Ce s-a decis în privința Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. Ce se întâmplă cu salariații

Ultima actualizare:

    Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a devastat una dintre secțiile ATI-Covid unde se aflau 10 pacienți, iar șapte dintre ei au murit
Incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța a devastat una dintre secțiile ATI-Covid unde se aflau 10 pacienți, iar șapte dintre ei au murit

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanța nu își va redeschide porțile în această lună așa cum sperau salariații și autoritățile. Unitatea sanitară va rămâne închisă până în decembrie când se va face o reevaluare a situației. Salariații afectați vor fi redistribuiți unde va fi nevoie în oraș sau chiar în județ

Prefectura Constanța a decis luni seara că Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI), unde a izbucnit incendiul la începutul lunii octombrie 2021 va rămâne închis până în luna decembrie. Atunci se va lua în discuție redischiderea sa, dar doar parțială. 

Ce spune Prefectura Constanța 

”În ceea ce priveşte Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, reprezentanţii Primăriei Constanţa estimează că, în luna decembrie, unitatea medicală ar putea fi redeschisă, cel puţin parţial. De asemenea, aceştia au transmis că a fost depus proiectul tehnic la ISU ‘Dobrogea’ Constanţa, urmând ca în cel mai scurt timp să fie eliberate avizele necesare. Concomitent, se lucrează la expertiza tehnică a clădirii, precum şi la refacerea circuitelor şi a instalaţiilor electrice, astfel încât clădirea să prezinte o siguranţă absolută în exploatare”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Instituţia Prefectului Constanța și preluat de bzi.ro 

Câți salariați vor fi detașați din Spitalul Clinc de Boli Infecțioase Constanța 

În aceeași ședință s-a stabilit și ce se va întâmpla cu angajații afectați de oprirea spitalului. Decizia de a distribui în alte părți salariații s-a luat prin consultarea reprezentanților federațiilor sindicale iar managerul interimar al spitalului a anunțat detaliile. Astfel 40 de angajați vor fi detașați în alte spitale timp de trei luni. În același timp, alți 95 vor fi detașați doar pentru o perioadă de 30 de zile cu posibilitate de prelungire.  

Cum s-a petrecut incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța 

În data de 1 octombrie 2021, un incendiu a izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Autoritățile au intervenit de urgență, declanșând planul alb de intervenție. În spital în momentul incendiului se aflau 113 pacienți dintre care 10 internați la Terapie Internsivă. Focul a izbucnit în această secție și a dus la moartea a șapte pacienți  Incendiul violent a fost înregistrat la secția de Anestezie și Terapie Intensivă Covid-19, cercetările de până acum indicând drept cauză un scurtcircuit produs la o priză, în urma suprasolicitării. 

Citiți și

UPDATE 7 morți în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Arde secția ATI

Dosar penal în cazul incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Știai că forma, dimensiunea și învelișul unei pastilei influențează cât de repede își face efectul  jpeg
Eurostar 3229,3230 moutiers 01 03 2003 jpg
Samani in Peru FOTO EPA EFE jpg
crima sibiu1 jpg
calorifer iarna istock jpeg
bani jpg
bani jpg
Catedrala Patriarhala Bucuresti1 890x668 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net