Toți cetățenii nevaccinați din Austria, în carantină la domiciliu de luni

Ultima actualizare:

    Încălcarea carantinei va fi pedepsită cu amenzi de până la 1.450 de euro (1.660 de dolari)foto: Shutterstock
Încălcarea carantinei va fi pedepsită cu amenzi de până la 1.450 de euro (1.660 de dolari)foto: Shutterstock

Începând de luni, în Austria, a intrat în vigoare lockdown-ul aplicat persoanelor nevaccinate, transmite DPA International, citat de Hotnews.ro. Măsurile de izolare vor fi în vigoare pentru o perioadă inițială de 10 zile.

Austriecii nevaccinați vor avea voie să iasă din casă doar pentru a face cumpărături de strictă necesitate, pentru a se duce la serviciu sau pentru a merge la medic.

Totuși, acestora li se va permite să iasă afară și pentru a lua aer curat în orice moment, pentru sănătatea lor fizică și mentală.

Vor fi efectuate controale prin sondaj pentru a se asigura respectarea legii, iar încălcările vor fi pedepsite cu amenzi de până la 1.450 de euro (1.660 de dolari).

Peste 11.000 de cazuri noi de Covid într-o singură zi în Austria

Bilanțurile Covid-19 au fost în creștere în Austria. Autoritățile au înregistrat duminică peste 11.552 de cazuri, iar incidența la șapte zile la 100.000 de persoane a urcat la aproape 850.

Măsurile de izolare vor fi în vigoare pentru o perioadă inițială de 10 zile. Aceste măsuri au fost adoptate de guvernul federal și de cel al landurilor, dar cancelarul Alexander Schallenberg a declarat că fiecare stat este liber să pună în aplicare reguli și mai stricte.

În capitala Viena vor fi restricții suplimentare

Capitala Viena a anunțat deja că va introduce reguli suplimentare pentru a solicita un test PCR de la persoanele vaccinate sau recuperate după boală care merg noaptea la restaurante și la toate evenimentele la care participă mai mult de 25 de persoane.

Autoritățile speră că această închidere va încuraja vaccinarea.

Doar 65% din populația eligibilă, vaccinată anti Covid-19

Înăsprirea anterioară a regulilor a determinat deja o creștere a numărului de persoane care s-au vaccinat. În prezent, în Austria, aproximativ 65% din populație este vaccinată.

Guvernul austriac ia în considerare și o stare generală de carantină de noapte.

O decizie privind această măsură, care s-ar aplica tuturor, va fi luată miercuri, a declarat ministrul austriac al sănătății, Wolfgang Mueckstein, duminică seara. Restricția ar urma să se aplice începând cu ora 22.00, a spus el.

Citește și:

Așa va fi și la noi după 15 mai? Austriecii au năvălit la shopping, spaniolii au umplut străzile după 49 de zile de izolare

Austria se opune închiderii pârtiilor de schi, cum propune Italia. Ar însemna pierderi de milioane de euro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
poarta spre lumea de dincolo siberia jpg
629aef51e4e9b pelerinaj șumuleu ciuc jpg
pelerinaj sfantul dimitrie cel nou bucuresti program liturgic 864962 jpg
ulei de masline jpg
medic operatie pixabay
ilustratie politie jpg
kaufland jpg
images jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net