«Rugaţi-vă pentru copilaşii care se zbat să trăiască!»

Ultima actualizare:

Preotul Tudor Peiu a fost chemat în miezul nopţii şi a făcut slujbe pentru micuţi. Să apuce săracii să fie creştinaţi! Copilaşii au primit numele sfinţilor serbaţi chiar în acea zi fatidică, 16 august.

„Unora le-am dat eu nume, altora le-au dat părinţii. Au ales chiar numele Sfinţiilor Martiri Brâncoveni (Constantin, Ştefan, Radu, Matei), fără să ştie însă că aceştia erau serbaţi în acea zi. I-am pus sub ocrotirea sfinţilor din ziua botezului", ne-a declarat preotul de la bisericuţa aflată în curtea spitalului.

Părintele Tudor Peiu face zilnic rugăciuni la căpătâiul bebeluşilor în suferinţă şi ne îndeamnă să ne rugăm pentru micuţii care se zbat între viaţă şi moarte.

„Rugaţi-vă pentru ei: gemenii Radu Marian şi Ştefan Marin, gemenii Ştefan şi Ana (botezată cu numele mamei Maicii Domnului), Constantin, Ştefan şi Maria Daria", ne-a spus părintele, exact aşa cum se scriu de obicei acatistele pentru cei dragi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
casa lupeni hunedoara adevarul jpg
Terasaă la mare pe litoral  Foto Freepik com jpg
eMag FOTO Shutterstock
Președintele Nicușor Dan, declarații comune cu Zelenski  FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
munchen istock jpg
Sofer in varsta, foto shutterstock jpg
carabinieri jpeg
Dacia Jogger Hybrid 155 Adevarul 5 jpg
image
image