Scrisorile lui Stanca. Dragă Doru Stănculescu,
Mereu mă încurc dacă mă iei din scurt privind numele primului nume al Cenaclului. Tu sau Tudor Gheorghe. Tudor Gheorghe era apropiatul lui Adrian Păunescu, bard care cultiva mai toată poezia românească. Tu erai cel care a penetrat posturile centrale de radio cu prima melodie de muzică folk “S-a dus albastrul cer senin” cântată împreună cu sora ta Mihaela Mihai. De fapt eu zic că prioritățile contează mai puțin și că important este impunerea unui nou stil. Pe atunci Tudor Gheorghe cânta ”Dansează ursul românesc”, iar tu alte folkuri mai puțin cunoscute la vremea aceea.
Marele cântec care te-a lansat în lumea asta însă este un mic refren ardelenesc ”Ai, hai” pe care l-ai lansat și care te-a susținut extaordinar. ”N-a ști nimeni că m-am dus/ Numai m-or vedea că nu-s/Sus e cerul largă-i lumea/Bine c-nfrunzit pădurea/ Ai, hai, hai, haidi, haidi hai/Pe sub flori mă legănai”…
Pe fondul festivist al anilor ’70 cântecul are niște nuanțe incredibile. Așa cam cum era poza lui Baniciu în tinerețe. Ți-ai folosit timbrul tău vocal în toată plenitudinea și ai reușit să scoți un mare succes care rămâne într-un top personal mereu verde. Ba l-aș pune pe aceeași balanță fără vreo diferențiere cu alt mare song al tău ”Cearcăn”. Or, aici nu este deloc de uitat contribuția sonoră a lui Sorin Minghiat cu flautul lui fermecat.
Ce mi-a plăcut la tine întotdeauna a fost franchețea: ce gândești aia spui. Și acum la fel. De altfel, în mitologia cenaclului ai rămas eroul unor întâmplări extrem de haioase. Mai ales al aceleia în care undeva la Satu Mare când Adrian Păunescu ți-a spus să vii imediat la el în cameră în starea în care te afli, iar tu ai venit, firesc cu farfuria cu ciorba caldă și lingura în mână. E de pomină, am s-o povestec și nepoților. Dacă tot numai anecdotica rămâne ar mai fi una, o poantă de nota zece, în care când în avion stewardesa te-a rugat să nu fumezi, iar tu i-ai spus cu ochii tăi candizi și mari ”bine, dar eu nu trag în piept”.
De altfel, cred că cea mai interesantă istorie a Cenaclului s-ar putea scrie numai din poantele și întâmplările hazoase, haioase din Cenaclu, care poate fi un almanah al umorului bine temperat și de calitate.
Gândindu-mă mai profund totuși, această mișcare culturală numită Cenaclu nu-și pierde deloc din notorietatea intelectuală pentru că totul aici a fost SPIRIT. Cântec. Poezie bună. Poeți mari. Folkiști (deveniți mari).
De aceea declar că eu atunci când mă întâlnesc cu tine la un pahar de cico aș avea nevoie de câteva camere de luat vederi, de câțiva reporteri, de unde noi doi să fim aproape lipsă. Atâtea și atâtea sunt încă între noi dragă Presidente.
