Îi plac plaja, sarmalele şi ţinutele casual!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

După ce şi-a apărat centura de campion mondial IBF pentru a opta oară, Lucian Bute a intrat în vacanţă. Pentru început s-a refugiat acasă, la Pechea, unde va petrece câteva zile. Apoi va merge la munte, poate puţin la mare, iar la sfârşitul lunii se va întoarce în Canada. Printre picături, Bute a acceptat să dezvăluie care sunt preferinţele lui din afara ringului.

Formaţia: U2

M-am îndrăgostit de irlandezii ăştia la un concert susţinut la Montreal, încât am ales să intru în ring pe melodia „Where the streets have no name" (Acolo unde străzile nu au nume).

Mâncarea: sarmale făcute de mama

Eu nu sunt pretenţios la mâncare, dar din cauza regimului trebuie să mă abţin de la multe. Sarmalele făcute de mama îmi aduc mereu aminte de sărbătorile de iarnă.

Băutura: vinul roze de Pechea

Nu sunt eu mare băutor însă vinul făcut de tatăl meu nu-l refuz niciodată. Când aveam 14-15 ani mă trimitea să fac pârtie prin zăpadă până la poartă şi-mi dădea ca să mă încălzesc câte o cană de vin fiert.

 Îmbrăcămintea: casual

Îmi place să merg la cumpărături, să umblu prin magazine după haine. Am o garderobă uriaşă, dar prefer stilul uşor, blugi, tricouri, pantofi sport, atunci când nu trebuie să particip la vreo acţiune oficială.

Oraşul: New York

Îmi place America, iar New Yorkul e un oraş care trăieşte la orice oră. Merg mereu cu plăcere acolo şi nu ascund că mi-ar plăcea să boxez la Madisson Square Garden.

Sportul, în afara boxului: fotbal

Copilăria mi-am petrecut-o pe străzi jucând fotbal. Eram un stângaci bunicel, mă visam Hagi după fiecare meci al naţionalei. Şi acum mă uit cu plăcere la meciuri.

Loc de vacanţă: Caraibe

Fiind mai aproape de Montreal, prefer să merg acolo la mare, mai ales că o pot face în orice perioadă a anului. Mi-a plăcut şi Cuba, îmi place şi la Miami, îmi plac locurile în care e cald mereu, unde e plajă şi apă.

Actorul şi actriţa preferaţi: Tom Cruise şi Jessica Alba

Am văzut toate filmele lui, de la Top Gun la misiunile lui imposibile. E un actor complet, pe care îl prinde orice rol.

Jessica are ceva aparte, care îmi place mie, cred că ochii, nu ştiu exact. Mi se pare o femeie tare plăcută.

Maşina: Accura

Prima mea maşină a fost un Opel, apoi am avut un Audi A6. Acum conduc o Accura 4x4 în Canada, iar aici mi-am adus un Ford Mustang decapotabil. Accura e clasa de lux de la Honda, o maşină foarte elegantă.

A mers cu elicopterul la Buşteni

Lucian Bute a ajuns ieri la Buşteni la bordul unui elicopter trimis de naşul său, primarul Emanoil Savin.

Campionul a fost foarte încântat de drumul de 40 de minute parcurs pe calea aerului, dar şi de faptul că a fost aşteptat la destinaţie de o masa tradiţională, cu roşii, brânză, suncă, ceapă şi de câţiva lăutari care i-au cântat.

Citeşte şi:

Bute versus Mendy, cel mai urmărit meci de box din istoria televiziunii în România

Leonard Doroftei despre lupta dintre Bute şi Mendy: «Mi se pare prea ieftin meciul acesta. Bute a ales să facă din box o afacere»

LIVE / Mister KO i-a dat decisiva în runda a patra

Lucian Bute: Acel KO a venit fără să mă forţez

VIDEO Bute, aclamat de sute de persoane în Piaţa Universităţii

Lucian Bute: «Decât să plângă mama, mai bine să plângă mama lui!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Jim Caviezel FOTO Pixshark
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net