Când se operează cancerul
Intervenția chirurgicală poate fi singura metodă de tratare a cancerului în stadiu incipient. În alte cazuri, operațiile au scop paliativ, ajută la diagnosticare sau sunt indicate cu scop de reconstrucție a zonei afectate, ca în cazul cancerului de sân.
Chirurgia curativă urmărește vindecarea cancerului prin îndepărtarea tumorii. Pentru a elimina toate celulele canceroase, chirurgul recurge la îndepărtarea unei porțiuni din țesutul învecinat sau recurge la îndepărtarea ganglionilor limfatici care drenează regiunea afectată. Vindecarea prin chirurgie este posibilă dacă boala a fost diagnosticată în stadiu incipient, când tumoarea este limitată la organul de origine.
Operația chirurgicală este utilizată și pentru diagnosticare (biopsie sau biopsie excizională) sau de stabilire a stadiului bolii (laparoscopia exploratorie).
În urma intervenției chirurgicale PALIATIVE, evoluția bolii poate fi încetinită, reducându-se numărul de metastaze, ceea ce are ca urmare prelungirea vieții bolnavului, uneori chiar și cu câțiva ani.
Tratamentul chirurgical poate avea viză curativă, când, în urma operației se îndepărtează tumoarea primară, cu limite la distanță constând în țesut normal macroscopic (limite de siguranță oncologică), împreună cu ganglionii zonelor de drenaj limfatic specifice fiecărei localizări tumorale. El se poate face printr-o singură operație sau într-o succesiune de intervenții (în cancerul metastatic). Cancerul metastatic poate fi deci operat cu viză curativă, iar în unele situații, cum ar fi metastazele hepatice de cancer colorectal, tratamentul chirurgical are cele mai bune rezultate la distanță. De asemenea, tumoarea care invadează mai multe organe învecinate poate fi rezecată radical, fără țesut restant, cu sacrificiul acelor organe.
De ce alte terapii poate fi nevoie
Terapia hormonală și imunoterapia sunt alte opțiuni de tratament la care se recurge în cazul unor tipuri de cancer.
Tratamentul cu hormoni
Unele celule maligne sunt stimulate de hormoni, cum este cazul cancerului mamar și a celui de prostată. De pildă, estrogenul produs de ovare poate influența dezvoltarea cancerului de sân și a celui de uter, iar hormonii androgeni secretați de testicule au legătură cu cancerul de prostată. Prin terapia hormonală, se blochează acești hormoni, pentru ca ele să nu mai poată stimula cancerul.
Mai pot fi tratate prin hormonoterapie cancerul de endometru, cel renal și tumorile neuroendocrine. Tratamentul hormonal poate fi administrat ca sigură terapie sau în combinație cu chimoterapia și radioterapia.
Cel mai frecvent, se optează pentru administrarea unor medicamente care inhibă secreția de hormoni. Se poate recurge și la suprimarea organelor care produc hormonii implicați în favorizarea cancerului, adică a ovarelor sau a testiculelor.
Imunoterapia
Este o metodă prin care se stimulează mecanismele de apărare ale organismului, astfel încât acesta să luptă singur cu celulele canceroase.
„Această terapie se pretează doar la unele tipuri de cancer a căror celule pot fi recunoscute și distruse de celulele răspunzătoare de apărarea imună a organismului. Se pot trata prin imunoterapie anumite forme de cancer hematologic (cancer al sângelui), melanomul malign și cancerul renal. În prezent, se folosesc anumite molecule: în primul rând imunoglobulinele monoclonale, interferonul și interleukina”, explică medicul oncolog Paula Toma.
Hormonoterapia se utilizează în cazul cancerelor care depind de anumiți hormoni și de cantitatea lor în organism. De aceea, are ca și scop reducerea la valori cât mai mici a anumitor hormoni, fie prin blocarea receptorilor celulari, așa încât aceștia să nu mai aibă unde să acționeze, fie prin blocarea producerii acestor hormoni de la nivel cerebral sau al altor țesuturi din organism. Terapia hormonală a cancerelor reprezintă un mijloc important şi eficace pentru acele tumori ce provin din ţesuturi a căror creştere este controlată de către hormoni (hormono-dependente), precum cancerele mamare, prostatice, endometriale, meningioame, neuroendocrine şi tiroidiene. Hormonii îşi exercită efectele biologice prin legarea de anumite lanțuri proteice situate pe suprafața celulară numite receptori. În funcţie de absenţa, prezența și cantitatea receptorilor, celulele tumorale pot răspunde sau nu la tratamentul hormonal.
