Două eleve din Caraş Severin s-au bătut în toaleta şcolii. Cum au reacționat cadrele didactice

Ultima actualizare:

    Două eleve de gimnaziu s-au bătut în toaleta școliiFoto: antena3.ro
Două eleve de gimnaziu s-au bătut în toaleta școliiFoto: antena3.ro

S-au bătut cu palmele, s-au tras de păr, s-au lovit cu picioarele şi s-au târât de păr prin toaleta şcolii, în văzul colegilor, chiar încurajate de aceștia.

Două fete, eleve de clasa a V-a și a VIII-a s-au bătut cu picioarele şi s-au târât de păr prin toaleta unei şcoli din Caraș Severin. În loc să le oprească, mai mulți colegi au stat și le-au privit, unii dintre ei chiar încurajându-le. Când o altă fată a încercat să le despartă, a fost luată de-o parte de un alt coleg.

Când filmarea cu încăierarea a ajuns în mâinile directorului unității de învățământ, acesta le-ar fi spus elevilor: „Ştergeţi repede din telefoane, să nu se afle”, conform antena3.ro.

Se pare că eleva de clasa a VIII-a i-ar fi aplicat o corecție celei de a V-a. Din câte se pare, nu ar fi pentru prima dată, cea care a lovit-o acum pe eleva mai mică a mai agresat-o şi în trecut. Incidentul a avut loc vineri. 

Citește și: 

Revoltător! Copil de 13 ani din Vaslui, călcat în picioare şi bătut până la leşin de trei adolescenți 

Un elev de 14 ani s-a ales cu un traumatism cranian după ce a fost bătut de mai mulți copii de aceeași vârstă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
insula capri jpeg
pomi fructiferi jpg
4 front carburanti caseta jpg
fiat topolino jpg
batic dacic pe Columna 640x370 jpg
sat pixabay jpg
nava de croaziera foto pixabay
West Side Flower Fest 2 1 scaled jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net