Cine este mulllahul Hibatullah Akhundzada, liderul suprem al talibanilor. Nu a apărut niciodată în public

Ultima actualizare:

    Chipul lui Hibatullah Akhundzada este cunoscut dintr-o singura fotografie publicăfoto: Wikimedia commons
Chipul lui Hibatullah Akhundzada este cunoscut dintr-o singura fotografie publicăfoto: Wikimedia commons

Mulllahul Hibatullah Akhundzada, liderul suprem al talibanilor, a ajuns duminică în Afganistan, informează AFP. Hibatullah Akhundzada se află în oraşul Kandahar, "leagănul" mişcării talibane. Lider al talibanilor din 2016, Akhundzada nu a apărut niciodată în public, iar figura lui este cunoscută dintr-o singură fotografie preluată de agențiile de presă.

Potrivit AFP, rolul precis al lui Hibatullah Akhundzada, care conduce talibanii din 2016, este puţin cunoscut, activitatea sa publică rezumându-se la mesaje anuale în timpul sărbătorilor musulmane. El nu s-a manifestat în niciun fel de când talibanii au preluat controlul Afganistanului, dar este așteptat să iasă la rampă luni, pentru prima dată de când a preluat conducerea de la fostul lider, mullahul Mansoor, ucis într-un atac american cu drone.

Mullahul Hibatullah Akhundzada a sosit duminică dintr-un loc necunoscut din provincia Kandahar. Akhundzada, a cărui înfățișare este cunoscută dintr-o singură fotografie publică, va purta o serie de discuții cu alți oficiali talibani, cu alți politicieni și lideri afgani.

Mullahul Hibatullah Akhundzada a devenit comandantul suprem al talibanilor în luna mai 2016, după ce fostul lider, mullahul Mansoor, a fost ucis într-un atac american cu drone, în timp ce călătorea într-un convoi auto, scrie Outlookindia.com, citat de Hotnews.ro.

Mullahul Hibatullah Akhundzada, un erudit mai degrabă decât un războinic

Akhundzada este în prezent responsabil cu proiectele militare, politice și religioase ale talibanilor. Reputația lui nu este una de războinic dur, ci mai degrabă de erudit islamic. La fel ca majoritatea liderilor talibani, el a luptat împotriva ocupației sovietice în anii ’80. Dar, spre deosebire de mullahul Omar, care și-a pierdut un ochi în lupta cu rușii, despre Akhundzada nu există legende ale unor fapte de vitejie.

Este mai degrabă un om religios care a ocupat în timp și funcția de lider al Curților Sharia, având astfel ultimul cuvânt atunci când era vorba de interpretarea legii Sharia. Are 60 de ani în prezent, este paștun și face parte din tribul Noorzai.

Prenumele său, Hibatullah, înseamnă „dar de la Dumnezeu” în arabă. Tatăl său, Muhammad Akhund, era un erudit religios și imam la moscheea Malook din satul Safid Rawan.

Fiul lui Akhundzada, mort într-un atac sinucigaș asupra unei baze militare

Familia lui Akhundzada s-a mutat la Quetta, în provincia Balochistan din Pakistan, după invazia sovietică, iar Akhundzada a studiat la unul dintre madrasele (seminarii islamice) de acolo.

Mai târziu, a fost numit șeful curții militare a talibanilor din estul provinciei Nangarhar iar ulterior, șef adjunct al Curții Supreme.

După ce guvernul taliban a căzut ca urmare a invaziei americane din 2001, Akhundzada a devenit șeful consiliului de erudiți religioși al grupului.

Yousef Ahmadi, principalii purtători de cuvânt ai talibanilor pentru sudul Afganistanului, a declarat că fiul mai mic al lui Akhundzada, Abdur Rahman, a murit în iulie 2017 în urma unui atac sinucigaș asupra unei baze militare din Gereshk, în provincia Helmand. Oficialii talibani spun că Akhundzada știa de intenția fiului său și a aprobat-o.

Citește și:

Cine sunt talibanii și ce se va întâmpla după cucerirea Kabulului

Mullahul Hibatullah Akhundzada, ținta a două tentative de asasinat

Au existat două tentative de asasinare a lui Akhundzada. Una dintre acestea a avut loc în Quetta în 2012, când, în timpul uneia din prelegerile sale, un bărbat a îndreptat un pistol către Mawlawi Haibatullah, dar pistolulul nu s-a descărcat. Talibanii au dat atunci vina pe Direcția Națională de Securitate afgană.

A doua tentativă a avut loc în 2019, când o bombă a explodat într-o moschee din provincia Balochistan din Pakistan, ucigându-i pe fratele și pe tatăl lui Akhundzada, actualul lider taliban scăpând fără să fie rănit.

Citește și:

Prințul Harry a recunoscut că a ucis talibani în Afganistan!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net