Roxen are doar douăzeci de ani, dar va reprezenta România la Eurovision: «Am mari emoții»

Ultima actualizare:

    Larisa Roxana Giurgiu (Roxen) este din Cluj  şi are succes la export  cu o piesă de dragoste
Larisa Roxana Giurgiu (Roxen) este din Cluj şi are succes la export cu o piesă de dragoste

Larisa Roxana Giurgiu sau Roxen (20 de ani), pe numele de scenă, a fost desemnată de un important juriu, format din compozitori şi din solişti de top, să ne reprezinte, anul acesta, la Eurovision. Vestea nu a fost pe placul unor artişti, pe motiv că nu are experienţă scenică, dar ea şi-a propus să demonstreze că buturuga mică poate răsturna carul mare, având un optimism molipsitor.

Click!: Roxen, în acest moment eşti una dintre cele mai controversate şi comentate soliste de la noi. Cum te simţi să fii în atenţia tuturor?

Roxen: Uneori mă copleşeşte toată această atenţie, însă mă şi bucură, în acelaşi timp. Le mulţumesc pentru susţinere şi tot ce pot să spun e că-mi doresc să mă ridic la nivelul aşteptărilor tuturor. Am emoţii foarte mari, dar în fiecare zi învăţ cum să le gestionez, însă în acelaşi timp să nu-mi pierd autenticitatea. Cred că e foarte importantă naturaleţea, iar eu nu vreau să renunţ niciodată la asta.

Cum ai primit vestea că ne vei reprezenta la Eurovision?

Sunt recunoscătoare pentru acest lucru, muncesc din ce în ce mai mult şi mă pregătesc zilnic pentru momentul în care voi reprezenta România la Rotterdam, în Olanda, în perioada 10-16 mai. 

Mihai Trăistariu a comentat decizia juriului, dar după ce şi-a amintit că te-a premiat cândva, şi-a cerut scuze. Cum a fost experienţa?

Îi mulţumesc pentru premiu şi respect părerea fiecărui om, însă am hotărât să mă concentrez pe muzică, căci ea e cea care mă defineşte.

A avut concerte doar în ţară

Cum ai ajuns în Bucureşti şi când ai semnat contractul cu Global Records?

Eu eram la Cluj, făceam parte din clubul The Beat. Claudiu, managerul meu de atunci, mi-a propus să venim la o întâlnire la Global Records. Aşa am ajuns la Bucureşti anul trecut, atunci când am şi semnat cu ei. Din acel moment, viaţa mea s-a schimbat complet. Am început să petrec timp în studio, să am sesiuni, să compun. Am lansat prima piesă, “You don’t love me”, feat Sickotoy, care a avut şi are succes atât în România, cât şi în străinătate. 

Ai avut şi concerte peste graniţă?

Nu am avut, prezenţa la Eurovision va fi prima de acest gen. Chiar dacă am emoţii, sunt nerăbdătoare să cânt pe scena de la Rotterdam şi, bineînţeles, îmi doresc ca aceasta să fie doar o primă experienţă internaţională.

Te-ai gândit la un asemenea succes?

Îmi doream, dar nu îndrăzneam să mă gândesc că se va întâmpla atât de repede. Uneori chiar stau să mă gândesc dacă totul e real sau visez. Şi realizez că e real, eu sunt în acest punct al carierei mele, iar asta nu poate decât să mă împlinească şi să-mi dea putere să merg mai departe, să evoluez.

image
image
image
image
image
image
Mihaela Borcea 7 jpg
image png
2 pepe si raluca pastrama divort 2 jpg jpeg
image png
banner ilinca vandici png
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net