Kim Basinger a împlinit 62 de ani! Cum arată actriţa acum

Ultima actualizare:

    Kim BasingerFOTO: Arhiva personală
Kim BasingerFOTO: Arhiva personală

La 62 de ani, Kim Basinger a bifat numeroase reuşite în carieră, dar a fost implicată şi în scandaluri. La capitolul financiar a avut câteva perioade negre, dar şi în dragoste.

Celebra cântăreaţă, actriţă şi fost fotomodel Kim Basinger a făcut furori cu rolul din filmul "L.A Confidential", care i-a adus premiile Oscar, Globul de Aur şi Screen Actors Guild Award, pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Talentul ei artistic s-a manifestat încă de la trei ani, când a început să ia lecţii de balet. În 1970, la 17 ani, a fost aleasă Miss Georgia, asta fiind practic rampa ei de lansare spre o carieră în modelling. S-a apucat de studiat artele dramatice şi a bifat, în 1983, o apariţie într-o revistă pentru adulţi, care i-a adus un rol important în filmul "James Bond - Never say never", alături de Sean Connery! Tot la Hollywood, l-a întâlnit pe Ron Snyder Britton, cu care s-a căsătorit în 1980 şi de care a divorţat opt ani mai târziu.

Dar nu totul a fost "roz" pentru Kim! În 1989, a început să aibă probleme financiare grave, după ce câţiva membri ai familiei au sfătuit-o să cumpere un orăşel, Braselton, din Georgia! Actriţa a cumpărat oraşul pentru 20 de milioane de dolari şi l-a transformat într-o atracţie turistică! Însă, din cauza problemelor cu banii, a început să vândă părţi din el.

Dificultăţile financiare s-au mărit odată cu producţia "Boxin Helena".

Kim Basinger, la 62 de ani
Kim Basinger, la 62 de ani

După ce Madonna a refuzat rolul din film, casa de producţie i-a propus lui Kim să joace în el, iar ea a acceptat, printr-un acord verbal! Însă, după ce a citit scenariul, Kim a refuzat vehement rolul, sub motivul că era prea mult "sex şi violenţă". Casa de producţie a dat-o în judecată, iar instanţa a decis că actriţa trebuie să plătească opt milioane de dolari daune şi alte trei milioane de dolari cheltuieli de judecată! Atunci, Kim şi-a declarat falimentul, neavând posibilitatea să plătească sau să facă recurs. La al doilea proces, tribunalul i-a dat dreptate actriţei, dar între timp, Kim Basinger ajunsese la un acord cu casa de producţie, pentru suma de 3,8 milioane de dolari.

Şi la capitolul dragoste lucrurile au cam scârţâit. În 1990, l-a cunoscut pe cel de-al doilea soţ, Alec Baldwin, şi s-au căsătorit în 1993. Cei doi au împreună o fată, Ireland Elisse Baldwin. Kim şi Alec s-au separat în anul 2000, iar în 2002 au divorţat şi a început bătălia dură pe custodia fiicei lor! Kim a câştigat custodia, dar în 2004, cei doi au hotărât să o împartă! Lucrurile au degenerat, însă, după ce Alec şi-a jignit fiica, numind-o "micuţ porc obraznic". Actorul nu a mai fost lăsat să îşi vadă fiica deloc, iar în 2008 a publicat o carte referitoare tocmai la bătălia pe custodie, însă judecătorii nu s-au lăsat înduplecaţi.

image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net