Stela Enache: «La 66 de ani, am doar 59 kg, ca în studenție!»

Ultima actualizare:
Tablourile pictate  de Paul Surugiu,  alias Fuego, i-au  impresionat  pe invitați
Tablourile pictate de Paul Surugiu, alias Fuego, i-au impresionat pe invitați

Stela Enache, artista care a cucerit publicul în anii comunismului cu piesa “Ani de liceu”, de pe coloana sonoră a filmului “Liceenii“, are un trup parcă sculptat. Luni, la vernisajul expoziţiei de pictură a prietenului ei, Fuego, artista a fost în centrul atenţiei, fiind bombardată cu complimente.

Are 66 de ani, dar nu-i dai nici 50. Stela Enache (66 ani) a onorat marţi invitaţia lui Fuego la expoziţia acestuia de pictură ”Flori de rouă”, de la Gold Art Interpreta, eveniment la care a îmbrăcat o rochie în alb-negru, mulată pe trup.

1987. Îndrăgita cântăreață  făcea furori cu  șlagărul ”Ani  de liceu”, care  a „bucurat” o  generație întreagă
1987. Îndrăgita cântăreață făcea furori cu șlagărul ”Ani de liceu”, care a „bucurat” o generație întreagă

 A făcut furori cu  talia de adolescentă, dar şi cu întreaga ţinută, asortând la rochia elegantă pantofi cu toc şi o geantă neagră.


    1987. Îndrăgita cântăreață  făcea furori cu  șlagărul ”Ani  de liceu”, care  a „bucurat” o  generație întreagă
1987. Îndrăgita cântăreață făcea furori cu șlagărul ”Ani de liceu”, care a „bucurat” o generație întreagă

Marea doamnă a scenei româneşti ne-a vorbit, cu acest prilej, şi despre sacrificiile culinare pe care le face pentru a-şi menţine silueta: “Acum am 59 de kilograme, ca în anii tinereţii. În urmă cu şapte ani, după decesul soţului meu, compozitorul Florin Bogardo, ajunsesem la 53 de kg, slăbisem foarte mult, chiar intrasem în panică, pentru că nu mai asimilam nimic şi eram groaznic de slabă. O vreme nici n-am mai ieşit din casă, de supărare. Am avut nevoie cam de cinci ani să-mi mai revin, după moartea soţului. Mănânc cam orice, însă evit cu desăvârşire dulciurile, nu pun gura pe ciocolată, zaharurile nu sunt, în general, sănătoase, pentru organism”, ne-a declarat Stela Enache.

Muncește pe rupte

Dar cântăreaţa, care făcea furori în Epoca de Aur, mai are un secret: munceşte pe rupte, acceptând concerte în orice colţ de ţară. Mai mult, este nelipsită de la balurile bobocilor, fiind solicitată îndeosebi pentru celebra piesă ”Ani de liceu”, compusă în urmă cu 30 de ani, de soţul ei, pentru filmul “Liceenii“. Stela locuieşte singură, într-o căsuţă cochetă din buricul Bureştiului şi e tare mândră că, în sfârşit, a reuşit să renoveze camerele care se făcuseră scrum, în urma unui scurtcircuit: “În 2008, câţiva muncitori lucrau pe afară pentru liftul unui bloc din apropiere şi au băgat 380 de waţi. Au fost afectate 3 case, însă doar a mea a luat foc. Era toată neagră. Până de curând m-am chinuit singură să o renovez de la cap la coadă, pentru că nu puteam să stau într-o casă arsă, am schimbat şi mobila”, ne-a mai spus vedeta.

Stela Popescu și Mirabela Dauer, prezente la expoziție

Stela s-a întreţinut, la expoziţia de tablouri a lui Fuego, cu alte colege de scenă care par că au găsit secretul tinereţii fără bătrâneţe: Stela Popescu (80 de ani) a venit îmbrăcată într-o rochie superbă, cumpărată recent din Dubai, în timp ce Mirabela Dauer (68 de ani) a optat pentru o ţinută sport. 

Fuego vinde tablouri ca să-şi ajute colegii

Stela Enache, solista care interpretează de 30 de an i piesa «Ani de liceu» are o talie de viespe
Stela Enache, solista care interpretează de 30 de an i piesa «Ani de liceu» are o talie de viespe

Paul Surugiu Fuego (39 ani) și-a invitat colegii la vernisajul expoziției ”Flori de rouă”, un eveniment cu totul special, cu aer boem, ce a avut loc marți, la Goldart. Artistul și-a prezentat 40 de lucrări, într-un cadru special, demonstrând că nu doar muzica e cea care-l recomandă. Majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În 8 luni, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 40 de cazuri, precum: Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea etc. “Pictura e o terapie ce-mi dă putere. Expoziția «Flori de rouă» este lumea mea de culoare, un univers paralel al activității mele. Pictura îmi arată că în artă nu există nici o regulă. Pot să mă joc cu forme, culori, idei. Mă relaxează și-mi dă posibilitatea de a găsi noi și noi simboluri. Mă împlinește, simt că mă deconectează de toată nebunia și vă încurajez și pe voi să faceți altceva atunci când aveți timp. Am pus suflet în nașterea operelor mele și mă pot mândri cu niște timp investit cu folos”, ne-a spus artistul. Expoziția este deschisă până pe 10 iunie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net