Ce decizie a luat Ornela Pasăre după ce a cântat în corul bisericesc?! Ce îndemn divin a primit de la părintele Ștefan Argatu?! „A venit timpul”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Ornela Pasăre, cea mai credincioasă solistă din muzica populară, s-a apucat de cântat pricesne. Solista a înregistrat alături de Alexandru Olteanu prima ei piesă bisericească, aceasta sunând dumnezeiește.

Ornela Pasăre (40 de ani) este una dintre cele mai credincioase și mai evlavioase soliste de muzică populară de la noi. Ornela merge în fiecare duminică la biserică unde cântă pricesne și ține toate posturile de peste an ca la carte. 

Ornela Pasăre cântă mai nou pricesne cu Alexandru Olteanu! În ce colț de Rai au filmat videoclipul primei lor piese?

Recent, solista a înregistrat alături de Alexandru Olteanu prima lor priceasnă, iar filmările pentru videoclip au avut loc la Parohia Sfinții Români, din zona Piața Trapezului din București, un colț de Rai.

„Mi-am dorit foarte mult ca publicul să mă vadă cântând și muzică bisericească, mai ales că eu de mică mergeam la biserică și cântam alături de corul bisericesc și Bunul Dumnezeu m-a binecuvântat să duc la bun sfârșit și acest proiect atât de sensibil și divin, o priceasnă de suflet, alături de colegul meu de cântec, interpret de muzică populară, Alexandru Olteanu, teolog și profesor de religie. 

Mulțumesc Părintelui Ștefan Argatu pentru acest îndemn divin, știu că prin gura dumnealui a grăit Bunul Dumnezeu, spunându-mi că e timpul să cânt și pentru Dumnezeu și da, a venit și momentul acesta, așa că de curând am adus în fața publicului această cântare sfântă și minunată. 

Sunt binecuvântată și tare bucuroasă pentru acest proiect deosebit. Când interpretez o priceasnă am emoții și trăiri aparte, sentimente de nedescris, efectiv ating Raiul!”, a dezvăluit Ornela Pasăre, în exclusivitate pentru Click!

A cântat în corul bisericii și a vrut chiar să se călugărească 

Ornela Pasăre a avut din fragedă pruncie o relație profundă cu Divinitatea. În cele mai grele momente ale vieții ei, artista s-a apropiat mai tare de Dumnezeu, care i-a adus alinare. A deprins obiceiul rugăciunii de mică, de la bunica ei. 

Ține și acum absolut toate posturile cu sfințenie și ne-a mărturisit că, în adolescență, a bătut-o la un moment dat gândul de a se călugări. 

„Îmi aduc aminte că, la un moment dat,  în adolescență, pe la 16 ani, am avut niște gânduri de a mă călugări. Am simțit așa o chemare…

Însă, mi-am dat totuși seama că, totuși, nu am avut aceea <<chemare>> cu adevărat și mi-am dat seama că a te călugări este o haină grea și nu o poate îmbrăca oricine.

Nu este deloc ușor acest drum, însă este un drum binecuvântat și divin. Așa că să îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru preoții, călugării și pustinicii pe care îi avem și se roagă pentru noi și pentru țara aceasta”, a mai dezvăluit artista, în exclusivitate pentru Click!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
antonia instagram jpg
anna lesko colaj instagram jpg
image png
image png
image jpeg
banner banner aurora, Săndel Mihai și fiul lor, Vlad jpg
Banner Mariana Moculescu
image
actualitate.net
image
actualitate.net