Designerii români creează brazi extravaganți pentru o cauză nobilă

Ultima actualizare:

    În fiecare an, designerii români decorează brazi de Crăciun în scop caritabilfoto: Adevărul
În fiecare an, designerii români decorează brazi de Crăciun în scop caritabilfoto: Adevărul

Ca în fiecare an unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români şi-au pus imaginaţia la treabă şi au creat cei mai extravaganţi brazi de Crăciun. Aceştia urmează să fie licitaţi, iar banii obţinuţi din vânzarea lor vor asigura copiilor din medii defavorizate accesul la educaţie şi vor preveni abandonul şcolar.

Mai este doar o lună până la Crăciun, dar designerii români deja şi-au pus imaginaţia la treabă. Ca în fiecare an, aceştia se află în faţa unei provocări, aceea de a inventa cei mai strălucitori, original decoraţi, mai festivi şi mai neobişnuiţi brazi de Crăciun din câţi au existat vreodată.

„Brăduţul de anul acesta se numeşte Împreună, atât de simplu şi atât de mare în acelaşi timp, ca o metaforă a lucrurilor frumoase care se pot întâmpla numai împreună atunci când atâtea inimi din materiale diferite se acceptă una pe cealaltă şi împreună pot să creeze ceva mai mare şi să facă să se împlinească vise şi să se meargă acolo unde trebuie”, a declarat designerul Irina Neacșu.

26 de brăduţi vor fi licitaţi anul acesta la Festivalul Brazilor de Crăciun, eveniment ce are ca scop reducerea abandonului şcolar. „Dorim să investim în programe de grădiniţă estivale, programe de tip a doua şansă şi de şcoală după şcoală pentru a integra şcoala în condiţii bune câţi mai mulţi copii şi pentru a preveni abandonul şcolar care este foarte mare în România”, a explicat președintele executiv al organizației Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu. „În cele 14 ediţii de până acumam reuşit să adunăm 3 milioane de euro, bani pe care i-am întors în totalitate copiilor şi am reuşit să ajutăm în jur de 23.000 de copii”, a adăugat.

Printre designerii care au contribuit la realizarea brăduţilor extravaganţi se numără: Doina Levintza, Ioana Ciolacu, Adelina Ivan sau Stephan Pelger. „Brăduţul meu se intitulează Magic Winter Wonderland. De ce magic, pentru că fiecare copil îşi doreşte în timpul sărbătorilor să se întâmple ceva magic. Iar ce ne-a arătat trecutul scurt cât de repede se poate termina ceva magic în pragul unor sărbători minunate, acest brad este dedicat celor care au plecat de lângă noi în incendiul acela infernal de la Colectiv. Brăduţul este compus din obiecte din porţelan pe un fundal de sticlă cu foarte mulţi îngeraşi care reprezintă aceşti oameni şi suflete plecate de lângă noi şi sper ca brăduţul să fie licitat cu mulţi bănuţi pentru că eu îmi doresc ca aceşti bănuţi să ajungă la spitalul de arşi pentru centrul de copii”, a declarat Stephan Pelger.

Se pare că anul acesta designerii au fost inspiraţi de tragediile care au avut loc în ultima vreme. De exemplu, un alt designer a realizat un brăduţ în amintirea victimelor de la Paris. „Brăduţul pe care l-am pregătit anul acesta pentru Salvaţi Copiii se numeşte La Citadelle de Blanche, este dedicat concordiei europene. Creată din ingrediente imateriale: speranţă, vis şi foarte multă lumină”, a explicat Matius Ichim.

Într-un colţ se găseşte şi brăduţul magic, făcut de mânuţele copiilor implicaţi în campanie. „Brăduţul acesta este, ca în fiecare an, cel mai important dintre brăduţi pentru că este făcut de mânuţele copiilor de la Salvaţi Copiii şi în fiecare an au şedinţă înainte, se gândesc cum va arăta şi apoi se apucă de lucru”, a mărturisit Amalia Năstase.

În urma licitaţiilor de anul trecut au fost strânşi 280.000 de euro, bani ce au ajutat 2.560 de copii care au fost reintegraţi în şcoli. Alături de ei, au beneficiat de fondurile strânse şi 1.023 de părinţi care s-au bucurat de asistenţă socială, juridică şi psihologică. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
elena carstea jpeg
salma hayek rochie albastra profimedia jpg
seraphina rose ben affleck fin profimedia colaj png
Pentru cei care nu își mai amintesc, trupa Holograf a fost înființată în anul 1977 de către Mihai Pocorschi
banner julia jianu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net