Singurul fiu al lui Nelu Ploieşteanu a murit la 32 de ani! Era paralizat din copilărie din cauza unui vaccin

Ultima actualizare:

    Singurul băiat al lui Nelu Ploieşteanu a murit Foto:Arhivă personală
Singurul băiat al lui Nelu Ploieşteanu a murit Foto:Arhivă personală

Singurul fiu al cântăreţului Nelu Ploieşteanu, Mihăiţă a murit la vârsta de 32 de ani. Acesta era imobilizat la pat, fiind bolnav de tetrapareză spastică.

Fiul de 32 de ani al lui Nelu Ploieşteanu era dependent de părinții săi. Mihăiţă a rămas imobilizat la pat în urma unui vaccin pe care l-a făcut în copilărie, conform Antena1. În fiecare zi, tânărul era nevoit să ia o mulţime de medicamente pentru a se menţine pe linia de plutire. La scurt timp după ce a fost vaccinat în copilărie, medicii le-au dat vestea cumplită părinţilor, spunându-le că singurul lor fiu nu se va recupera niciodată şi va avea nevoie de atenţie specială din partea lor pentru tot restul vieţii sale.

Mama lui Mihăiţă a luptat ani la rând cu diagnosticul cumplit primit de fiul său, dar nu a arătat niciodată cât de mult suferea, declarând în repetate rânduri că doar moartea o va putea despărţi de fiul său iubit. 

"Mă dor şi mâinile şi mijlocul. Nu mă plâng. Nu m-am plâns niciodată. Nu vreau să-mi plângă nimeni de milă. Acest copil luptă de ani de zile şi eu să renunţ? Pe mine nu mă dezlipeşte nimic de Mihăiţă, doar moartea", declara în 2014 Elena Ploieșteanu, la "Acces Direct".


    Elena Ploieșteanu, soția lui Nelu PloieșteanuFoto Click!
Elena Ploieșteanu, soția lui Nelu PloieșteanuFoto Click!

În cadrul aceleiași emisiuni difuzate în anul 2014, Elena Ploieșteanu a mărturisit că paralizia fiului ei nu o împiedică să nu se înțeleagă cu el, ba, mai mult, cei doi comunicau foarte ușor, chiar și prin zâmbete. În 2013, conform mamei sale, ar fi fost dus de urgență la spital, iar doctorii nu i-ar mai fi dat multe șanse la viață, familia hotărând ca fiul lor să fie uns cu mir, iar după toate tratamentele care i-au fost aplicate, el a mai trăit încă aproape 5 ani.

"Eu comunic foarte bine cu el. Îl cunosc atât de bine, încât ştiu când îl doare ceva, când îi este foame. El îmi răspunde cu un zâmbet. Când îi este rău, îl sun imediat pe medicul care îl vede de atâta timp. Vine el acasă sau îl duc eu la spital. Îl duc în braţe. El are 30 de kilograme şi eu 60! Anul trecut, am avut un moment de cumpănă. O răceală pentru Mihăiţă poate fi banală. El a fost internat la Spitalul Floreasca şi am fost la un pas să-l pierd. Am intrat în salon şi l-am uns cu mir şi Dumnezeu mi-a ascultat rugile şi l-a salvat. Ia multe medicamente. Urmează şi un tratament pentru că face crize de epilepsie. Tratamentul lui costă 3.000 de lei pe lună. Medicul care se ocupa de el când era mic mi-a zis să las uşile şi geamurile deschise să facă o pneumonie şi să moară. Mi-a sugerat să-l abandonez undeva într-un spital. Pe mine şi pe Mihăiţă nu ne desparte nimeni", a spus printre lacrimi Elena Ploieşteanu la emisiunea "Acces Direct" în 2014.

Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică lăutărească din România cântă la acordeon de la 18 ani şi este tatăl a patru fete. Din anul 1990 până în prezent a lansat nu mai puţin de 18 albume. 

image
image
image
image
image
image
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net