Reguli de bune maniere la masă

Se spune că piatra de încercare a educaţiei unui om este comportamentul său la masă. Atât acasă, cu musafirii, cât şi în vizită sau la un restaurant elegant, trebuie să ştim să ne purtăm corect, decent. De la modul în care suntem îmbrăcaţi, cine intră primul în local, felul în care ne adresăm ospătarilor, până la folosirea tacâmurilor, toate sunt importante pentru imaginea noastră.

Haina-l poate face pe om... de râs

Când luăm masa într-un loc public, e bine să ne îmbrăcăm în funcţie de tipul localului şi de momentul zilei. Spre exemplu, la o terasă sau la un fast-food, putem alege o ţinută mai relaxată, inclusiv pantaloni scurţi şi maiou, dacă este foarte cald. La fel de lejer putem merge dimineaţa sau la prânz în restaurantul hotelului la care suntem cazaţi în vacanţă. Seara, însă, dacă atmosfera devine mai elegantă, nu ne mai putem prezenta în tricou şi cu picioarele murdare de nisipul de pe plajă. E nevoie de o ţinută mai decentă. „La restaurantele de lux există chiar un cod vestimentar bine stabilit, conceput pentru ca oaspeţii să beneficieze de o atmosferă distinsă. Din respect pentru locaţie, trebuie să ne îmbrăcăm decent: domnii cu pantaloni lungi şi cămaşă, iar doamnele cu umerii acoperiţi”, spune chef Jakob Hausmann. 

11_2.-2col-.jpg

Chef Jakob Hausmann

Mic ghid de bună purtare

  • Primul care intră în restaurant e bărbatul, pentru a-şi proteja partenera de privirile curioase ale celor din jur şi pentru a-i cere şefului de sală să-i indice o masă liberă. Doamna îşi alege locul pe care şi-l doreşte la masă, iar bărbatul îi va ţine scaunul.
  • Şervetul de pânză se pune pe genunchi atunci când începem să mâncăm. Folosim tacâmurile începând cu cele mai îndepărtate de farfurie şi cu fiecare fel de mâncare ne apropiem de farfurie. În faţa farfuriei se pun tacâmurile pentru desert.

  • „Ţine-ţi coatele lipite când eşti la masă, ca şi când eşti călare, numai aşa trebuie să le ţii”, a spus scriitorul român Păstorel Teodoreanu, gurmand înrăit, un nelipsit al cârciumilor bucureştene, într-una din cărţile sale, „Gastronomice”, apărută postum în 1974.
  • Tot el ne sfătuia să ducem mâncarea la gură, nu gura la mâncare: „Patrupedele se apleacă la nutreţ, e drept, dar n-au ce face. Nu sorbi supa, chiar dacă te-ai familiarizat cu zgomotul şi nu-l mai auzi. Dacă nu poţi mânca prea fierbinte, aşteaptă puţin. Aşteptând, însă, nu-ţi trece vremea suflând în farfurie sau vânturând lichidul cu lingura. Fă conversaţie!”, mai aflăm din cartea lui Păstorel Teodoreanu.
  • „Când terminăm de mâncat, indiferent dacă farfuria este goală sau nu, pune tacâmurile paralel. Este semn pentru ospătar că am terminat. Dacă nu am terminat şi facem doar o pauză, punem tacâmurile încrucişate”, explică chef Hausmann.

  • Chiar dacă sunteţi în luna de miere în vacanţă, nu vă drăgăliţi la restaurant, nu vă sărutaţi cu mâncarea-n gură, nici nu împărţiţi aceeaşi bucată de pastă din spaghette. 
  • Nu ne scobim în dinţi la masă, indiferent dacă, „discreţi”, facem paravan cu mâna. Este neelegant. Acest lucru se poate face la baie.
  • Tot o regulă de bune maniere spune că nu e frumos să ne uităm în telefon la masă sau să vorbim. Dacă este necesar, ne cerem scuze faţă de cei din jur, ne ridicăm şi părăsim puţin zona. „La restaurantul meu, oaspeţii ştiu regula: fără telefon mobil la masă. A devenit deja cunoscută povestea unui turist japonez care a venit să ia la mine masa de prânz, acum o vreme. Cu o mână citea e-mailuri, cu alta mânca. M-am dus la el şi i-am luat farfuria, spunându-i să termine mai întâi treaba, iar eu îi voi aduce mâncarea după aceea, caldă. A fost şocat, a lăsat deoparte telefonul şi a mâncat liniştit. La final, mi-a arătat că primise 40 de apeluri cât mâncase, dar nu a răspuns. Şi mi-a mulţumit”, povesteşte celebrul bucătar.
  • Nu vorbim tare, nu râdem zgomotos, nu atragem atenţia asupra noastră şi nu-i deranjăm pe cei din jur. 
  • Nici nu ne parfumăm excesiv. Poate vecinii noştri de masă vor să simtă mirosul apetisant din farfurie, nu vreun parfum care nu e pe gustul lor.

Politeţea faţă de ospătari, obligatorie

Ospătarul nu e scavul tău, nu e mai prejos decât tine. Vorbeşte frumos cu el şi vei fi servit pe măsură. „Atunci când nu ştim numele ospătarului, îl putem chema «ospătar» sau «domnule», «domnişoară», dar dacă îl cunoaştem, e mult mai frumos să îl chemăm pe nume. Eu personal, îl/o întreb numele, şi astfel am un contact direct pe toată perioada mesei”, spune Jakob Hausmann. E ok să laşi bacşiş. În România, bacşişul e considerat ca o parte din salariu. Regula e de 10% din valoarea notei, şi poate creşte sau scădea, în funcţie de calitatea serviciilor sau amabilitatea ospătarului.

Loading...