Selena Gomez a revenit pe rețelele de socializare după ce a fost internată la psihiatrie

Ultima actualizare:
Selena Gomez a revenit pe rețelele de socializare
Selena Gomez a revenit pe rețelele de socializare

Selena Gomez a trecut prin momente cumplite în ultimul an, iar acest lucru a afectat-o emoțional foarte mult. În această perioadă grea pentru ea, Justin Bieber s-a căsătorit cu Hailey Baldwin, iar vestea a șocat-o mult. Artista a ajuns la spital, la secția de psihiatrie, unde a fost internată mai mult timp, iar până acum ea nu a mai publicat nimic pe rețelele de socializare.

Selena Gomez a revenit pe Instagram și a scris un mesaj foarte emoționant. Artista pare că se simte mult mai bine și a mărturisit că își iubește foarte mult fanii de pe rețelele de socializare, mesaj care a fost foarte apreciat.

„A trecut o vreme de când aţi auzit de la mine, dar am vrut să vă urez tuturor un an nou fericit şi să vă mulţumesc pentru dragostea şi sprijinul acordat. Anul trecut a fost cu siguranţă un an de auto-reflecţie, provocari şi creştere. Întotdeauna sunt acele provocări care îţi arată cine eşti şi de ce eşti capabil pentru a le depăşi. Credeţi-mă, nu e uşor, dar sunt mândru de persoana care sunt şi mă uit cu speranţă la anul pe care-l am în faţă. Vă iubesc pe toţi”, a scris ea. 

Artista s-a întors la muncă și le-a spus fanilor că are foarte mult de lucru în 2019 și abia așteaptă să împărtășească cu fanii ei toate proiectele realizate. 


    Selena Gomez a revenit pe rețelele de socializareFoto Instagram
Selena Gomez a revenit pe rețelele de socializareFoto Instagram

Selena Gomez nu mai e cea mai urmărită vedetă pe Instagram

Din 2016, Selena Gomez a ocupat prima poziţie în topul vedetelor cu cei mai mulţi urmăritori pe Instagram. Mai exact, în urmă cu ceva timp, bruneta avea 144.422.953 de milioane de fani pe contul de socializare. Cristiano Ronaldo a reușit să o depășească. Fotbalistul de 33 de ani are 144.652.949 de fani pe Instagram.

image
image
image
image
image
image
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
cub adrian minune png
banner dinu maxer png
banner alexandra stan png
banner oana matache png
banner laura cosoi png
banner minodora png
image
actualitate.net
image
actualitate.net