Carmen Galin, plătită regește pentru rolul din «Fram». A dezvăluit chiar ea suma uriașă

Ultima actualizare:

    2017. Carmen Galin,  în interviu la  ”Garantat 100%”
2017. Carmen Galin, în interviu la ”Garantat 100%”

Carmen Galin a murit vineri, 13 martie, cu o zi înainte să împlinească 74 de ani, părăsindu-ne la fel de discret precum a și trăit. În 2017, actrița pe care o ştiţi din peliculele de succes „Secretul armei secrete”, „Zâmbet de soare” sau „Secretul lui Nemesis”, a acceptat, după 20 de ani de tăcere, să-şi spună povestea vieţii, în cadrul emisiunii „Garantat 100%" , de la TVR 1.

Carmen Galin i-a declarat atunci lui Cătălin Ştefănescu, gazda producţiei, că pentru rolul lui Frany, din seria „Fram”, unde a jucat alături de Octavian Cotescu, Adrian Vâlcu, Violeta Andrei şi de Gina Patrichi, a încasat exorbitanta sumă de 40.000 de lei (la acea vreme, o Dacie 1300 costa 7.000 de lei). Prima peliculă în care artista a fost distribuită a fost „Saltimbancii”, filmată în 1981, urmată de „Fram”, în 1983, şi de „Un saltimbanc la Polul Nord”, realizată în 1984: „Dar nu prea aveai ce să faci cu banii atunci, nu puteai pleca din ţară, în vacanţe,”, a povestit ea. Ursul polar din cele trei pelicule, realizate de celebra Elisabeta Bostan, fusese adus tocmai din vechiul  URSS.

1983. Carmen a avut  succes cu rolul lui  Frany, din ”Fram”
1983. Carmen a avut succes cu rolul lui Frany, din ”Fram”

Citește și:

Carmen Galin a murit! Actrița din „Fram” s-a stins cu o zi înainte să împlinească 74 de ani

Carmen Galin ar fi împlinit azi 74 de ani. Iubirea cu Dan Pița, mariajul cu un miliardar și retragerea bruscă din teatru

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mircea Fechet, ministrul Mediului și Nicolae Ciucă, președintele Senatului, participă la evenimentul de lansare a Sistemului Garanţie-Returnare RetuRO la un supermarket din București. FOTO Inquam Photos / George Călin
image
image
image
image
image
image
iulia si mihai albu jpg
1 florin piersic png png
banner anamaria prodan laurentiu reghecampf png
Cristian Şofron,  în rolul lui Mihu, alături de  câinele Lăbuş jpeg
scena teatru jpg
banner dana roba png
banner mihai albu png
kim kardashian corset instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net