Și toamna are farmecul ei - idei de activități pe care să le faci alături de cei dragi

Ultima actualizare:

    Sursă foto: pexels.com
Sursă foto: pexels.com

Pentru mulți, toamna este anotimpul perfect. Nu este nici prea cald, nu este nici prea frig, iar dacă ploile nu îți dau nicio bătaie de cap, este clar că poți profita la maximum de această perioadă din an.

Dacă ești pasionată de design interior, nu mai sta pe gânduri și mergi în magazinele de specialitate pentru o doză de inspirație și o rezervă bogată de accesorii pentru casă, numai bune ca să întâmpini cum se cuvine toamna aceasta. Pune în cutii toate obiectele care ți-au servit drept decor pentru vară și aranjează-ți locuința în acord cu anotimpul actual.

De altfel, ar trebui să profiți cât poți de mult de căldură și să îți planifici activități cu prietenii. Idei sunt suficiente, așa că nu mai sta pe gânduri!

Excursie cu cortul

Dacă nu ai avut timp vara pentru a merge cu cortul, toamna aceasta nu mai ai nicio scuză! Drumețiile cu cortul au un farmec aparte în această perioadă, așa că fă-ți un plan de bătaie alături de gașcă și evadează un weekend departe de oraș, în mijlocul naturii.

Nu ai nevoie decât de câteva corturi, dacă mergi în echipă extinsă, saci de dormit, saltele gonflabile și o cutie frigorifică, pentru a păstra alimentele proaspete.

Un foc de tabără este o ocazie specială pentru a povesti câte-n lună și-n stele, a te apropia și mai mult de persoanele iubite, deci, creează-ți noi amintiri într-o atmosferă pe care doar Mama Natură ți-o poate oferi.

Vizitează o cramă

Ce poate fi mai drăguț decât să petreci o zi întreagă într-o podgorie, luând masa de prânz în aer liber, bucurându-te de gustul fin al brânzeturilor și al vinurilor elegante? Dacă iubești vinul, o vizită la o cramă din afara orașului va fi o adevărată plăcere. Nu doar că te vei bucura de peisaj, dar, vei cunoaște și meșteșugul vinului îndeaproape, fiind o experiență pe care trebuie să o trăiești măcar o dată în viață.

Plimbă-te cu bicicleta

Nivelul stresului scade, iar inima ta este mai fericită atunci când te plimbi cu bicicleta. Nu spunem noi asta, ci specialiștii în nutriție și sănătate, care recomandă ieșirile cu bicicleta în aer liber pentru o stare bună.

Profită încă de vremea frumoasă și ieși la plimbare cu bicicleta în pădure. Dacă lucrezi de acasă și ești o persoană sedentară, o activitate de acest gen te va ajuta să îți menții o siluetă frumoasă, deconectându-te, în același timp, de la grijile zilnice.

Fă un maraton de filme

Unul dintre cele mai drăguțe lucruri pe care le poți face toamna este să descoperi seriale noi, pe care să le urmărești în familie. Și cum Netflix sau HBO Go sunt izvoare nesecate de opțiuni pentru toate gusturile, ce mai aștepți? Ca să faci experiența și mai atrăgătoare, pregătește un griș cu lapte și scorțișoară, pe care să îl savurezi alături de o ciocolată caldă.

Sunt atâtea posibilități pe care le poți încerca în toamna aceasta! Fie că dorești să petreci cât mai mult timp în afara casei sau să ai parte de intimitatea căminului, toamna este despre oamenii dragi care fac parte în fiecare zi din povestea ta de viață. Ce poate fi mai frumos?

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
balcoanele solare jpg
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net