul Shangri La din capitala statului Sri Lanka, Colombo. Singurul copil care a supraviețuit a fost Astrid. Și miliardarul ar fi fost rănit în atac, dar nu se știe cât de grav. 

Cei trei copii au fost înmormântați la catedrala Aarhus din Danemark, în sicrie albe, pe care părinții lor au pus munți de flor, roz, mov și albastre. 

anders-holch-povlsen-sotie-fata.jpg

Anders Holch Povlsen, alături de soția Anne și fiica Astrid, la înmormântare
foto: EPA-EFE

Conform mirror.co.uk, întreaga catedrală a fost decorată cu flori în cele trei culori și baloane. În timpul slujbei, familia a transmis un mesaj în care a descris pierderea celor trei copii ca fiind complet de neînțeles. ”Înconjurați de cei care ne iubesc, prieteni, colegi, familie, vom reuși să trecem peste asta. Apreciem umanitatea care a fost arătată nu doar copiilor noștri, dar tuturor victimelor atacurilor nemiloase din Sri Lanka”. 

miliardar-asos-inmormantare-copii-familia-regala-danemarca.jpg

La ceremonie au participat și Prințesa Mary a Danemarcei și copiii ei, Prințesele Isabella și Josephine, care au plâns pe tot parcursul slujbei
foto: AFP

La ceremonie au participat și Prințesa Mary a Danemarcei, dar și copiii ei, Prințesele Isabella și Josephine, care au plâns pe tot parcursul slujbei. Și premierul țării, Lars Lokke Rasmussen, a venit să aducă un ultim omagiu celor trei copii uciși în Sri Lanka

miliardar-asos-inmormantare-copii-premier-danemarca.jpg

Premierul danez a venit și el la înmormântare
foto: AFP

Ce avere are Anders Holch Povlsen

Anders Povlsen este cel mai bogat om din Danemarca. Averea sa a fost estimată la 7,9 miliarde de dolari, potrivit informațiilor făcute publice de Forbs. Miliardarul și soția lui, Anne Storm Pedersen, dețin aproximativ 80.000 de hectare de pământ în Scoția și militează pentru protejarea zonei și prezervarea acesteia. 

Anders Holch Povlsen deţine lanţul internaţional de îmbrăcăminte Bestseller, fiind, de asemenea, cel mai mare acţionar unic al companiei de retail online de îmbrăcăminte şi cosmetice Asos.

anders-holch-povlsen-sotie.jpg

Anders Povlsen și soția sa, Anne
foto: AFP

Anders Holch Povlsen deţine afaceri în România 

Anders Holch Povlsen a adus un aport de trei milioane de euro la capitalul companiei brașovene Wildland SRL, pe care o și administrează alătui de germanul Cristoph Promberger, informeză transilvaniabusiness.ro. Fundaţia urmăreşte cumpărarea pentru conservare a pădurilor din judeţul Argeş şi argumentează că aceasta este cea mai sigură şi eficientă modalitate prin care aceste arii vor putea fi protejate pentru ca ulterior să fie creat un parc natural. În statutul fundaţiei deţinute de Cristophe Promberger şi de Anders Holch este inclusă clauza prin care toate suprafeţele cumpărate pentru a alcătui viitorul parc vor fi donate statului român în momentul în care „acesta va putea asigura administrarea parcului, în conformitate cu statutul său”.

253 de oameni au murit în cele opt atacuri din duminica Paștelului Catolic 

atentate-sri-lanka.jpg

Interiorul unei biserici din Sri Lanka după atentatul care a avut loc de Paștele Catolic
Teroriștii au vizat bisericile și hotelurile de lux din Colombo
Foto: Getty

Opt explozii au avut loc în Sri Lanka, în duminica Paștelului Catolic, pe 21 aprilie, in care şase iniţiale, urmate de alte două. Trei biserici şi trei hoteluri au fost ţintele atacurilor. Cele trei hoteluri de lux, Shangri La, Kingsbury şi Cinnamon Grand (preferat de politicieni), se aflau toate în capitala Colombo, la fel ca şi biserica St. Anthony, dar şi casa de oaspeţi de lângă Grădina Zoologică Dehiwala, şi locul unde au fost ucişi cei trei poliţişti, Dematagoda. 

O altă explozie a avut loc la nord de Colombo, în Negombo, la biserica St. Sebastian, iar a opta explozie a fost în vestul ţării, la biserica Zion din Batticaloa.  

253 de oameni au murit și peste 500 au fost răniți în atacurile teroriste care au fost revendicate de o facțiune extremistă islamistă. Autoritățile din Sri Lanka au fost avertizate de serviciile secrete din India cu privire la atentatele teroriste. National Thowheed Jamat a făcut obiectul unei alerte de polliție care avertiza că mișcarea pregătea atentate împotriva unor biserici și a ambasadei Indiei la Colombo. Cu toate acestea, autoritățile nu au luat nicio măsură de prevedere. 

loading...
Loading...

Citește și