Vrei casa Miţei Biciclista?

Ultima actualizare:

    În prezent, se lucrează  la faţada clădirii
În prezent, se lucrează la faţada clădirii

Este un palat în toată regula, cu trei corpuri de clădire şi o suprafaţă construită de aproape 2.000 mp. Este una dintre „bijuteriile” imobiliare ale Capitalei şi are o poveste aparte: aici a locuit Miţa Biciclista, cea mai controversată femeie din perioada interbelică. Acum, casa este de vânzare!

Imobilul se află situat chiar în inima Capitalei, pe strada Biserica Amzei, la numărul 9, la doi paşi de ambasada Franţei, de bulevardul Magheru, dar şi de Calea Victoriei. Este una dintre cele mai vechi şi mai spectaculoase clădiri din zonă, după care tânjesc mulţi agenţi imobiliari.


    Aşa arăta clădirea în perioada interbelică
Aşa arăta clădirea în perioada interbelică

Nici nu e de mirare, având în vedere că preţul palatului este de nu mai puţin de 3.000.000 de euro, iar comisionul pe care îl va primi cel care reuşeşte să-l vândă este 90.000 de euro. „Acum suntem în renovare. Trebuie să vină faţada şi acoperişul. O să iasă ceva foarte frumos, pentru că vom respecta întocmai liniile vechi ale clădirii. Imobilul poate fi folosit ca reşedinţă sau ca spaţiu de birouri”, ne-a mărturisit Francisco Calleja, administratorul palatului. Cel care se încumetă să scoată din buzunar această sumă se va alege cu o clădire monument istoric, căci povestea casei este una deosebită: aici a locuit cea mai cunoscută şi mai controversată femeie din perioada interbelică.

Aşa arăta clădirea în perioada interbelică
Aşa arăta clădirea în perioada interbelică

Maria Mihăescu, poreclită Miţa Biciclista, a primit în dar imobilul de la însuşi Regele Ferdinands al României, cu care întreţinea legături amoroase.

Casa e veche de peste 100 de ani

Casa Miţa Biciclista a fost construită în 1900 de către arhitectul N.C. Mihăescu. Clădirea în stil baroc cu influenţe Art Nouveau are faţade bogat ornamentate, cu balcoane şi basoreliefuri cu heruvimi, lei şi cupidoni. Are aproape 2.000 de mp construiţi, se împarte în trei corpuri de clădire şi dispune de 10 camere, 8 băi şi 2 balcoane foarte spaţioase.

Prima femeie pe bicicletă

Palatul are  camere spaţioase
Palatul are camere spaţioase

Maria Mihăescu a fost o curtezană excentrică, de o frumuseţe răpitoare, care a stârnit pasiuni multor personalităţi ale timpului său. Printre amanţii celebri care i-au trecut pragul, se găsesc Octavian Goga, Nicolae Grigorescu, doctorul Nicolae Minovici (pentru care ar fi refuzat cererea în căsătorie a regelui Manuel al Portugaliei), dar şi ziaristul George Ranetti. Acesta din urmă i-a dat Mariei Mihăescu porecla care avea să dăinuie peste ani: Miţa Biciclista.

„A fost prima femeie – biciclist din România. Putea fi văzută deseori pedalând pe Calea Victoriei. Faptul că mergea în pantaloni, de exemplu, sau că se scălda în valurile mării doar în bikini în ciuda rigorilor vremii, au alimentat  o mulţime de zvonuri şi de aici s-a creat o întreagă mitologie legată de ea”, ne-a dezvăluit Bogdan Jugănaru, istoric la Biblioteca Academiei Române. Miţa Biciclista a trăit între 1885-1968.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net