Lucian Bute: Acel KO a venit fără să mă forţez

Ultima actualizare:

"M-am pregătit foarte bine pentru acest meci, nu puteam să-mi permit să subestimez adversarul. Boxul este un sport foarte dur, am avut o strategie foarte bine pusă la punct. A venit acel KO fără să mă forţez. La începutul meciului mă aşteptam să fie puţin mai agresiv, a adoptat o tactică defensivă, a încercat să mă surprindă. A fost un adversdar obligatoriu, am fost obligat să boxez cu el, nu avea nicio înfrângere, în box se poate termina în prima repriză, într-un minut", a declarat Bute.

Dovada faptului că momentul în care l-a înfrânt pe Mendy a fost surprinzător şi pentru Bute a fost că pugilistul nu a ştiut cu exactitate când l-a făcut KO pe francez.

Întrebat dacă mai ştie în ce repriză l-a făcut KO pe Mendy, Bute a răspuns: "În repriza a cincea, nu?", răspunsul jurnaliştilor venind prompt: "în a patra".

"În primele reprize Mendy, s-a deplasat bine, a avut strategie, dar am fost mai bun, stânga a funcţionat bine. Nu am forţat acest KO, lovitura a venit neaşteptată. A fost scurtă şi imprevizibilă. Este box, este un sport de contact, îmi pare rău, dar decât să plângă mama, mai bine plânge mama lui", a mai spus campionul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
FCSB Rapid (Sportpictures) jpg
FotoJet (25) jpg
Zinedine Zidane (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net