Moarte suspectă în cazul unei fetițe de 2 ani din Iași. Adusă în comă la spital, după ce s-ar fi înecat în cadă, copila avea răni pe tot corpul

Ultima actualizare:

    Fetița de 2 ani a fost adusă în stare foarte gravă la spital, iar după câteva zile a muritFoto: sfantamaria-iasi.ro
Fetița de 2 ani a fost adusă în stare foarte gravă la spital, iar după câteva zile a muritFoto: sfantamaria-iasi.ro

Săptămâna trecută, Sofia, o fetiţă de nici 2 ani din Iaşi a ajuns la spital, în comă. Mama copilei susține că s-a înecat în cadă, preț de 2-3 minute, cât a fost lăsată nesupravegheată. Însă, fetița avea urme de mușcături pe corp și alte răni mai vechi. Medicii au anunțat poliția.

„Unde a trăit copilul ăsta?”, ar fi exclamat medici când au văzut în ce stare se afla fetița. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Au intubat-o și au pus-o pe ventilație mecanică și abia apoi au transferat-o către spitalul de copii. „Pacienta menţine o stare critică. Au fost anunţate instituţiile statului pentru a investiga modul de producere al accidentului. A fost solicitată şi o expertiza de la IML”, a declarat Lavinia Ionescu, medic coordonator ATI la Spitalul „Sf.Maria” din Iaşi, potrivit observatornews.ro.  

Mama fetiței le-a povestit medicilor că s-ar fi înecat în cadă. „Aceasta le-ar fi declarat cadrelor medicale că ar fi lăsat-o nesupravegheată pe minoră pentru aproximativ 3 minute în cada cu apă, iar când a revenit a găsit copilul inconștient”, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Fetița avea pe corp urme de răni mai vechi  

Tatăl și mătușa copilei nu cred varianta mamei. „Are coaste rupte, capul spart, fata nu mai are nicio şansă, că e în moarte cerebrală... Stopul poate l-a făcut prin înec, dar coaste rupte... celelalte lovituri de unde sunt?”, a declarat Gina Ifrim, mătuşa fetei.

Sunt întrebări la care mătuşa şi tatăl micuţei Sofia caută răspunsuri. „După părerea mea, nu de la căzătura în cadă a ajuns așa. Cum poți să cazi, să ia atâtea lovituri și urme mai vechi?”, mai spune mătuşa fetei.

Unele urme de pe corpul Sofiei ar fi fost făcute chiar de către mama ei. Femeia ar fi declarat că, fiind în stare de şoc, ar fi muşcat-o în încercarea de a o face să reacţioneze. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

Din nefericire, în cursul zilei de duminică, copila s-a stins din viață. 

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/baietel-de-10-ani-din-iasi-maltratat-de-propria-mama-femeia-scapat-doar-cu-o-amenda

https://www.click.ro/news/national/o-fetita-de-5-ani-din-iasi-maltratata-de-bunica-ei-primit-daune-morale-de-500-de-lei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
vilnius profimedia jpg
image png
Ce este asigurarea profesională IT și cine este obligat să o aibă în România jpg
rhubarb 3399627 1280 jpg
port ovidiu jpg
tomatoes 1561565 1280 jpg
camera de aur pelisor jpg
maria vacarescu  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net