Alfabetul Scripor, soluția unui român pentru ca nevăzătorii să perceapă culorile

Ultima actualizare:

    Tudor Paul Scripor, inventatorul alfabetului ce-i poartă numele și ministrul Educației, Monica Anisie, vor semna săptămâna aceasta un protocol de colaborare pentru implementarea alfabetului Scripor la nivel naționalFoto: Ministerul Educației
Tudor Paul Scripor, inventatorul alfabetului ce-i poartă numele și ministrul Educației, Monica Anisie, vor semna săptămâna aceasta un protocol de colaborare pentru implementarea alfabetului Scripor la nivel naționalFoto: Ministerul Educației

Invenţia clujeanului Tudor Paul Scripor, Alfabetul Tactil al Culorilor - care a fost premiată, anul trecut, la Salonul de Invenţii şi Inovaţii de la Geneva cu Medalia de Aur la categoria Educaţie, Cultură - va fi utilizată la nivel naţional în România. Astfel, țara noastră va deveni prima din lume unde va fi implementat acest sistem ce va permite nevăzătorilor să „descifreze” culorile, dar și o serie de nuanțe, într-o manieră asemănătoare alfabetului Braille.

Decizia a fost luată în urma discuţiilor care au avut loc între Tudor Paul Scripor şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Astfel, România va deveni, oficial, prima ţară din lume care implementează Alfabetul Scripor destinat persoanelor nevăzătoare sau cu alte dizabilităţi, scrie adevarul.ro. Un protocol de colaborare va fi semnat săptămâna aceasta între Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România şi Asociaţia Alfabetul Scripor, protocol care prevede implementarea la nivel naţional a acestui tip de alfabet ce devine o extensie a clasicului Alfabet Braille. Beneficiarii vor fi persoanele nevăzătoare sau cu alte dizabilităţi, precum tulburări de spectru autist sau Sindrom Down, care vor putea descifra, cu ajutorul acestui alfabet, atât culorile, cât și o serie de nuanțe ale acestora.

Alfabetul Scripor este un limbaj universal, iar simbolurile culorilor pot fi uşor recunoscute în orice poziţie. Acest alfabet inovator este compus din doar 10 elemente tactilo-grafice şi poate fi învăţat de oricine, fiind util în special persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi intelectuale. Alfabetul Scripor, rod al unei munci de șapte ani, foloseşte atât forme geometrice bidimensionale, cât şi un sistem simplu de puncte, astfel încât utilizatorul poate avea două moduri de obţinere a informaţiilor prin atingere. În aprilie 2019 a câştigat premiul la Salonul de Invenţii şi Inovaţii de la Geneva cu Medalia de Aur la categoria Educaţie, Cultură.

Schema prin care nevăzătorii vor putea percepe culorile, dar și o serie de nuanțe, conține 10 simboluri tactilo-grafice care pot fi memorate cu ușurință
Schema prin care nevăzătorii vor putea percepe culorile, dar și o serie de nuanțe, conține 10 simboluri tactilo-grafice care pot fi memorate cu ușurință

Alfabetul este compus din 10 elemente tactilo-grafice, asemănătoare Braille

Tudor Paul Scripor (41 de ani) este originar din Cluj şi este licenţiat la Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, secţia Iconografie. Autor al uneia dintre cele mai mari icoane pe sticlă din România, dar şi din Europa, clujeanul are şi alte preocupari, pe lângă artă. Conform adevarul.ro, cu ambii părinţi chimişti și copilărind pe holurile Institutului de Chimie din Cluj, Scripor a învăţat din punct de vedere ştiinţific compoziţia culorilor. Ideea Alfabetului Scripor i-a venit în urmă cu mai mulţi ani, când la cursurile sale de pictură a venit o persoană nevăzătoare. Deşi a încercat în nenumărate moduri să o îndrume, Tudor Paul Scripor a realizat că orice ar face nu are cum să-i transmită emoţia culorilor, ceea ce reprezintă de multe ori esenţa unei picturi. „Acest alfabet s-a născut dintr-o neputinţă. Neputinţa mea ca artist de a comunica din punct de vedere cromatic cu un nevăzător. M-am izbit de foarte multe greutăţi, dar toate greutăţile veneau doar din exteriorul meu, şi anume: neîncrederea oamenilor în proiect, ironii şi deziluzii. Este foarte dezamăgitor să tot auzi: „au mai încercat şi alţii şi nu au reuşit, acest lucru este imposibil, îţi pierzi timpul”, sau direct: „nu vei reuşi”. Dar, ce nu ştia nimeni era faptul că în mintea mea codul se dezvăluia şi alfabetul prindea contur cu fiecare pagină citită şi completată de fiecare discuţie avută cu nevăzătorii despre provocările la care ei sunt supuşi”, a povestit pentru adevarul.ro autorul alfabetului.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
alegerile europarlamentare jpg
tractor fermier pesticide tratament shutterstock 2243080773 jpg
canicula caldura furtuna vertizare foto shutterstock
Thailanda pixabay jpg
otet de mere jpg
dali
copil bolnav de rujeola pojar foto shutterstock jpg
concert pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net