Valentina Pelinel şi Cristi Borcea, în luna de miere cu copilul

Ultima actualizare:
Valentina şi Cristi au ajuns la restaurant în jurul orei 19.00
Valentina şi Cristi au ajuns la restaurant în jurul orei 19.00

Valentina Pelinel, care de 6 zile este proaspăta doamnă Borcea, se bucură de statutul de femeie măritată alături de fostul acţionar de la Dinamo şi de fiul lor, Milan. Cei trei se află în luna de miere, în Bodrum (Turcia), vacanţă în care Cristi Borcea îmbină utilul cu plăcutul, fiind la terapie psihiatrică şi psihologică după perioada de detenţie.

Vacanţele au început să curgă pentru prospeţii însurăţei Valentina pelinel şi Cristi Borcea. Miercurea trecută ( 12 septembrie) cei doi spuneau un da hotărît la Starea Civilă a oraşului Voluntari, iar la doar o zi distanţă, mii plecau spre Turcia. Ceremonia cununiei civile a fost organizată foarte discret de fostul fotomodel, care şi-a chemat la petrecere doar familia şi prietenele apropiate.


    Valentina şi Cristi au chefuit la restaurantul
Valentina şi Cristi au chefuit la restaurantul

Valentina a radiat de fericire într-o rochie roşie ca focul pe care a asortat-o cu buchetul de trandafiri şi a dat o veste în premieră, aceea că este însărcinată cu gemeni şi îl va face pe Cristi Borcea pentru a 9-a oră tătic. Până atunci încă, cei doi se bucură de minunea lor, Milan, pe care l-au luat în luna de miere din Bodrum. 

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea, alături de fiul lor Milan, în Turcia
Valentina Pelinel şi Cristi Borcea, alături de fiul lor Milan, în Turcia

De când a fost eliberat, la 2 iulie, Cristi Borcea şi Valentina pelinel au tot bifat escapade. Au fost în Italia, pe Insula Capri, dar şi în Grecia. 

image
image
image
image
image
image
banner denisa manelista png
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net