Simona Gherghe a plantat copaci de Ziua Europei. În aceeași zi, fiul ei a făcut doi anișori

simona-gherghe.jpg

Simona Gherghe a participat la o acțiune de "Verde", de Ziua Europei, pe 9 Mai

Simona Gherghe a jonglat perfect weekendul acesta cu îndatoririle civice și cele de mamă. Vedeta postului Antena 1 a participat la acțiunea “Plantăm pentru un viitor curat”, chiar în ziua în care fiul ei, Vlad, a împlinit doi anișori. I-au ieșit toate ca pe roate.

"Mulțumim, Simona Gherghe, pentru că ne-ai fost alături de Ziua Europei cu entuziasmul tău încântător! Obiectivul stabilit pentru astăzi al campaniei «Plantăm pentru un viitor curat» a fost atins. Mulțumim tuturor celor care au contribuit, în special domnului Mihai Covaliu, Președintele Comitetul Olimpic Român", este mesajul publicat pe Facebook de Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, care a demarat o amplă campanie de împădurire, scopul fiind plantarea a minim 100.000 de arbori în România și Republica Moldova.

Simona Gherghe s-a alăturat proiectului "Verde", iar copacii plantați de ea au și o însemnătate aparte: au prins viață în aceeași zi cu fiul Simonei. Micuțul Vlad a împlinit 2 anișori chiar pe 9 mai.

1/4

Despre campania “Plantăm pentru un viitor curat”

Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice (AECSC) a lansat pe 9 Mai, de ziua Europei, campania de plantat copaci “Plantăm pentru un viitor curat!” care își propune, în anii următori, plantarea a minim 100.000 de arbori în România și Republica Moldova.

Ca omagiu adus adus zilei Europei, Asociația va planta primii 70 de copaci din campanie, în două zone din Județul Ilfov, pe data de 9 mai. Plantarea celor 70 de copaci simbolizează numărul anilor împliniți de la semnarea tratatului care se află la originea Uniunii Europene de astăzi.

“Cu ocazia Zilei Europei, asociația noastră lansează acest program ca o contribuție la eforturile UE de salvare și conservare a Planetei. Folosim acest prilej pentru a cere Uniunii Europene impunerea de tințe naționale anuale de reîmpăduriri pe cap de locuitor. Eforturile UE nu trebuie concentrate exclusiv pe reducerea activităților economice ce produc gaze cu efect de seră, ci și pe protejarea pădurilor și încurajarea reîmpăduririlor”, a spus Răzvan Nicolescu, Președinte al AECSC și Ambasador Onorific al Pactului Climatic European.

Răzvan Nicolescu,, fost ministru al Energiei, și fost partener Deloitte, înființat Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice în luna martie. ONG-ul „își propune să ajute la o tranziție regională inteligentă către o economie sustenabilă și prietenoasă cu mediul înconjurător”.

 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1