Vreţi tricou cu sânii siliconaţi ai Cruduţei? Vă costă 220 de lei

c112-13-122.jpg

Daniela Crudu face reclamă la o firmă de ţinute vestimentare nonconformiste din Constanţa

Implanturile cu silicon îţi schimbă viaţa cu totul, iar Daniela Crudu este exemplul viu. Dintr-o adolescentă cu aspiraţii de vedetă a ajuns una dintre cele mai cunoscute persoane publice. În această lună, Cruduţa îşi lansează o linie de haine pe care sunt imprimate imagini sexy cu trupul ei.

A început ca animatoare în club, apoi a reuşit să devină asistentă tv la Antena 1. Succesul ei a fost atât de mare, încât a prins şi mai mult curaj şi a continuat operaţiile estetice până s-a transformat în cea mai dorită brunetă din România. După cele două apariţii în Playboy din anul 2011 şi 2012, Cruduţa i-a convins pe toţi că oricâte intervenţii ar fi făcut, doar rezultatul contează. Contractele de publicitate la diverse produse şi servicii au început să-i vină pe bandă rulantă, iar Cruduţa a devenit independentă. 

c212-13-9.jpg

Tricourile cu trupul apetisant al Danielei se pot cumpăra de pe Internet

Îşi gestionează singură imaginea şi afacerile, iar viaţa ei este cât se poate de prosperă. Vedeta apare în reality-show-uri şi în diverse emisiuni, iar mai nou îşi împrumută imaginea pentru o colecţie inedită de tricouri şi de rochii sport. În străinătate sunt în vogă hainele cu imprimeuri incitante şi ce ar putea fi mai incitant în România decât trupul aproape gol al Cruduţei, imprimat pe un tricou potrivit pentru o seară petrecută în club.

O firmă din Constanţa i-a propus brunetei afacerea, iar ea a bătut palma şi noile tricouri cu sânii siliconaţi ai Cruduţei sunt în producţie. Până atunci, vedeta a primit o mostră din noua colecţie cu chipul ei şi a început să facă de zor reclamă.

Fanii au fost impresionaţi de ideea inedită de a îmbrăca o haină cu trupul preferatei lor, aşa că noua colecţie de tricouri şi de rochii se anunţă a fi un mare succes. Chiar dacă modelele cu Cruduţa vor fi disponibile pentru livrare de abia peste două săptămâni, comenzile au început să curgă. Obrazul subţire cu cheltuială se ţine, aşa că preţurile nu sunt chiar pentru orice buzunar. 

O haină imprimată cu trupul Cruduţei costă 220 de lei, echivalentul a 50 de euro. Firma din Constanţa vinde haine şi accesorii pentru femei şi bărbaţi în Spania, unde are propriul magazin la Barcelona. Însă toate produsele sunt disponibile şi online.

Colecţia de vară lansată anul trecut s-a vândut aproape integral, iar asta şi datorită Cruduţei. Încă de anul trecut a avut o colaborare cu brandul românesc de haine, însă atunci şi-a dezvăluit doar decolteul într-un imprimeu pentru o rochiţă lejeră de vară. Cum bruneta a dat din prima lovitura, contractul a continuat şi iată că acum îşi va lansa o linie dedicată.

„Vor fi mai multe modele, veţi avea de unde alege. Rochia prezentată de Daniela Crudu pe Facebook este doar o mostră din noua colecţie”, ne-au spus reprezentanţii firmei de haine. 

Este imaginea unei firme de lenjerie intimă, dar adesea nu poartă sutien

Trupul de fotomodel, îmbunătățit serios de medicul estetician, i-a adus Danielei Crudu o lungă listă de reclame. 

Ea pozează în lenjerie intimă, deși uneori își uită sutienul acasă, dar și în costume de baie colorate, pe care le etalează în emisiunea lui Nea Mărin, de la Antena 1. 

c312-13-2.jpg

Arată ca o bombă sexy, în lenjerie intimă

Fosta asistentă a lui Dan Capatos a renunțat la acest post care nu-i aducea un venit pe măsura pretențiilor ei,  doar în jur de 2.000 de lei lunar, concentrându-se de ceva vreme doar pe emisiuni tv. 

c412-13-7.jpg

Își etalează formele frumoase la emisiunea lui Nea Mărin, de la Antena 1

Ați văzut-o și în Madagascar, unde au avut loc filmările pentru ”Ultimul trib”. Nu a câștigat marele premiu, dar a fost, de departe, una dintre cele mai apetisante concurente, reușind să îi zăpăcească cu energia ei deboradantă până și pe localnici. 

Loading...

Citește și

  • daniela crudu

    La începutul săptămânii, în mare secret, Daniela Crudu a ajuns la o clinică de lux din Nordul Capitalei, unde era programată să își facă liposculptură, o intervenție pentru evidențierea și modelarea taliei. Totul a decurs conform planului, iar acum Daniela ne-a arătat rezultatul.

  • La scurt timp după ce a revenit din Madagascar, unde a participat la reality-show-ul ”Ultimul trib” (Antena 1), Daniela Crudu (29 de ani) și-a mărit bustul, la medicul Vitalie Stan. Mândră de bijuteriile din sutien, vedeta și-a postat pe contul de Facebook o fotografie cu noul decolteu.

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1