Primăria deschide teatrele și sălile de spectacole, din 15 iunie. Explicația Gabrielei Firea

Ultima actualizare:

    Teatrul Nottara
Teatrul Nottara

Primăria Bucureşti anunţă că, din 15 iunie, se redeschid teatrele şi instituţiile publice de spectacol, urmând a fi respectate toate măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei. Grupul de Comunicare Strategică a transmis că organizarea spectacolelor în spaţii închise este momentan interzisă.

“Cultura este esenţială pentru viaţa unui oraş, aşa că am decis, împreună cu managerii teatrelor din Bucureşti, reluarea treptată a spectacolelor cu public, acest anunţ fiind aşteptat de sute de artişti şi mii de bucureşteni. Bucureştiul are la dispoziţie, pentru desfăşurarea activităţilor culturale, peste 10.000 de locuri în sălile de spectacol, iar criza sanitară a blocat accesul publicului la reprezentaţiile teatrelor”, a declarat, sâmbătă, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, citată într-un comunicat de presă. Potrivit acesteia, fiecare instituţie de spectacol îşi va lua toate măsurile necesare de siguranţă pentru artişti şi spectatori, iar programarea spectacolelor va ţine cont, în permanenţă, de evoluţia epidemiologică şi de măsurile ce sunt necesare. 

Instituţiile care se redeschid sunt:

1. Teatrul Municipal ”L. S. Bulandra”

2. Teatrul „C.I. Nottara”

3. Teatrul de Revistă „Const. Tănase”4. Teatrul Mic

5. Teatrul Tineretului Metropolis

6. Teatrul de Comedie

7. Teatrul Masca8. Teatrul Odeon

9. Teatrul Evreiesc de Stat

10. Teatrul „Ion Creangă” 

11. Teatrul de Animaţie „Ţăndărică” 

12. Teatrul Excelsior 

13. Circul Metropolitan Bucureşti

14. Opera Comică pentru Copii15. Teatrul „Stela Popescu”

16. Teatrul Dramaturgilor Români

Reacția ironică a Gabrielei Firea

După ce Grupul de Comunicare Strategică a atras atenţia că este interzisă organizarea de spectacole în spaţii închise, Gabriela Firea a reacționat pe Facebook: ”Guvern: se deschid sălile de joc, piscinele, sălile de fitness (fără duș), creşele şi grădiniţele private, mai întâi, se permit nunţi/botezuri cu 50 persoane. Primăria Capitalei: se redeschid teatrele, cu număr redus de spectatori, măşti, distanţă fizică, dezinfectanţi, termometre. Cică nu e bine”, a scris Firea pe Facebook. Aceasta afirmă că la teatru ”parcă şi virusul e ...mai cu talent”. ”Într-adevăr, între o sala de teatru şi una de pacanele e o diferenţă! Parcă şi virusul e mai cu...talent! La teatru! La pacanele trece neobservat, drăguţul de el!! Să ne ducem după «fentă»?”, a mai scris Firea.

Grupul de Comunicare Strategică a transmis că organizarea spectacolelor în spaţii închise este momentan interzisă, iar primarul general nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare. ”Descurajăm astfel de iniţiative care riscă să pună în pericol viaţa şi sănătatea comunităţilor locale, fiind pasibile de sancţiuni contravenţionale sau penale”, au transmis autorităţile, care fac apel la managerii instituţiilor de cultură să manifeste responsabilitate.

Citește și:

De luni se redeschid mall-urile. Cum s-au pregătit comercianții și ce reguli au de respectat clienții

Gabriela Firea: ”Mă bucur că premierul s-a simțit bine în Centrul Vechi. Acum 5 ani arăta jalnic”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net