Sfaturile şi dieta lui Răzvan Popescu, după ce a slăbit 50 kg: «Renunţati complet la aceste alimente»

8-vedete-13.jpg

2019-80 kg - A fost nevoit să-şi schimbe toată garderoba, după ce s-a subţiat
Citeste tot despre: 

Răzvan Popescu (40 de ani) este un munte de ambiţie, reuşind să scape în doar un an de aproape 50 de kilograme. El ne-a povestit cu umor despre dieta- minune, despre soţia lui care l-a ţinut departe de ”bombele calorice”, dar şi despre prietenia cu Flick, colegul lui de la Radio ZU, care vorbeşte în rime.

Click!: Ce te-a motivat să slăbeşti? 

8-vedete-12.jpg

2018-130 kg - Aşa arăta Răzvan Popescu, când pierduse lupta cu kilogramele

Răzvan Popescu: Cu slăbitul e ca şi cu lăsatul de fumat, se produce într-o zi un declin şi spui stop. Kilogramele sunt cel mai parşiv lucru din lumea asta, se lipesc de tine extrem de uşor şi într-un mod foarte plăcut, iar într-o zi îţi dai seama că ai depăşit cu mult normalul,  doar că este prea târziu. Pentru că vă simţiţi foarte bine împreună şi ele se lasă foarte greu convinse să te părăsească. Viaţa noastră e construită în jurul mâncării, multă mâncare în orice împrejurare, iar dacă eşti pofticios sau gurmand eşti gazda perfectă pentru multe kilograme în plus. 

8-vedete-15.jpg

Aleargă zilnic în parc

Care este secretul dietei care te-a ajutat să scapi de 50 de kilograme.

Nu e nici un secret, trebuie să găseşti dieta care se potriveşte cel mai bine cu stilul tău de viaţă. La mine a funcţionat programul Toman Diet, o dietă proteică pe care am respectat-o cu sfinţenie. Indiferent de dietă, există câteva alimente pe care oricine vrea să slăbească trebuie să le uite: orice conţine făină albă, orice conţine zahăr şi prăjelile. Dacă reuşeşti să te împrieteneşti şi cu sportul, succesul e garantat.  

Ce sfat ai pentru cei care vor să slăbească? 

Să încerce şi să nu se dea bătuţi. Nu e uşor, dar nici imposibil. Numai cine nu a ţinut în viaţa lui o dietă nu înţelege. Iar în prima săptămână, sfatul meu este să încerce să evite întâlnirile cu prietenii, ieşirile la restaurant şi tot ceea ce înseamnă socializare. 

8-vedete-16-sus.jpg

E nelipsit din sala de sport

Care a fost cel mai mare sacrificiu în această perioadă?

A fost greu în vacanţa de vara trecută. Eram încă într-o etapă destul de strictă a regimului, iar în jurul meu erau tot felul de ispite. Ce-i drept, mi-am ales şi două destinaţii cu multe tentaţii culinare, Franţa şi Turcia, dar am avut tăria să nu cedez. Acum când mă uit la blugii mărimea 42, tricourile L care mă încap fără probleme, nu îmi pare deloc rău.

Câte ore dormi noaptea? 

Încerc să dorm minimum 6 ore pe noapte, pentru a putea fi apt pentru cele două emisiuni de la tv şi de la radio pe care le am în perioada aceasta. Norocul meu e că matinalul e doar de luni până joi, aşa că vineri îmi permit somn de voie. 

8-vedete-18.jpg

Pedalează seara pe străzile cartierului său

Lucrezi cu Flick şi la Radio ZU, şi la Antena Stars. Nu te enervează că vorbeşte numai în rime?

Petrecem foarte mult timp împreună şi e inevitabil să nu apară şi mici divergenţe. Dar le rezolvăm destul de repede. Iar când vine vorba de vorbit în rime, pot să spun că şi după ataţia ani are momente când mă surprinde cu o replică genială spusă sau nu în versuri. 

Cum e viaţa de prezentator tv, în comparaţie cu cea de radio?

Clar că sunt lucruri diferite, la radio poţi veni îmbrăcat oricum, la radio poţi să stai cu picioarele pe masă şi exemplele pot continua. Dacă la radio există o doză de mister, la televizor se vede tot, mai ales de când s-a inventat hd-ul. 

A fost năşit la nuntă de Dan Negru

8-vedete-14.jpg

S-a căsătorit cu Angela în urmă cu cinci ani

Răzvan Popescu a avut parte de susţinere, în această perioadă, şi din partea soţiei lui, Angela, femeia pe care a invitat-o la altar în urmă cu cinci ani: “Soţia m-a susţinut enorm pentru că şi-a dorit foarte mult să reuşesc. S-a ocupat personal de prepararea salatelor pe care le aveam de mâncat în prima fază a dietei. Şi cel mai important e că a avut grijă ca din casă să dispară orice tentaţie care m-ar fi putut încurca în timpul dietei”. Răzvan a avut mari emoţii în ziua nunţii. După slujba de cununie, el a declarat, pentru Kanal D: “Sunt foarte fericit şi emoţionat! Am avut parte de o slujbă superbă, la care pur şi simplu mi-au dat lacrimile! În momentul în care eu şi Angela ne-am cununat în faţa lui Dumnezeu şi ne-am pus verighetele, am rămas fără glas! Nu aş fi crezut niciodată că o să mi se întâmple aşa ceva, pentru că eu sunt, în general, un tip puternic, dar am fost extrem de emoţionat”.

Loading...