Biserica „Sf. Dumitru”-Poștă din Centrul Vechi va fi resfințită a cincea oară
Eveniment de seamă, duminică, 8 decembrie, pentru credincioșii ortodocși. Biserica „Sfântul Dumitru”-Poştă din Centrul Vechi al Capitalei va fi resfințită la împlinirea a 200 de ani de la rezidirea ei din temelie prin grija Episcopului Constandie Filitti al Buzăului și după câțiva ani de restaurare temeinică.
Situată la întretăierea a patru străzi din Centrul Vechi al Bucureștiului: Strada Franceză (porțiunea apropiată de Calea Victoriei), Strada Poștei (ce are la rândul ei, spre capătul celălalt, minunata Biserică Stavropoleos), Strada Sf. Dumitru și Strada Nicolae Tonitza, prima menţionare documentară a Bisericii Sf. Dumitru este din 1655 când pe locul actualei construcții se afla o biserică din lemn. Dar tot aici există urme ale unei posibile existențe a unui lăcaș de cult și mai vechi, începând, probabil, chiar cu secolul 15, ce a fost pus în legătură cu existența în zonă a caselor vechii familii a Bălăcenilor. De altfel, este amintită, chiar înainte de 1655, ctitoria lui Badea Bălăceanul, conte al Sacrului Imperiu Roman de Naţiune Germană, Matei Bălăceanul şi Constantin aga Bălăceanul. Bisericii i se spunea „Biserica de jurământ Sfeti Dimitrie” sau, în mod popular, „Biserica Bălăcenilor” din ceea ce se numea „mahalaua Sf. Dumitru”. Pe la jumătatea secolului 18, avariată de vreme și de cutremure, biserica este rectitorită de către vătaful de copii de casă Stroe Râmniceanul, călugărit apoi drept Isaia Monahul Acesta şi-l asociază la ctitorie pe nepotul său, logofătul Radul Atanasievici. La 30 noiembrie 1754, noii ctitori, prin „actul de fundaţiune”, închină biserica Episcopiilor Râmnicului şi Buzăului. Dar Episcopia nu reușește să facă față cheltuielilor de întreținere ale lăcașului, biserica degradându-se treptat, pentru ca marele cutremur din 1802, apoi incendiul din 1804 s-o pună practic la pământ.
Biserica Sf. Dumitru-Poștă era supranumită inițial „Biserica Bălăcenilor”
După Bălăceni și Râmniceni, intra în scenă Episcopul Buzăului, Constandie Filitti care se înhamă la reconstrucția bisericii. Prima fază a acesteia a durat 12 ani, între 1807 și 1819, lucrările durând însă alte câteva zeci de ani, însă doar pentru ca „focul cel mare”, incendiul din 1847 s-o avarieze din nou. Munca de refacere e reluată sub privegherea Episcopului Filotei al Buzăului și mai durează încă cinci ani. Dar cu tot mai puțini enoriași, suportând urmele Primului Război Mondial, biserica ajunge treptat să fie abandonată şi ameninţată cu dărâmarea. La iniţiativa urmaşului ultimilor ctitori, avocatul Ioan C. Filitti, cu sprijinul Primarului General al Capitalei, Dimitrie (Matache) Dobrescu, biserica Sf. Dumitru a fost restaurată. A fost sfințită/târnosită în ziua de 30 mai 1930. Un deceniu mai târziu a fost afectată, dar nu foarte grav, de cutremurul din 10 noiembrie 1940, apoi, în 1977, de cel din 4 martie. Încep alte lucrări de consolidare și refacere, dar nu foarte convingătoare, ele fiind, mai degrabă reparații. Abia în anii din urmă au început, cu adevărat, ample lucrări de refacere ale bisericii, lucrări ce vor fi încununate prin slujba de resfințire de duminică, 8 decembrie 2019, ce va urma Sfintei Liturghii. Este, practic, a cincea resfințire a acestei greu-încercate biserici bucureștene ce deține fragmente din moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și ale Sfinților Haralambie, Pantelimon, Nicanor și Antipa. De data aceasta, sperăm să fie cu mai mult noroc!
