Solist de muzică populară, tătic la 24 de ani: «Faceţi copii cât sunteţi tineri»

Ultima actualizare:

Cântărețul de muzică de petrecere Rareș Cîmpan, originar din Satu Mare, se mândrește cu o fetiță superbă, în vârstă de aproape trei anișori. Cântărețul a luat viața în piept la numai 24 de ani, după ce a decis să devină tătic. ”Sunt cel mai fericit om de pe pământ. Acum am pentru cine munci”, ne-a spus solistul.

S-a născut în Satu Mare și a început să cânte de la vârsta de 6 ani. Părinții l-au susținut din toate punctele de vedere, așa că Rareș Cîmpan a participat la festivaluri, a mers la cântări și și-a definitivat studiile în acest domeniu. A terminat Liceul de Muzică ”Aurel Pop” din oraș, este licențiat în Ştiințe Economice, apoi a început să cânte cu diverși artiști cunoscuți din muzica de petrecere. ”De mic am început să cânt și am avut o susținere foarte bună în cariera mea de la început și până în ziua de astăzi, pentru că părinții mi-au fost alături. Am terminat Liceul de Muzică «Aurel Pop» din Satu Mare. Am trei albume solo scoase pe piață și diferite compilații cu artiști din Ardeal. Am colindat aproape toată Europa, cântând comunităților de români”, a spus Rareș Cîmpan. 

În urmă cu trei ani, a venit în București, la o plimbare, și iată că soarta a făcut să rămână aici definitiv. Nici nu se gândea că va face acest pas atât de mare. Însă a întâlnit-o pe aleasa inimii lui și și-a întemeiat repede o familie. Pe-atunci, Rareș avea doar 23 de ani, iar planul lui era să cânte, să-și consolideze cariera de cântăreț, însă viața l-a luat prin surprindere. Iată că la numai 24 de ani, solistul de muzică de petrecere a devenit tătic. ”În vara anului 2015 am venit în București. Aici mi s-a schimbat viața la 180 de grade. Am cunoscut-o pe soția mea, iar pe data de 30 august 2016 am trăit cele mai profunde emoții. Soția mea, Ana, mi-a dăruit cea mai de preț comoară,  fetița noastră, pe care o cheamă Dariana Sophia Alexandra. O minune de copil. Atunci am simțit cu adevărat că sunt un bărbat și un om împlinit. Să fii tată la vârsta de 24 de ani mi se pare că e o mare responsabilitate, dar iată că acum fetița mea are doi ani și jumătate, eu am 26 de ani și mă simt un om puternic. Pot să spun că sunt cel mai fericit om de pe pământ. Faceți copii la tinerețe, pentru că viața e și mai frumoasă”, a spus Rareș Cîmpan. Rareș se împarte cu brio între viața de tată și profesia de artist. Merge la cântări și se pregătește să lanseze o melodie. Deși s-a stabilit în București, Rareș nu a uitat de plaiurile natale, el merge să cânte cu drag în orice colț al țării unde este solicitat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net