Tăticul Dan Bordeianu, așa cum nu l-ai mai văzut: face tăiței de casă și măsuțe din lemn

14-vedete-3.jpg

Dan este as în bucătărie

Dan Bordeianu a dat lovitura cu rolul lui Victor Bratu, din telenovela de succes ”Numai iubirea”, redifuzată şi în prezent, în fiecare seară, de la orele 23.00 de PRO 2. Artistul are un mic colţ de rai, în comuna Brăneşti, jud Ilfov, unde întregul mobilier este lucrat de el.

Chiar dacă nu a mai fost implicat în nici un proiect tv, în ultima perioadă, Dan Bordeianu, care pe 23 octombrie va împlini 44 de ani, are agenda de lucru plină. Actorul şi-a descoperit mai multe pasiuni, printre care gătitul: „Gătesc dintotdeauna şi o fac în familie, la mine acasă. Am făcut câteva fotografii cu cea mică şi ne-am distrat. Cât despre obiectele din lemn, acestea au altă poveste”, ne-a mărturisit el, în exclusivitate, iar fotografia este dovada vie că chiar se pricepe la tăieţei de casă, din ouă, făină şi sare.

14-vedete-5.jpg

În 2004, alături de Adela Popescu, în celebra telenovelă

Dar el se pricepe la fel de bine şi la sculptură: „Nu ştiu când a început această poveste, dar sigur este că, dacă nu eram actor, eram tâmplar. Este ceva în esenţa lemnului, în contururi, în aroma sa, care e extrem de artistic şi de atrăgător. Simt că face parte din mine. De mic am fost genul de copil care meşterea, care mereu confecţiona câte ceva. Ţine şi de fire. De câţiva ani lucrez destul de mult, mai ales că am o casă în afara Bucureştiului, la Brăneşti. Mi-am făcut atelierul meu, unde meşteresc şi fac diferite obiecte pe care le vedeam în reviste de gen şi nu le găseam nicăieri. Acum mi le fac singur. Lucrul care-mi place cel mai mult este că obiectele mele de mobilier sunt făcute din resturi. Bucăţi de lemn salvate, nu construiesc din ceva perfect. Am fost cu obiectele mele pe la «La Măruţă» sau «Visuri la cheie», pe la mai multe emisiuni”, a povestit Dan.

14-vedete-4.jpg

Dan Bordeianu şi-a prezentat lucrările în emisiunea lui Cătălin Măruţă

Din păcate, de aceste obiecte se bucură doar familia şi prietenii, pentru că nu le comercializează: “Nu am vândut nimic, în ciuda insistenţelor prietenilor. În schimb, am economisit o gramadă de bani pe cadouri, pentru că am oferit foarte multe dintre aceste obiecte de lemn, cu diferite ocazii. Obiectele din care fac cadouri nu sunt perfecte”, a povestit el, pentru Formula As. Cine îi urmăreşte activitate de pe reţelele sociale va vedea că Dan Bordeianu nu mai este puştiul de acum câţiva ani. Are barbă şi s-a maturizat. S-a însurat cu Teodora şi au împreună o fiică de 3 ani, Maria. Joacă la Teatrul “Nottara”, în diverse spectacole.

Loading...

Citește și